Poezie

Prea obosită-n ochiuri de grădină

Sonet 279

1 min lectură·30 martie 2005

Mediu

Prea obosită-n ochiuri de grădină,

Pasărea Phoenix și-a făcut cuibarul

Din crengi de nard. A înălțat altarul

Rugându-se cu pana ei divină.

Ardeau mocnit, ținând în viață jarul,

Crengi de tămâie, aromire lină,

Și-naripata se făcu lumină,

Suflând cenușa, atingând hotarul

Cum m-am născut am doar un vag indiciu,

Suind din iad, ca să-mi sădesc altoi.

Cu cioburi strânse-n patimă și viciu

Am stăvilit nădejdile din noi,

Mi-am proclamat silința un supliciu

Și-am devenit un munte de gunoi.

10 aug. 2004

043.809

Despre aceasta lucrare

Autor: Adrian Munteanu
Tip: Poezie
Cuvinte: 81
Citire: 1 min
Versuri: 15
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Prea obosită-n ochiuri de grădină.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/113216/prea-obosita-n-ochiuri-de-gradina

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

MP Maria Prochipiuc✓30 mar. 2005

Tot așa aș spune și eu prea obosită mintea mea de vremuri , merge și se caină pe la alte uși , unele închise, doar pe dinăuntru, nu încerc să bat la ușa sonetului tău, fiindcă îmi sunt suficiente cuvintele pentru ale găsi și ale da sensuri, dincolo de ce-ai vrut tu să spui aici, e ca o litanie sau ca Lumina lină cântată în prag de seară când… prea frumos este începutul ca să nu dai nici o șansă de speranță că dincolo de toate există și frumosul. Dar din dar se face alt dar, iar dăruind vei dobândi, nu pot comenta mai mult dar îți așez aici un gand avut într-o zi de început de aprilie: Noaptea – cel mai interesant sfetnic, în noapte poți auzi un cântec ce străbate prin tine precum clopotul în miez de rugăciune, poți simți o inimă pustie ce bate pe fond de galben tomnatec, în nopți poți auzi mirosul anotimpurilor. Noaptea poate fi solitară ca o iubită părăsită în miez de primăvară. În noapte poți descoperi răsărituri și apusuri ale altor nopți....

FF Florina Daniela Florea✓30 mar. 2005

acum am inteles de ce ai spus de noroi in comentariul la poezioara mea, Adrian.
stii bine ca eu nu ma pricep si ca textul meu e subtire fata de munca ta in toate aceste sonete, pentru ca tu muncesti cu adevarat ca sa le scrii si inima ta o stie prin fiecare bataie trudita.
nu esti un munte de gunoi, om bun.
e mult prea dur finalul, nu-l pot accepta.

cititorul tau fidel,
Dana

MP Maria Prochipiuc✓30 mar. 2005

da, graba ale de două ori a se citi corect a le găsi și a le da sensuri...

AM Adrian Munteanu✓31 mar. 2005

Maria, remarca ta e valabilă pentru imaginea primei părți a sonetului. Vorbim de pasarea Phoenix și de tot ce ar putea determina renașterea. După cum ai observat este o puternică antiteză între cele două părți ale sonetului, prea puternică, după remarca mea târzie. Mă bucur că te menții în limitele primei stări și refuzi să o accepți pe a doua. Nici eu nu vreau să intru cu totul în realitatea din care lipsește poezia și speranța.
Dana, vreau să-ți spun că nu întotdeauna - chiar atunci când folosesc persoana întâi - mă reprezint numai pe mine. Am introdus frânturi ale unor stări personale, dar mai păstrez nădejdile și, în ciuda proastei impresii pe care o am despre mine, chiar credința că mai sunt bun la ceva pe această lume.
Cu drag pentru amândouă