Interview cu mine Însumi

A, foarte frumos. Daca domnul Peia mi-ar spune ce nu-i place, eu as gasi ceva care sa-mi placa mai mult decat iluzia copilariei si te-as aplauda la scena deschisa. Pentru interview cu anima Adrian, pentru arta de a cita clasici in viata...pentru ca citesti CARTI, pentru umor sau pentru bascalie-inca nu m-am hotarat!, pentru...dar mai bine tac si astept parerea criticului rugat sa-mi raspunda.
P.S.: Acum mi-am dat seama,in rai nu exista copii, doar luminatori, minerale, plante si animale, Adam si Eva si ingeri si mai nou suflete mantuite si sfinti, si evident, Dumnezeu. Copiii au fost inventati de oameni, dupa chipul si asemanarea lor, luand ca model ingerii...
P.S.:

Interviu cu mine:

eu: Aseara am visat un sarpe.
tot eu: Take care!Ceva o sa te provoace, si tu, cum spune domnul Peia: \"o sa te faci de ras pe cont propriu.\"
eu: Toata lumea il citeaza pe domnul Peia, mai ales tu.
tot eu: Da?
....
Final: ridicarea cortinei... dialogul in forma de scara ROGVAIV.
(pe trepte se rostogoleste un o minge trimisa de copiii de dincolo de poarta zidita, sau un cap banal, oarecum rotund...)

Rândul 1: după \"întâmplă\" - virgulă;
Rândul 2: după \"culorile\" - punct și virgulă;
Rând 2, paragraf 2: \"păpușă\" - nu \"păpușe\";
Rând 7, par.2 : după \"Dâmboviței\" - virgulă;
Rând 12, par 2 : după \"umbroși\" - virgulă;
Rând 15, par.2 : după \"necunoscute mie\" - virgulă;
penultimul rând: după \"dar\" - virgulă și
după \"vai\" - semnul exclamării.
după \"era acolo\" - virgulă;
după \"închisă definitiv\" - virgulă;
apoi, dacă tot te-ai hotărât să respecți noile norme ale limbii, cu \"vre-un\", în loc de \"vreun\", va trebui să te supui și cerinței folosirii lui \"î\" din \"a\"! ca să nu mai pomenesc de diacritice.
cum vezi, nu e suficient să faci pe deșteptul, trebuie să mai și scrii corect gramatical...

O axioma McLuhan: Sobolanii sunt la pinda oriunde ai plasa prada.

Carmen, de ce esti atat de agresiva? te urmaresc de ceva timp (vezi comm la D Cozan!) si sunt aproape sigura ca nu ma insel.

Cred ca te inseli. Aici chiar nu am vrut sa fiu agresiva.
Mi-a placut textul si am vrut sa fac un comentariu care
sa-i fie pe plac (si) autorului. Netalenta cum sunt, se pare ca nu ma reusit. In ceea ce priveste momentul cand am invitat-o in scena pe Ela, era un raspuns, lipsit de agresivitate la axioma McLuhan.
Chiar daca Adrian nu ma simpatizeaza, mie imi este drag pentru ca a fost primul meu cititor, pentru ca are talent si umor, pentru ca..., de-a lungul timpului am descoperit ca \"atacurile\" lui nu sunt indreptate impotriva unei persoane ci impotriva somnului si starii de confort spiritual.
Daca am fost agresiva cu dl. Peia, iar imi cer scuze. Il cunosc prea putin, respect foarte mult si nu am vrut sa-l jignesc.
Daca te referi la Silvia, aici iti dau putin dreptate,but doar putin.
Nu ti-am citi commul de pe pagina lui Cozan, sper sa-l gasesc.

Hai să-mi dau cu părerile, dacă tot m-ai incitat!
De la simboliști încoace, adică de la \"Manifestul...\" d-lui Moréas, 18 sept/1886, toată lumea a înnebunit! E foarte adevărat că era necesară o resurecție a limbajului, că lumea se cam săturase de pozitivism, de naturalism, de parnasianism, - cei trei tirani ai zilei! cum erau numiți - care reduceau funcția artei la imitația perfectă a realului, la descripție, la denotație exclusivă, care transformase exactitatea fotografică în fetiș, iar, din artist, făcuse o mașină de reprezentare. Ei,- și numai ce s-a dat această proclamație, că, brusc, s-a insinuat o acută sete de ontologic, de transcedere, de dimensiune \"metafizică\", resimțită ca inerentă oricărei arte autentice.( În paranteză, - ce distractiv a devenit autenticul ăsta, care, azi, orbitează pe cu totul alte coordonate ale accepțiunii lui inițiale! \"Autenticitea\", azi, trebuie musai să se scalde în zoaiele străzii, să-și numere țucalurile de noapte cărate la toaletă, să se scobească-n nas cu toate unghiile deodată, să-ți întindă vomele și mucilagiile peste tot, în văzul asistențe, să-și bage și să-și scoată, oriunde, toate obiectele special prevăzute cu această funcțiune omni/intruzivă etc.)
Și iată că, așa cum se întâmplă deseori, au apărut o sumedenie de enoriași, cu panatlonii-n vine și creierii-n delir, care proclamau libertatea absolută a artei și dreptul ei paranormal de a spune tot ce-i trece prin cap. Când citesc unele dintre aberațiile astea, culminând cu ideea dadistă, mă ia dorul de ducă! Nu zic că acea liturghie generalissimă de la sfârșit de secol XIX, nu a fost oficiată și de reprezentanți de mare clasă, care, bineînțeles, au format nenumărate rămurele dizidente și au ajuns până la foarte elaborate teorii de fond, anume: credo-ul baudelairian, care instituie ca obiect al artei nu \"ceea ce se vede\", ci ceea ce e dincolo, ceea ce \"fotografia nu poate surprinde\", adică \"domeniul impalpabilului și al imaginarului\", obligația creatorului fiind aceea de a inventa ceea ce nu a \"văzut niciodată\"; apoi, Mallarmé, care trece și mai departe, impunându-i artistului misia de a explora spațiul \"de dincolo\", legând destinul poetului de condiția sa de \"cetățean\" al Universului, al \"arhitecturii interioare\" a lumii, în intenția \"de a juxtapune\" poezia \"la concepția Universului\".Având, drept sculă metodologică, formula: a sugera - iată visul! Ta-ra-ram-pam-pam! teoria e cu muuuult mai arborescentă. Ei, citiți-i \"Ferestrele\", poema considerată drept exemplu practic de transpunere a principiilor lui teoretice... Nu îndrăznesc să spun nimic defăimător, dar Bacovia al nostru, cel fără de teorii atât de abstracte și sofisticate, e cu zece clase peste dl. Malarmé. Și nu se poate invoca diferența de timp care ar mai fi polizat cumva din exagerările insurecționale ale primilor corifei. De ce? Pentru că, dincolo de aspectul sec, teoretic, al problemei, Bacovia era poet absolut, complet independent de formă și norme executive, doar vag tributar simbolismului, ca modă, carnea poemei fiind cea care transmite fiorul lăuntric al ființei, iar nu giumbușlucurile expunerii. Nu înșiruire savantă de vorbe calculate după reguli teoretice, e drept, interesante, ca gimnastică a minții, dar fără nici o consecință pozitivă în plan creativ. Influența \"ismelor\" asupra unui poet adevărat e ca îmbrăcămintea luată fugitiv, pe vreme rea. Trece zufa, rămâne lumina binefăcătoare. Lumina aceea!... Care nu poate fi turnată nicicum în tiparele minții. La fel cum nu poate fi prinsă în palme. Ea străluminează pe dinlăuntru și izbucnește în afară, în forma ei divină și divinatorie. Nu stau să mai pomenesc aci de Rimbaud, Varlaine, Rilke, Valery și ce-o mai fi... care, toți luați la un loc, nu fac nici cât un vers din Nichita Stănescu...
Spun asta în virtutea acelui suprem organ de receptare a luminii, care arde în noi de la începuturile lumii: retina magnifică a sufletului interior. Care e un dat natural, ca și cea materială. Și, întocmai ca și retina aceasta, ea vede sau nu vede ceea ce i se transmite, funcție de posesor.
Ce reproșez eu acestei poezii? Forma convențională, copia antedatată a unui mod de a scrie. Sclifoseala savantă de epigonism avangardist, părăsit de mult pe maidanele literaturii. Semeția găunoasă. Nebunia aia de sfârșit de secol XIX care nu s-a consumat nici acum și care s-a transformat în exercițiu sec, nediferențiat, de formularistică pedantă. Copierea fadă a unor formule deja fumate. Și, dincolo de ele - vid! Lipsa de fior. Lipsa de inspirație. Și, în ultimă instanță, lipsa de poet. Cum, dealtfel, o recunoaște și singur.
Auzi: interviw!! de parcă interviu îl durea pixul să scrie!!
Și se mai apucă să dea și lecții!
Asta fu, deocamdată.

Precizare,
Invitatia pentru Ela, isi propunea sa dezamorseze o posibila declaratie de razboi. Totodata, mi se parea intresant sa aud o opinie despre nevoia de introspectie si finalitatea intervievarii intr-un produs artistic. Avea sau nu legatura cu textul acesta invitatie?

Personajul din oglinda zidita eram eu cea care interpretase aluzia dlui Peia la stramosi ca \"un atac\" de dragul dialogului la stramosii personajului Rameau.
P.S.: Daca vrea cineva sa creda, bine, daca nu,iar bine. Nu stiu daca personajul lui Diderot era de origine roman, francez, spaniol, asa ca rog fug la biblioteca.
P.S.: nu am apucat sa gasesc commul tau de pe pagina lui cozan si nici sa citesc raspunsul dlui Peia, iertare.

Ma asteptam ca domnul Peia sa aiba mai multe de reprosat acestui text, pe care l-am indragit, in special, pentru finalul atat de nerococo, incat am vazut trecandu-mi prin fata ochilor, un patriarh ingrozitor de puternic si de singur. Sa fie acesta Rameau, tanarul care reuseste sa-l surprinda pe filozof, cu extraordinara lui abilitate de a fi mereu altfel, dar, indiferent de circumstante la fel de rebel si de incomod? Sa fie nevoie de o sedinta de psihanaliza, ca sa ne dam seama cat de asemanatori suntem la nivel abisal cu personajul, care trece starda pe un pod CARE NU MAI EXISTA si intra intr-o curte dincolo de \"zid de piatră foarte inalt\" pentru a patrunde SFIOS
\"printr-o poartă de fier intr-o gradină fermecata, cu copaci umbroși inalți pina la cer ,
cu susur de ape izvorite din heruvimi de marmură roz, flori albastre pretutindeni, copii care se jucau cu mingi fară gravitație, sorbind limonada și inghețată de mentă.
Fete cu păr de aur șușoteau intr-o limbă necunoscută mie aratindu-mi cu degetul clepsidre, melci, cascade in care statui albe se bălaceau fugărindu-se inocente..\"realizand la intoarcerea acasa ca, desi varsta primei biciclete nu a trecut, copilaria este undeva in urma, si orice intalnire cu ea nu mai este posibila decat la nivel estetic, sau in stare de hipnoza.
Concluzie: Pentru ca eu cred in proverbul:\"Spune-mi de ce-ti amintesti ca sa-ti spun cine esti\" si pentru ca domnul Peia nu a avut obiectiuni pe fond, care sa ma convinga ca un vesnic cetatean al planetei copilariei nu merita aplaudat, las aici, ca semn explicit al admiratiei mele, un simplu cuvant: multumesc.
Imi permit totodata sa atrag atentia tinerilor cititori asupra fragmentului:
\"R: Si ce demon te-a bulversat?
R: Cei intelectuali sunt cei mai rai.\"
si sa le dau un sfat. FITI VITEJI si ramaneti copilarosi. Demonii nu vor avea putere asupra voastra!

Chiar nu înțeleg de ce textul acesta a creat atâta discordie! Este postat la \"personale\"?

dragi copii
ma bucur ca va agitati in jurul virgulelor. Am stima pentru precizie. Recunosc ca nu am citit comentariile voastre, zbor peste doua ore la Roma si nu apuc. Oricum tare va iubesc si chiar cind ne certam e in scop didactic. Intr-un film coreean, la o manastire budista practicau arta caligrafiei care era dusa la perfectie. In timpul unui asalt sagetile dusmane nu atingeau calugarii care caligrafiau de zor un text sacru. In clipa cind cineva a facut o mica greseala, manastirea s-a prabusit irevocabil. Deci bade Peia unde zici sa pun virgule? Mai vorbim peste 3 zile la intoarcere, cineva doreste un pic din aerul Romei?

Carmen, am inteles, in sfarsit.
trop tard. pana sa dechid safeul porumbelul murise. prea multe permutari... nu stiu a cui e vina. cred ca ceva cu un fragment de cod lipsa. nimeni nu e perfect, mai ales cand ramane doar coada si inotatoarea dorsala...

Foarte interesant raspunsul dumneavoastra, sunt convinsa ca il veti \"valorifica\" in capitolul despre Nichita, Bacovia si NUNU al istoriei subiective. Multumesc. L-am printat, si daca o sa-l invat pe dinafara, o sa-i las masca pe prietenii mei elefantii:)
Ioana, daca mi-ai lasat un comm pe pagina lui Cozan,lasa-mi si un link. Altfel, mor de curiozitate.
Mo, zideste-ma. Altfel vezi ce se intampla.

\"raman\"

PS: (dontbullshitme) astept sa-mi scrii, Carmen

Prietenii tăi, elefanții, confundă, așa, de ochii lumii, caligrafia cu gramatica. Nu știu de ce nunuistul de serviciu al literaturii universal-valabile nu mi-a cerut permisiunea de a mă cita în geniala-i găselniță. Să înțeleg că ai făcut tu lucrul acesta în numele lui? Dacă da, atunci dă-mi voie să calific ca drept impardonabil gestul tău. Dacă nu, spune-i călătorului prin anistoria Romei că ar fi cazul să-și cam ceară ce nu are: scuze!

Ce am cerut si am obtint in numele meu, e bun avut si nu-l impart cu nimeni:) Prieteniii mei elefantii nu au legatura cu Adrian. Adrian m-a concediat dintre prietenii lui. Asa ca eu sun doar ceea ce sunt: un umil cititor.

sunt

nu stiam...

Carmen,
l-ai \"provocat\" pe domnul Peia și uite ce a făcut. poate dai un copy-paste, special, pentru alte pagini :)

please, fă asta pe pagina mea

Pe scurt: eu n-am înțeles ce vrea Adrian aici...

E un text BUN
E un text trecut la personale...deci sa nu violăm spatiul ce nu ni se permite.
o căutare pe axa timpului și o justificare .
un interviu intre adrian grauenfels -\"nepotul lui rameau\" si timp, remuscari..bucurii...
prin acest text se testeaza misterul...puterea de patrundere....ironia chiar de propria soartă ca si cum \"dascalul nebunilor nu este cuvantul\" ci mai multe cuvinte...întoarse.
Ramânem la libertatea de a intelege necesitatea: bunului / raului...
\"R: Ce te frămintă cel mai mult ?
R : Singuratatea, reducția artei de a asculta, ignoranța, degradarea culturilor, nepăsarea.\"
........................................................
hmmm

\"M-am intors acasă fermecat, hipnotizat de prima intilnire estetică a copilăriei .
Dupa mulți ani m-am reintors, nu uitasem grădina, gustul inghețatei, fetele cu ciorăpei albi și pantofi de lac rosu,
am căutat indelung gardul, poarta, dar vai.. zidul era acolo in paragină, poarta zidită, inchisă definitiv intr-o eternă sigilare ...\"...

\'viata este o flacara ce se stinge\'...recapata scanteia doar prin \": Da,nepotul Tom, vizita la Knossos, Munchenul,o păpuse de porțelan executind salutul Leului, citeva lecturi radicale, planuri, multe planuri\"...

Sectionând \"Interviu cu Dumnezu\" la propriul timp.
Frumos :)

Adrian, sigur filmul era coreean??