poemul meu
nu are o mamă
în adevăratul
sens
al cuvântului
deși se laudă
mai mereu
cu un arbore
genealogic
iși flutură
zi și noapte
batistele albe
când adorm
pisicile negre
de prin
poemul meu
îl vând ieftin
atât de ieftin încât
toți locatarii blocului meu
și-l cumpără
au abonamente lunare
se înghesuie
pe scarile paralele
au ochii inchisi
e dimineata
si inca n-au
singurătatea are nevoie de o singură frunză
să îngălbenească rădăcini între blocuri de piatră visăm
cum noi care pictam îngeri și fauști căzuți
tăcere poposim la casa de moarte și vânturi
Nu vreau să citesc nimic,
acum.
Mă ridic.
Sub oceanul (ăsta)
de supraoameni
stă nimicul
în pungi
de un kilogram
și jumătate.
Frunze din pomi
de neputință
fumez
să treacă
timpul
mai
încep să scriu
și de abia mai văd
în tăcerea asta
dumnezeu știe câți
își fac culcușul
printre bombe
adorm liniștiți
fredonând cântece de luptă
ochii lor fumurii
nu disting negrul de
cartușe de zahăr scârțâie-n fum
din creștet de viperă zburăm inegal
întors sunt în rană cuțit abisal
prin aer ne flutură pielea de scrum
moloz în ecouri de gri solitar
pământ despicat întins
să nu-mi mai ceri nimic de-acum,iubito
nici tu, poet amar de cafenea
rugăciunea mea, de dac, s-a scurs pe străzi fără lumină
și-n stații goale de metrou sau de tramvai
în Piața Universității,
ora de idei absurde
in care
nimic nu se mai poate intampla
sete de lumina
izvorata din
paradis
nemiscare
captivitate
cadavru
somn
scris
sunet
priveste inca o data...
23 August
A trebuit sa inteleg
ca \"a\" nu mai este \"a\"
in cochilia lui de melc
ca nu poti sa iesi din transee
pana ce EI n-au lasat armele jos
\"Asta e!\",mi-am zis,
tre\' sa ma supun
doar n-o sa
fara bariere
fara cuvinte
fara Dumnezeu
fara eresuri
fara fulgere
fara greseli
fara Homer
fara idei
fara jocuri
fara lucruri
fara minuni
fara nume
fara oceane
fara putere
fara
zâmbește
e cald și miroase a gaz
o să ne plesnească vopseaua până la noapte
asfaltul n-are aer condiționat
zboară zmeul pictat obscen între stâlpi
nori cu pancartă connex
soare îmbrăcat
mi s-a spus
că am ajuns celebri
o! celebri
că am fi
subiect
de telejurnal
de cotidian
numele goale
pe afișe și munți
de-atunci
au început să apară
strigoii
lipiți cu super-glue
de
Călare
pe-un cuvânt, mârțoagă,
o luam cândva
la goană
pe drumuri șterse
de lut.
Dimprejur
vânat de scoici
și-necat în
seva de-alabastru
tăiam
liană peste liană
privind
spre
îmi stau nopțile în cap...
mă agăț,
mă prind de tristeți
să nu-mi văd
chipul
îngropat în stele...
aștept
scurgerea eternității...
aștept
albastrul
anonim
al
nopților
de rând.
Cuvintele au plecat dintr-odata
lasandu-ma singur.
Au alunecat de pe foaie
grele de sensuri
si
in acelasi timp
avide de sens,
in acelasi timp rele
si bune,
dar,in definitiv,
cuvinte
si
am începu să cred
că fiecare zi
e ca oricare alta
până și seara asta
cu dinți de vampir
mă privește
mereu
la fel de roșie
din patul ei de coșciug
noi
ne mimăm propria viață
a spus
mi-e silă
mă asculți ? mi-e silă silă de tot
cu literă mare cât reclama la ariel(ul)
care n-o să mă scape de petele astea în vecii vecilor
m-am obișnuit cu ideea da\' nu tac
uite așa de-al
despre războaie
o clipă de tăcere
supraumană
înfiptă în zgomot
de protoni și fotoni
înlănțuiți
ei cred
dar cui trebuie
credința lor nebună?
gândacii își sparg carapacea
cochilia
undeva la începuturi
când îmi priveam chipul
în oglinzi
nebun de stele sparte de cuvinte
adormite-n furtună
puteam încă să mă strecor
pe sub cortinele gândului tău
să alerg pe străzi în
Eu nu sunt Nichita.
De multe ori
ma supar pe frunze,pe pasari,pe munti
si le condamn
ca exista.
Asa sunt eu.
Poate ca si ele
se supara pe mine
si ma condamna
ca traiesc
si ca sunt
Trebuie sa scriu mai repede.
E aproape 12.
Nu mai am timp.
Of,secundele astea
nevinovate.
Va intrebati deja:
\"Si ce daca-l prinde
ora 12?
Are programare la dentist?\"
Nu am ora
Marte,planeta rosie,
a patra de a Soare
sau a cincea
nu mai stiu...
N-are prea mare importanta.
(Ce ziceam?)
A,da.
Tie iti inchin poemul asta
pe care, sincer,
nu-l consider prea
AG