Adrian Firica

păi,
corect, etimologic și vanghelistic e bine să ”sune” cam așa:
Clasele cu-nvățătoarele,
Unde-ncepi abecedar(ul)ele
Cică, se numesc \"primarele\",
C(ă)-atâtea-are primar(ul)ele.

Sorin,
mulțumesc.

...
eu sunt dulce copil, în comparație cu Madam Merkel care, supărată pe niște greenpeaciști ce manifestau pe mare vâjâind cu zeci de șalupe care produceau tot soiul de noxe și un consum nejustificat de combustibil, a trimis niște trupe speciale înnotătoare, trupe care i-au adus pe greenpeaciști la condiția lor naturală: adică i-a făcut să intre la apă, să înnoate, nu să producă poluare!

Halal simț al umorului, pe capul doamnei Merkel!

doamnă,

adevărul e circumstanțial.
e și revocabil, dar și irevocabil.

puteți să vă luați/angajați un avocat.

eu am să mă apăr, de unul singur, până la \"confinele lumii posibile\".

ambiția Coralinei - titlul corect!

cobori către mare, iar în stânga e teatrul de păpuși
\"... imaginea a rămas înțelegi...\"

serios?

eu glumeam!

am pierdut un comentariu anterior
...
spuneam că puteai să fii personaj în ”IDIOȚII”, nu în ”Criză și pedeapsă”.
mai spuneam că ești invitatul meu pentru/la o sticlă de fetească neagră, pentru a distinge albul de negrul paharului.

îmi poți da, la urma urmei, și cu sticla-n cap...

citasem și pontasem și ceva din ce spuneai din Ponta.

sinuciderea nu-i un fapt divers... politic vorbind.

îți mai spuneam că pe aici, Muma pădurii nu-i ceva care să te-ngrozească, pentru că pe aici MUMA este numele bunicii... de regulă a aceleia din partea tatălui.

a, îți spuneam să nu te sinucizi.
faptul divers nu este alegoric, ci e o tâmpenie.

Albigenă cum erai,
Fața neagră că-i făceai.
Perina te arătă,
Numai fulgi deconspiră.

nu mai e rotund parcul din Turnu Măgurele?
dă-n Dunăre?


...
aici, scapă de ”că cele” din: când m-am îndrăgostit am spus că cele o mie și una de nopți nu sunt de ajuns.
sugerez variantele:

când m-am îndrăgostit am spus că o mie și una de nopți nu sunt de ajuns;

când m-am îndrăgostit mi-am spus că nici o mie și una de nopți nu sunt de ajuns.

abia aștept să văd cum va arăta coraline.
toți avem scolioză, până la urmă...
dar, dacă scade nivelul apei mării, mă voi încumeta să intru-n peștera lui daniil.

sihăstrie feminină post-acvatică? poate!
și bursele financiare scad, la urma urmelor:
”era într-o duminică cu mult soare
parcă o văd pe coraline cu flori în păr
mirosind a iarbă și a nufăr
din când în când îmi stropea la rădăcină viața
era felul ei de a-mi mulțumi că exist...”

nivelul Mării Caspice e mai ridicat decât cel al Mediteranei.
facem pariu?!
e ca atunci când ții, la nivelul mării, două pahare pline cu apă-n mână. cu tot efortul, apa nu va fi la același... nivel marin.


ambiguitate admisibilă:
”alunecam între uitare și vreau să fiu coraline
și ea
ea ca un miel dus la tăiere îmi țesea fir prin coastă
abia șoptind - am să te salvez ca pe tezeu din creta
ca o morgana era
genunchiul crăpat...”

adaug:
Jean Maurice Désiré Françaix René Ravel... Rebell sunt așa pentru că unul dintre ei s-a născut la Le Mans, adică... omul potrivit la locul potrivit: d-aia se fac acolo curse nebune de mașini ce țin o zi și-o noapte. Ce-ar fi să-l/să-i pedepsim pe nedrept? Despre pedepsirea pianiștilor vorbesc. Întreită. Pentru ce? Pentru dodecafonism?, ori pentru dodecafonie? Haida de! Sau pentru Boléro și Beach ballet? Grațiile-n care se zbate trupul feminin nu le aparțin. Punct.

Ne sare lumea-n cap!

Mai am o colectă: Iason – părintele inițiator al excursiei argonaute –, Dedal – meșterul, făcătorul –, Icar și Tezeu – victimele. Ãsta din urmă pare a fi victima unei duble confuzii: una generată de invidia masculină, cealaltă fiind generată de propria-i neglijență, pentru că a uitat să arboreze, la întoarcerea acasă, steagul alb, tată-său considerându-l pirat.
Un fir al Ariadnei se pare că-i obligatoriu... A, se pare că Dedal l-a pus pe Icar (fi-su!) să testeze un prototip de avion neomologat... pentru că ăsta mic atentase la orgoliul lui de bărbat dedalian feroce exact acolo unde și când nu era cazul și timpul: în labirint!

Sigur că da, un labirint văzut de sus devine descifrabil, dar...

”palimpsest”?! cuvântul ăsta m-a debusolat complet. mi-a amintit de titlul unui volum scris, cu ani în urmă, de o poetă de-a noastră... Ana Blandiana – nume predestinat, altminteri, acest Ana-Blandi-Ana!

nu, n-am intențioat să fiu reundant și nici să probez dicția Maestrului Cristoiu – care, între noi fie spus, e (mai!) peltic atunci când vorbește repede, nu când vrea să fie convingător și vorbește rar.
dar, oare, câte lucruri redundante nu facem noi în viață?: ne deplasăm pas cu pas; respirăm, adică inspirăm/expirăm, inspirăm/expirăm și tot așa...; ori ne vin idei, cum a fost asta cu teoria relativității, despre care însuși autorul a spus că-i superfluă pentru lumea cu trei dimensiuni prin care trăim.
recunosc: citesc literatură absurdă. însă de scris scriu texte realiste, trăind sub imperiul instinctului de conservare.
exemplific:
... și Marylin voia să moară de moarte sigură. Mai avea de găsit doar împrejurările. Acestea existau, numai că Marylin nu se hotărâse pe care să mizeze. Era vorba de plăcerea gustului. Nu există nici-o-ndoială. Dacă pe parcursul vieții ei, Marylin, avusese tot soiul de probleme, acum lucrurile sunt simple. La urma urmelor toți avem momente de indecizie. Se poate spune că e vorba de o fatalitate: antichitatea, evul mediu și alte epoci istorice stau și aduc mărturii irefutabile.
Marylin nu era străină de sentimentul dezamăgirii. Acesta o vizita cu o frecvență nebănuită. Răfuielile erau când pașnice, când violente. Gurile rele au proiectat și răs-proiectat perspectivele acestor răfuieli, depășind de cele mai multe ori elementarul bun-simț. Ca să treacă peste mizeriile astea, Merylin se refugia în lectură. Citea orice. Tot ce-i cădea-n mână. Uneori citea pe litere, de cele mai multe ori citea, însă, printre rânduri, pentru că așa putea să fabuleze. Nu același lucru spunea despre muzică. Era foarte pretențioasă când venea vorba de muzică: ”Decât muzică proastă, mai bine liniștea binefăcătoare”, obișnuia ea să spună.

a,
Dinicu Golescu și-a dat unul dintre fii la școală-n Elveția, și se ducea cu trăsura ca să vadă dacă ăsta se ținea de școală (scrie el pe undeva, Dinicu, cum că-n Elveția condițiile de habitat sunt mizerabile: odăi mici, scări de urcat și ”putoare” de bucătărie peste tot!).

Bach și Mozart s-au văetat, și ei, de astfel de condiții kantian-mizerabile.

aveți și nu aveți dreptate.
eu citii că Cărtărescu e singurul nostru post-modernist.
m-am luat cu mâinile de cap și acum postesc.
întâi am făcut pre-post, pe urmă am ținut post, iar acum țin cu dinții de post-modernism.

culture-pub e o glumă - sper că-i una bună!


bateriile contează. altminteri nu ”merge” telecomanda!

mă bucur că Silișteanu și Anonimul au fost puși să facă muncă-n folosul comunității.

era de așteptat!

dacă n-aș fi fost prins cu intrarea-n facultate a fi-miului, Matei, veneam și eu, ca să fiu al 41-lea martir, pentru că sunt în stare să golesc/curăț chiar mai multe pahare. știu să reciclez și sticlele pline cu pălincă.
data trecută Călin a fost părintele meu ”spirtual”, iar Adriana (brașoveanca!) o bună companioană nocturnă.


însă, în tot acest timp petrecut în absurd, m-am gândit la voi... copleșit fiind de emoții fatale.
îmi place cotorul cărții lui Mureșan, pentru că e ”transparent”.

mi-e dor de cei doi ochelariști tineri...

da, mama e la originea faptelor.
nu-i nevoie de o prelevare de ADN. faptul este-mplinit, DNA-ul își face treaba!

...
textul e cald și... candid, numai că pipa Panterei Roz e un obiect contondent - te face să te duci... cu gândul prin tot soiul de vecinătăți.

oricum, ancheta-i în curs de desfășurare: chestiune de secunde.

încă nu am primit mandatul pentru o percheziție poetică.
stau cu o armă albă... la cap!

poemul, nu autoarea, reclamă o analiză psihiatrică.
miroase îngrozitor de bine. e un schelet încarnat!

în fundal mi-am lăsat hainele rupte de pe mine - decor!

Hey, Hey!
cine-i ăsta, Neil Young?
calul țăcănit?

eu sunt de acord cu votul prin corespondență, pentru că pot negocia deturnarea procentelor, procentul alcoolemiei și altele - negociabil, civilizat, la masa verde.
neatenția și nebăgarea-n seamă pot fi trecute cu vederea, exact cum stă treaba cu legile circulației - accidentele ne pasc la tot pasul, nu?!
viteza contează!

miocardic: http://www.youtube.com/watch?v=Gs2-BH9_DMA&feature=related

cu alte cuvinte, îmi spuneți că mi-am pierdut simțul umorului.
păi, stând acum și judecând la rece: îi mai arde cuiva de așa ceva?

pe de altă parte, sunt în minoritate, dumneavoastră spunând că aveți, deja, 80% din voturi.

astea nu-s vremuri de stat la palavre comparatistice despre Cioran și Eliade. n-am face decât să piedem și bruma de electorat ce ne mai este fidel - fără aluzii la Fidel Castro!

îmi sugerează un interstițiu între paradox și prejudecată:
”atât

dincolo”.

un soi de bandă a lui Moebius: tragi o linie de la A la B; una de la B la A; răsucești, unind A cu A și B cu B, apoi tai, așa cum te taie capul:
”iar cărțile deschise în oameni
cu gustul nimicului
între dinți”.

am avut o intuiție citind poemul: titlul contează!

cine știe?!
uneori poți încerca să petreci, dacă nu firul de ață prin capul acului, iar dacă tot cămila n-a-ncăput, măcar să treci noaptea dincolo de bănuieli...

am acceptat invitația...

m-am hrănit (la vremea potrivită!) cu ”Trântorul” lui Emil Botta.
el contrazice tot ce par a spune cercetătorii invocați de tine.


nu-mi rămâne decât să te... instig, pentru că, eu unul, nu mă simt în stare să scot în evidență calitățile și virtuțile acestei proze.

Încă-i discutabilă chestiunea ”asociațiunilor” dintre limbă și limbaj, așa cum este și aia dintre sens și semnificație, mai ales atunci când sunt aduse-n discuție uzanțele trecute și curentele-n ceea ce privește studiul limbajul și-al limbii, dar și-n ceea ce privește corsetele teoretice ce-au tot invadat/investigant, și-ntr-n caz și-n celălalt, coerent, adică și când vine ”vorba ” despre sens, dar și când ne vin vorbele... la gură-n ordinea semnificativului.

Am un singur exemplu de dat:
Cam cu o mie și două sute de ani înainte de-a fi adusă-n discuție nașterea Mântuitorului, în China, Împăratul i-a cerut unui pictor să facă o pictură. Atunci când Împăratul a simțit că i-a venit vremea să treacă pragul vieții, l-a chemat pe pictor. Pictorul i-a adus... un sulișor de mătase gol – mai bine de o jumătate de secol pictorul trăise din, cum spunem noi acum: din banii statului! – și o roabă plină cu pielițe, din alea transparente, strânse de pe cepele recoltate dintr-o zonă impresionantă a Chinei timp de cincizeci de ani.
Pictorul i-a spus Împăratului că-i bine să-și facă o tocană din foițele de ceapă, iar după aia să-și imprime valoarea și acțiunile, însă l-a rugat să disocieze limbajul comun, cel ce trebuie să fie lăsat în voia sa, de cel ”editat” pe suluri, adică cel ce-i recomandabil a fi restâns la cam șaizeci de mii de semne.

Împăratul s-a ales cu o tocană excepțională!

Și noi, de altminteri!

”sunt prea deșteaptă prea frumoasă prea dată dracului” vine-n contradicție cu Pantera Roz.
chestiunea e de notorietate... publică.

dar, tot soiul de cuvinte pretențioase: obnubilație; sfida; ucid; copleșitor; jnvidiez; patetic... te scot din ecuațiile electorale.

eu te votez în proporție de 66,1%