Adrian Firica

Aud sfârșitul conversației … vocea vânzătoarei familiară mie: domnul e foarte bolnav, de câteva zile n-a mai trecut, trecea spre serviciu, la pâine, nu cred că s-a mai dus, pentru țigarete și vin,

*Întâmplări nefericite, urmate de o ceremonie multe se întâmplă ziua noaptea nu mi se întâmplă e liniște mi-e frică prin urmare se poate întâmpla orice consternant faptul că pe întuneric soarta

(nedatat) FILE CÃZUTE … puțurile astea sunt o imitație, din gâfâiala lor iese numai o mâzgă. nu văd unde e chipul și asemănarea, nu-mi vine să mă mai aleg dintre chinurile

Vă invit, cu toată umilința, să tratăm despre: a) sex, ca viciu - e pretimpuriu să vorbim; suntem numai șase miliarde și ceva de oameni care nu cred că reușim să facem prea multă umbră

(22 martie) PENTHOUSE – Blues cu pene de struțe pe punte Se potrivește de minune pincenezul domnului Kogălniceanu cu nasul fiecărei balene aeriene a Air Force USA*. Nu mă deranjează, îmi pot

20 martie 2003 LOCUL deși era o statuie dincolo de închipuirea care ne făcea să ne ținem îndreptățita respirație, peste niște foi răvășite pe jos care se mișcau după vorbe, ca și el de

nu te țin de mână dintr-o confuzie nu te mângâi ca să nu fugi iară de tine nu mi te strâng în brațe ca să nu mă respiri nu te alung pentru că nu-mi ești mamă sau soră nu te doresc pentru că e

29 februarie 2003 plictisiți am aruncat cărțile sub masă am stat câtăva vreme vorbeam între noi de omul descris în stele creștin-musulmane fiind martori ai întâmplării ciudate nefiind păreri

se mai aude ceva de Herbert von Karajan, despre concertele lui de caritate, din timpul Primului Război Mondial? - mmne, nu’ș ce să spun, n-a ținut cu noi la: Mărăști, Mărășești, Oituz, știi

când m-am născut eu, nu era decât mama, dar parcă mai era cineva care îngâna sfaturi mortale de viață ancorând gânduri precum plutitoarele vaselor de WC și bătea cuie vorbind despre

Ai pierdut încă un an, ce-ți pasă, ești tânăr, dar numai cu un mileniu mai trist decât mine, care parcă sunt ca dușii de pe lume. Nu mă pune nimeni pe platan; nu mă mai pune - m-au scos DJ-eii

Nenorocitule, nenorocitule! nu mai sări în groapa cu var, mi se strigă adesea: în cremenea unei zile, dragostea lor începe iar! Atunci stau precum scările, ignorând arpegiile lifturilor –

Inzahouz îmi scrie de două ori pe aceeași temă. Recurența nu este de fiecare dată un argument necesar și suficient, dimpotrivă, denunță mai degrabă o slăbiciune cronică, sau, mai grav, îngăduință.

M-am trezit suspect de bine dispus pentru o zi de sâmbătă. Am apucat “Un animal mic” de Andrei PENIUC – Pontica 2002, ISBN: 973-9224-64-4 – constatând că: “Textul este o acțiune. Reacționați la:

Ne delimităm? Asta nu, asta nu se spune! Noi ne comparăm, ne cumpărăm și ne vindem, E târgul nostru zilnic de sclavi, E uitatul în oglindă. Agonisim oglinzi tot mai mari, tot mai mari, Cu

nu poate el ști, e doar un lup ce șade cu gâtul hipnotic alungit către Lună. nu scoate un sunet, sau urlet pe litere, iar de acolo nu vine, nu coboară, argintul fluid ce va să se-nchege în

am făcut iar gât de lup, parcă nu era nevoie, cu atâta și-atâta iarnă pe cap. mă-ntorc cu totul, nici măcar o dâră n-a lăsat. ... mi-a căzut umărul ei preferat, știu mai bine decât voi, nu