Adrian Firica

*
A zis Măria Sa Dorin Cozan: să fie lumină! Și atunci se făcu o lumină mare, ziua ‘n amiaza mare, de la felinarul comunal.
Și-n aer începură a pluti peștii colorați ai bunăstării.
În sfârșit, dacă nu bourul, măcar cerbul carpatin însămânță Dacia, după binecunoscutul ritual al încălecării.
Fie asta învățătura Sa!
Rămână toate cele în conserva mea!

**
Un felinar și un grilaj,
Drept sprijin de-i urca și tu pe scară,
Ori o conductă pentru gaz,
Și-un steag ce stă să-ți cadă-n poală.

Miramas, din piatră-n cer am mas!
... domnule Liviu Nanu.

***
Adunând ...
1. multitudinea opțională a intrărilor sugerate de Adina Ungur, transfocarea cetății în viziunea Angelei N. Mamier, punctul de fugă al paralelelor indus de Nicole Pottier, neașteptata pânză de sac pragheză în care s-a-nfășurat Călin Sămărghițan, ghidușia venețiană a Cameliei Hegheduș, Tessalonicul ... “într-o rână” al Cezarei Răducu, ori Sibiul-fotoliu și cuib personal al Mariei M. Cîrciumaru;
2. ostoind pentru bătutul pietrelor drumului cu Doru E. Iconar, ridicând mai apoi ziduri, case și orașe, care-mpreună să fie atribute ale memoriei;
3. să ne lăsăm pecetea pașilor, a mâinilor, a gândurilor;
4. prin soare, cer, apă, pământ, copaci, flori, păsări și oameni;
5. așa precum meditativele palme-ntinse ale lui Ștefan Ciobanu ne invită.

Plecăm Gena, plecăm, dar numai dacă o să convenim că, pe parcursul croazierei, scriem: „Cărțile normelor junglei ortografiei și ortoepicii limbii române – îndrumar ortopedic”.
Dacă-mi aduc bine aminte, pe Mawgli o femeie l-a învățat să vorbească și să se comporte ca toți ceilalți oameni, nu?

Aha,
ne-a fost comutată pedeapsa, în locul arderii pe rug, suntem trimiși pe o insulă pustie. Avem de ales între: o cisternă plină cu vin, un manual de gramatică și Gena Gurău.

Băutură nu luăm – fiindcă ne-a spus Sorescu că e de prisos. Nici manualul de gramatică nu-l luăm, fiindcă e incomplet – adică exact acolo unde ne așteptam să găsim ce ne interesa cel mai tare, adică în tabelașul cu modul imperativ al verbului „a fi”, găsim următoarea glumă proastă: „Afirmativ: tu cântă! voi cântați! Negativ: tu nu cânta! voi nu cântați!”; ori, noi de glume proaste suntem sătui până peste cap. Așa că, o luăm pe Gena Gurău cu noi. Să te ții nenică, să vedeți voi acolo ... spargeri de norme ortografice și ortoepice!

Accesați!: http://www.romaniandolls.com/books/007manual/Manual03/GRAMATICA/fi.h

Călin, Șerban ...
văd că și voi vă dădurăți foc la valiză.
Urmează, din câte înțeleg eu, să fim arși pe rug.
Tutun am. Pentru asistență am pregătit un scurt discurs.

...
Ca principiu de viață, eu consider că e mult mai bine să mă opresc din vorbire sau/și din scriere două secunde, chiar mai multe, uneori ore, poate zile, și să judec construcția, decât să spun sau să scriu ceva ... cum s-o nimeri – mai ales când audienței îi pasă!
Româneasca vorbită e una destul de sonoră, iar cea scrisă e una ce se vrea cât mai fonemică. Păi, nu ne rămâne decât să stăm bine cu auzul și cu vederea, ca să o scoatem la capăt.
Specialiștii “vocaliști” spun așa:
- consoana f e una fricativă și surdă;
- vocala i e una închisă, o articulăm prin partea de dinainte a cavității bucale, nu ne pune să ne rotunjim buzele, ba o și nazalizăm când o inserăm prin fața câte unui afurisit de n – instinctiv și invincibil de exemplu!
Când le punem împreună – consoana f și vocala i –, ele nasc un verb de toată frumusețea: a fi. Sună bine, sună frumos și nici nu-ți chinuie mâna când e vorba să fie scris, fiind făcut din două biete litere. Ei, dar dacă lucrurile par simple la prima vedere, după băgarea bietului verb prin hățișul normelor, te apucă durerea de cap și de limbă vorbită și scrisă.
Să luăm acum și câteva norme la scărmănat:
1. MODUL IMPERATIV are formă afirmtivă și negativă și numai la persoana a II-a. Exprimă: ordinul, îndemnul: Învață! Pari! Mergi! Dormi!
2. Modurile imperativ forma negativă și conditionalul-optativ se formează cu ajutorul infinitivului scurt.
3. Verbele de conjugarea a IV-a – care la infinitiv se termina în i (a citi, a ști, a acoperi, a sui, a contribui, a fi, a auzi, a fugi, a minți, a mântui, a orbi etc.) – nu primesc nicio terminație la persoana a II-a singular, deci nu mai au încă un i final. Pentru control, comparați cu verbe de altă conjugare.
4. Imperativul pozitiv al verbului a fi se scrie cu doi de i (fii bun, fii cuminte). Primul i face parte din rădăcină, al doilea este desinența persoanei a II-a. – damna normatoare!, vezi că ai uitat să pui semnul minunării (!) după fii bun! și fii cuminte!

Parcă, parcă pe aici ceva se bate cap în cap cu altceva ...
Ei bine, ia să vedem cât de justificată e iodizarea în scris a imperativului pozitiv a verbului a fi?
Să-l răstim cu gura, cu vorba. Eiii, sună că e iodizat? Mie nu-mi sună: fii bă!. Îmi sună: fi bă!, fi și tu bărbat!
Așa că, fiindcă tu, măi verbule a fi, nu m-ai supărat, îți pun și o vorbă bună înainte: Ipác fi!

evident că e y, dar fără altă explicație, alta decât aceea a cramponării bizare de dreptul de a norma, asta fiindcă așa vrea mușchii normatorilor, fără a furniza explicația,da!, existând, poate, numai aia de a da chestiunea, an de an, prin testele de limbă.

fac pariu că norma va fi schimbată!

păcat că nu faci exercițiul \"a\". te-ai alege cu ceva bani de buzunar, amendând chiar \"normatoarii\", sau o să-ți satisfaci orgoliul, făcându-le niște amendamente verbale ... bine simțite.

pentru că mă inviți să fac un exercițiu de logică elementară, vin și întreb: care este logica impunerii celui de-al doilea \"i\", în cazul cu pricina?

eu unul consider că e de aceeași natură cu aceea a faptului că opinia publică e tentată să-i critice pe stângaci: uită-te și la ăsta, e stângaci!

să știi că imperativ mi-aș dori a fi într-o barcă, dar numai dacă și tu vrei să fii în barcă, administrându-ți tu, evident, imperativul.

la rigoare: fi de partea îngerilor. fi o prismă. fi fericită.
poți fi ce vrei și cum vrei, poți să fii de partea îngerilor, oricum și prismă, dar și fericită. de ce nu?!

desigur:
\"fi\" tu așa cum vrei să \"fii\".

poate că și Jorz o fi călcat greșit ... într-o găleată de \"aFine\"

...
printre altele te citez:
\"/ ... ca și cum ar fi stat până atunci ... /

ALI,

hotărăște-te!, iar când o să știi să folosești corect verbul ăsta: \"a fi\", pe undeva, să nu mai dai titluri spectaculoase, așa cum ai suprapus o astfel de bazaconie poemului tău: \"fii de partea îngerilor. fii o prismă. fii fericit.\".

măi să fie!, mi-am zis.
am înțeles că îngerii au fii, dar și că fii ai altora fiind (îndrituiți să fie ei) sunt invitați să fie de partea îngerilor.
iar aici, și din aste vorbe/verbe, când a fost vorba de: \"fii o prismă\" și \"fii fericit\", nu am mai priceput nimic!
or fi fiind, tu, prismă?, o fi fiind, tu, \"fericit\"?
apropo, tu când o \"să fii de partea îngerilor o să fii prismă, așa încât o să fii fericită\"?
întreb, nu dau cu parul!

așa că: \"fi de partea îngerilor. fi o prismă. fi fericit/ă.\".

contestație e puțin spus. sunt indignat!

în germene, ai pus la cale o operațiune cinic-teroristă, descalificantă, inumană. asta e expectația mea! nu zic nu, are ea o rațiune, însă e una toxică.
în general, mie îmi place să consider că oamenii sunt cumsecade, de bună credință, nu niște apucați, niște rău intenționați.

sunt atât de indignat, încât, la rigoare, pot să joc și rolul unuia căzut în cap.

Gena,
admir faptul că mănânci câte un „r”, precum și faptul că dai bacșiș câte un „i”!

în ceea ce mă privește, nu concep să trec prin punctul vernal decât cu dinaintea goală, însă, ca să nu m-arate lumea cu degetul, de fiecare dată, nu uit să port papion.

din câte se vede sunt un împătimit al echinox-iilor, pentru că știu la ce să m-aștept – e de la sine înțeles de ce nu-mi plac solstițiile: sunt inegale, adică nedemocratice.

\"Inclusiv în aruncarea orzului către gâște sau tăierea frunzelor pentru comunitari.\" mi-a tăiat răsuflarea.

nu cred eu că e chiar așa: \"Mă trezesc cu Ionesco și mă stabilizează.\", dar, mie unul, îmi convine, pentru că te deconspiră.

interesant eseu.
interesant!; \"Și eludez grațios contactul cu încă viii care mai scriu.\".

nu mi-ar fi trecut prin cap că Ionesco poa\' să fie colac de salvare până la Rinocerii - asta așa, ca aviz amatorilor ... mai sus semnatari, și mai jos semnatarului.

ba, eu cred că Elveția n-are manele, fiindcă Islanda are gheizere, iar Japonia gheișe - cu asta am încheiat orice discuție, pentru că n-ai replică!

Știu să scriu trei propoziții simple. Uite:
1. Unul macină cafea.
2. Contrabasul este mare.
3. Blondul țipă frumos.

Sunt în stare să compun și o frază. De exemplu:
Dacă iarba are culoarea de o nuanță închisă, de ce nu reușește să domine pietrele?

Apoi, știu să recit din clasici:
\"Lumea asta e pe dos,
Toate sunt cu capu-n jos.
Puțini urcă, mulți coboară,
Unul macină la moară.\" - Ion Creangă: Harap Alb - fraza/diagnostic e pronunțată de Păsări-Lăți-Lungilă, după o amănunțită investigație, într-un perfect respect al rigorilor cercetării științifice (n.n.!).

Nota:
am folosit diacritice și fonturile românești.

doar D\'yer Mak\'er de pe Houses of the holly al Led Zepp ... o să te mai scoată din transă, că despre Kasmir și celelalte nu vreau să stau de vorbă cu tine ..., nici despre In the evening.

doar expectații
prin porii-acestei doamne
imens periplu

parcă \"scârțâie ceva prin titlul articolului.
să zicem că ar merge: Jurnal al poeziei lui Călin Vasile, sau Jurnalul poeziei lui Călin Vasile.

mai scârțâie și aici: \"Preocupat de poezie până în măduva visului, eseistul piteștean crede că, pentru a fi poet, trebuie, înainte de toate, Poetul să fie viu, atât de viu încât să aibă puterea de a face din el însuși subiect de laborator, de cabinet literar, de examinat.\".
poate că trebuie un \"ca\", înainte de \"Poetul\".

bună alegerea asta. chiar așa. și eu amestec jumătatea bună cu aia nebună. mai sunt și alții cărora le place jazz-ul ... până le încurcă rău de tot. Boris Vian se zice că s-a descurcat bine și cu literatura. chiar bine de tot. până și invocatul (de la începutul piesei) Tom Waits se descurcă, săracul de el, chiar dacă poartă pălăria aia înduioșătoare pe cap - cică face și \"coloane sonore\" pentru filme. în timpul liber are alte preocupări, adică bea de stinge.

... ce ți-e și cu tentațiile astea?!

mi-a plăcut \"faza\" cu băgatul mâinilor prin pian.

am reținut. tot.

psihanaliștii de pe scara cealaltă a blocului în care stau eu (scara blocului e mai mică la mine), s-au convertit la \"conflictism\" - asta e o doctrină care cere să sărbătorești începutul, nu sfârșitul celui de-al II-lea război mondial.
mie ideea asta îmi surâde, pare a fi o \"nostimadă neagră\", adică ceva care încă nu a ajuns să fie de calibrul \"umorului negru\".
pentru ceremonia asta domnii șefi de state afișează cravate de culoare deschisă, iară doamna Merkel un decolteu amplu.

...
e bună scrierea ta.

îhî, Căline.
am căpătat încredere în mine. la noapte umplu toate foile jurnalului ăsta, iar mâine îmi cumpăr altul, că sunt curios să văd câte file are.

Gena,
nu e \"hermafrodeală\", ci e iubire în toată regula: eu i-am făcut avansuri Alinei în 1979, cu prilejul unei întâlniri studențești (evident că de profil studențesc); după care ea mi-a sărit de gât, la o reuniune științifică, în februarie 1983, la Cluj, unde eu am luat un premiu, fapt care pe ea a scos-o din sărite (că d-aia mi-a sărit la gât), în văzul lumii.

unii, nu spun care!, au zis că era doar o umbră a geloziei săritul ăsta, fiindcă mă căsătorisem între timp, fără să o anunț.

dar, Gena, să știi că senzația pe care o ai când îți sare Alina la gât, e mai tare decât aia când te calcă autobuzul.

uite că stau în cumpănă, adică am uitat dacă se zice: \"de butibus non disputandum\", ori \"de bustibus non disputandum\"?

bine că am aflat că Mătrăguna graseiază!

felicitări!