Picture at an exhibition

Limbajul vorbit, precum și cel scris, dacă nu mă înșel, sunt mari, fabuloase și necesare instrumente și invenții abstracte, dar ... zbang! colective, ale omului (generic vorbind, istoricește și evolutiv). Întâi Saussure, apoi Chomsky și Piaget (cel interesat în copilărie de moluște) iar mai aproape de zilele noastre Tolkien (și alții!) au spus/argumentat că limbajul și limba sunt chestiuni fundamentale ale socialului – prin urmare, de chestiunile profunde ale studiului apariției, evoluției și funcțiunilor invențiilor cu pricina vor fi fiind responsabili, în vremurile de acum, desemnații sociologi, istorici, psihologi, ciberneticieni și informaticieni, lingviștii având un loc și un rol destul de limitat, trecător, și uneori ingrat, dacă nu chiar demn de a fi hulit, în mod îndreptățit, au ba!, în tot alambicajul ăsta prin care confiscarea arogantă a unor drepturi nu prea-și mai găsește locul. Cu titlu de amuzament comparativ, zic și eu!: dacă în normarea circulației ceea ce părea de neimaginat cândva – circulația cu bicicletele pe trotuare, de exemplu –, a devenit un lucru acceptat, pe deasupra fiind conservat și dreptul bicicliștilor de a se încrâncena, în continuare, și pe șosele, cu riscul asumat ... al condițiilor traficului infernal de pe căile rutiere și al înfruntării alergiei pietonilor cu “domeniu rezervat trotuaristic”, ei bine!, în zona traficului ortografic și ortoepic lucrurile sunt “absolut crâncene”, așa încât nici nu vreau să mă pronunț cu privire la așa ceva ... din motive personale! Merită, însă, să fac specificația că sunt un anticonservator convins care chiar se bucură că acum șefia Academiei Românei a scăpat, temporar, de sub sechestrul ... literatorilor, chiar dacă, în conformitate cu statutul: “/ ... / rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. / ... /”, și poate mai iese și altceva decât, decât, decât ..., dar ce mai conteză?! Cu titlu informativ, de pe net aflați și asta: “/ ... / cele mai reprezentative lucrări “academice” (s.n.!) ale Academiei (... în sfârșit lăsată de capul ei; n.n.!) sunt: Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academic și Tratatul de istoria românilor.\". A, să nu uit să prezint conclavul: “Academia Română are 181 de membri activi aleși pe viață”, dar, dat fiind că: “Academia se compune din membri titulari, membri corespondenți și de onoare, cu toții aleși pe viață. Calitatea de membru poate fi acordată și post-mortem. Atât membrii corespondenți cât și membrii titulari pot face propuneri pentru noi membri corespondenți. Pentru membrii titulari, propunerile pot fi făcute numai din partea membrilor titulari, iar candidații trebuie să fie din rândul membrilor corespondenți. Criteriile de eligibilitate sunt deosebit de stricte. În urma mai multor consultări și evaluări, adunarea generală decide prin vot secret acordarea statutului de membru. / ... /”. Doamne ferește!, ne putem aștepta să devenim “membru corespondent”, la propunerea unui academician ... “post-mort”, asta așa, pentru că nu pot să uit că: “/ ... / Elena Ceaușescu a fost aleasă ca membru titular în 1974, iar Nicolae Ceaușescu membru titular și președinte de onoare în 1985 (cei doi au fost excluși la (“în”, n.n!) ședința din 26 decembrie 1989; Manea Mănescu a fost ales membru titular în 1974 și exclus la 2 februarie 1990; același lucru s-a întâmplat și cu Suzana Gâdea – toți au avut la activ condamnări penale. / ... /”. Dar, trecând peste toate astea, și dat fiind că Academia României e așa de chitită “pe” chestiunile ce privesc cultivarea cu preponderență a ceea ce am citat mai sus, am să citez, pentru ilustrare, câteva mostre de îmbârligări și ambiguități ce au ca referent ... tocmai modul în care ne este normat de către “autoritatea” în materie: vorbeala, scriala, citeala, ba chiar și “vizuaiureala”. Vorba aia: voi ce intrați aici, renunțați la bunul simț, precum și la simțul logic elementar! “/ ... / Normele ortografice și normele ortoepice sunt restricții (imperative sau orientative) impuse, prin hotărâri academice, scrierii și pronunțării, în vederea asigurării unei exprimări cultivate, unitare, stabile și funcționale. Ele stabilesc ce forme sunt corecte, respingând alte variante existente în uz. Normele concretizează, la nivelul unor serii mai extinse sau mai restrânse de fapte, principiile ortografiei, care, fiind prea generale, nu pot funcționa ca reguli concrete. Variantele de pronunțare se pot constitui în opoziții ortoepice literarneliterar/hiperliterar. / ... /”; “La lansarea celei de a doua ediții a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române\" (DOOM), acad. Eugen Simion, observa că există două atitudini radicale față de limbă: “/ ... / una puristă, care nu acceptă cuvinte noi și o alta permisivă, uneori, până la anarhie. Există însă și o atitudine lucidă, permisivă, fiindcă limba evoluează firesc pe măsură ce apar noi cuvinte și noțiuni. Discuții de acest fel sunt peste tot în lume. / ... / La noi, din păcate, nu se întâmplă așa și ortografia a ajuns un subiect de dezbinare când este vorba de respectarea normelor stabilite de Academia Română și confirmate de Legea 752/2001. Desigur, putem spune că ortografia este o \"convenție\", dar ar fi tuturor folositor ca, o dată acceptată și validată de cea mai înaltă autoritate științifică, să fie respectată de toți cei care scriu și vorbesc limba română, chiar dacă inițial nu au fost de acord. Și iar se mai spune că \"uzul impune norma\", dar și aici ar trebui să fim cu mai mult discernământ ca să mai putem spune, ca odinioară, că \"mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim / ... /” Autoarele sunt conștiente că nu este o lucrare perfectă, ci perfectibilă și așteaptă observațiile și sugestiile de care vor ține seamă la viitoarea ediție.”. Extrem de interesată, Marina Rădulescu-Sala a răspuns unor observații privind necesitatea unor variante ortografice, ortoepice și morfologice pentru unele cuvinte: “/ ... / Da, este o operă \"de tranziție\" și de aceea variantele prezentate reflectă felul cum se vorbește și se scrie acum, ca și tendințele existente. Primul tip de variante sunt cele strict ortoepice și se referă la accentuarea unor cuvinte cum sunt trafic, antic, manager, ș.a. Cel de al doilea tip de variante sunt strict ortografice, ca în cazul numelui Iisus sau Isus. Următorul tip de variante sunt ortografice și ortoepice, ca în cazul cuvintelor filosof / filozof sau Hristos / Cristos. Ultimul tip de variante sunt cele morfologice, respectând \"alegerea\" făcută de limba vorbită. În toate aceste cazuri \"norma\" nu este unică. / ... /”. Mai departe: “/ ... / Caracterizând lucrarea ca \"un nou instrument normativ\", Gabriela Pană-Dindelegan l-a citat pe Leo Spitzer, care vorbind despre limba română raportată la alte limbi romanice a definit-o ca \"un limbaj de libertate\", consecință a unei \"permisivități excesive\". /... / De aceea apariția unei noi ediții era cu atât mai necesară pentru că această permisivitate \"trebuie supravegheată, controlată\" de specialiști spre a oferi noi instrumente normative. Înnoirea lui era cu atât mai necesară cu cât evenimentele de după 1989 au avut un impact lingvistic important. Caracterul normativ respectă \"uzul\" cu variațiile lui stilistice și pragmatice și variațiile impuse de evoluția limbii însăși. Pentru aceasta, în afara celor două zone - cea corectă și cea incorectă - există \"o zonă lingvistică de toleranță\" deschisă preferințelor subiective. / ... /” După ce a înfățișat pe larg felul în care DOOM-ul răspunde obiectivelor pentru care a fost elaborat, Gabriela Pana-Dindelegan l-a caracterizat ca: “/ ... / o etapa intermediară în vederea întocmirii unei ediții definitive. / ... /\". În acest scop, G. P-D. a propus, chiar!, formarea unui colectiv care să monitorizeze limba literară actuală pentru o înnoire periodică, ceea ce ar permite testarea variantelor propuse și, în cazul împrumuturilor, răgazul ca limba însăși să opereze o primă triere și \"chiar o opțiune pentru forma gramaticală sub care împrumuturile ar trebui adaptate.\" / ... / Nota 1: a) Corectați, vă rog, alunecările săvârșite de către normatorii (se pare că e vorba doar de “normatoare”!) într-ale limbii românești din textele mai sus ... parantezate: ............................................................ b) Răspundeți: imperativul afirmativ corect formulabil, în virtutea tuturor celor de mai sus, este: x “fi tu!”; y “fii tu!”. ............................................................ Nota 2: scuipați orice vă vine la gură, dar, atenție!, numai de dragul de a vă păstra brevetul de exprimator competent într-ale celor ce debitați! Nota 3: presupun că vă interesează Nota 4: câte cercetătoare graviteză cu adevărat academic?