Adrian Erbiceanu

Vasile,
\"La inceput a fost cuvantul\". Noi, cei veniti la mii de ani dupa \"inceput\", ne mai folosim inca de cuvinte. Ideile, asa cum se lasa ele asezate, vin de undeva de departe, de foarte departe. Si, de multe ori, asa dupa cum vad ca spui, nu stii cat este adevar si cat este iluzie. Referitor la \"ispitire\",
nu spun inca nimic. In curand am sa postez o poezie cu un titlu asemanator. Sper sa-ti placa. Cu multumiri,

Ela,
\"Nunta de semne\", cu autograf, si-a facut drum pana la mine.
Poezia de fata, cea care a dat titlul volumului, are in ea o prospetime aparte. Pare o impletire de impulsuri, primordiale, greu de stapanit. Intelegand poezia, patrunzi, parca, in sufletul poetului. Vorba lui: \"Sa inceapa odata nunta aceasta de semne!\"

Alina,
poezia lui Florian Silisteanu, care, de altfel, a dat titlul volumului de versuri nu prea de mult publicat, este incitanta.
Am gasit-o ca fiind aparte si ca alcatuire, si ca simbol.
Sper ca Florian n-o sa se supere ca am folosit-o ca model.
Iti multumesc pentru comentariu.

Ravasul care-ti vine de la mine
E scurt - sa nu-ti dea timp sa-l intrerupi:
In libertate lasa-le pe-albine
Si-nchide toate haitele in...stupi!

Dudi,
Ceea ce apreciez atat de mult, la tine, este deschiderea pe care o dai gandurilor. Iti exprimi parerile direct, fara nici un fel de ocolis. Si asa ar trebui sa fie: aici si pe oriunde!
Felul tau de interpretare este personal. Daca ai observat, citind celelalte comentarii, fiecare are un punct propriu de vedere. Ca sa nu starnesc discutii (politice?), ma opresc aici.
Sunt de acord cu prima ta semnalare. Ma refer la \"semnele de punctuatie\". Poezia le-a avut, dar le-am eliminat in ultimul moment, incercand sa vad daca nu cumva ea o sa devin mai fluida, mai \"valurita\", dupa cum vad ca ne sugereaza Ovidiu Bufnila.Se pare ca nu. M-am intors, deci, la forma \"arhaica\" (saracul de mine!) sugerata de gramatica limbii romane. Cea de a doua propunere a ta, cea referitoare la modificari de text, nu o pot, din pacate, aplica, pentru a nu atrage dupa sine modificari de sens.
Oricum, iti multumesc pentru grija cu care te apleci asupra textelor mele.

Dan,
Nu trebuie sa te pricepi la ceva, ca sa-ti placa. Eu, ca sa dezvalui un secret, nu ma pricep la muzica. Dar imi place. Asa si cu poeziile cu rima. Unii se pricep, unii nu; important este sa placa. Multumesc pentru o parere buna.

Ioan,
Costel Babos m-a initiat in tainele planetei Takla Makan. Asa am aflat ca, pe planeta aia indepartata, oamenii au incredere unii in altii si ca Adevarul nu are decat o singura fateta. Aici, pe planeta pe care suntem pasageri, lucrurile par a fi putin mai complicate. Interesant catren.

Magdalena,
\"Te-ai ratacit pe valul vietii in cautarea ta\". Mi-am permis sa reiau, putin modificat, motto-ul tau. Are putere de simbol.
E bine sa avem incredere in noi cat si in cei care ne sunt aproape. Ar fi si mai bine daca am putea avea incredere in toti. Pana atunci, insa, ne mai balacim prin mocirlele noastre. Multumesc mult pentru comentariu.

Luchi,
Din nefericire, ai dreptate. Minciuna se extinde tot mai mult.
Canalizarea ei, subterfuga, catre mintile noastre, pare sa nu mai poata fi oprita. Apreciez adnotatia ta.

Da, bine, soro, pe unde ai invatat sa scrii asa de frumos ca , uite, eu nu-mi mai gasesc rimele. Am intrat si eu, dupa cum vezi, pe o poezie mai accesibila, ca celelalte, ca drogurile, sunt prohibite. Da-i inainte, soro, ca ma inspiri!

Radu,

Da, parerile care difera merita toata atentia! O zic din convingere si nu doar pentru a fi de acord cu cele afirmate mai sus. Este singura cale prin care se poate cerne calitatea de materialul amorf. Insa cuvintele, la care te referi, au fost folosite la modul general si nu cu adresa.
Fiind vorba de o aniversare si nu de o analiza sau critica literara, am incercat sa calmez niste lucruri care incepusera sa se agite. Cum bine stii, sunt impotriva
\"pumnului in gura\" si incurajez pe toti cei care au opinii
diferite. Din punctul asta de vedere poti sa contezi pe mine. Apreciez interventia pe care ai facut-o pentru a clarifica situatia.

Andreea,

Bogdan si-a facut datoria pana la capat. A izbutit sa te atraga intr-un schimb de replici \"epigramistice\", facand sa se piarda intregul efect al acestei parodii excelente.
Atras de modul in care ai stiut sa conduci parodia, respectand cu rigurozitate preceptele Poetului Stefan Augustin Doinas, incepusem sa scriu o \"parodie\" a parodiei tale. Dar, vazand \"comentariile\" care s-au asternut la subsolul paginii, m-am oprit.
Ca semn al intentiei mele, postez primele 12 versuri. Poate
ajuta la ceva:

\"Trezit din barlog, prevazand vanatoarea,
inima-i prinse a se desfereca.
Nu-i nimeni sa stie mai bine cararea
pe care el singur se poate juca:
- Degeaba veniti cu penite neunse
ca el va asteapta cu-n ras fioros,
cu toate urgiile sale ascunse,
sa treaca prin carne, s-ajunga la os...
- Poete, nu-s forte destule sa-ntoarne
puterea cu care se-nvarte pe-aici.
Pieri, mai bine! Nu-l trage de coarne,
ca vezi cat de mare-i, iar noi, cat de mici...\"

In rest, numai bine!

Florin,

Vreau sa-ti fiu, sincer, de ajutor. Daca ai observat, pana la mine, nimeni altcineva n-a lasat vreun semn de trecere.
Cauza trebuie cautata in modul de gandire si de alcatuire a
poeziei. Folosesti termeni pe care nu-i stapanesti indeajuns de bine. De exemplu: \"zacand de mii de ani lumina\". Nu se poate \"zace\", in cazul de fata, pentru ca \"anul lumina\" este o unitate de masurare a distantei spatiale si nu a timpului.
In strofa a doua gasesc versul: \"un firesc pas spre ma duce\"
ca fiind o concluzie la primul vers al aceleasi stofe: \"din cele scumpe ce straluce\". Ce legatura exista intre ele, in afara de rima? (La acelasi prim vers, forma normala ar fi trebuit sa fie: \"un pas firesc...\", evitand astfel schimbarea de accent, nejustificata, de pe cuvantul \"firesc\"). La strofa a treia, rimezi \"mana\" cu \"luna\", rimare fortata pentru ca, daca ai fi fost putin mai atent, ai fi putut observa ca accentul prozodic cade pe penultima silaba. In cazul de mai sus, ele nu sunt, de fapt, rime
s.a.m.d.
Ar mai fi de spus cate ceva si despre importanta pastrarii masurii intr-o poezie de acest fel, mai ales ca ti-ai exprimat dorinta de a te perfectiona. Dar, este deja prea mult pentru ziua de astazi. Am sa mai intervin, daca nu te deranjeaza, cand va mai fi cazul. Sfatul meu: scrie si citeste. Cu cat mai mult, cu atat mai bine!
Cu prietenie

Ioan,

Banuiesc ca poezia a fost scrisa avand pe cineva in gand. Si te fericesc, daca, in cazul de fatza, persoana, careia te adresezi, ti-a inteles mesajul si a decis sa-ti raspunda.
Dar, citind, cu atentie, prima strofa, am observat cateva inadvertente.
Cu cele mai bune intentii, dorind sa-ti fiu de folos, am sa incerc sa-ti explic:
\"Nu poti pleca, nicaieri\"... Cuvantul \"nicaieri\" pare de prisos. Daca nu poti pleca, nu poti pleca, punct!
\"Ceru-mi te vrea inapoi\"... De fapt,tu esti cel care o vrea. Daca o vrea cerul, nu mai ai nici o sansa s-o vezi.
\"Nu poate fi maine sau ieri\"... Am inteles ca ai avut nevoie de cuvantul \"ieri\" din cauza rimei dar, dupa cum cere logica, \"nu poate fi...\" se poate asocia doar cu \"azi\" sau cu \"maine\", in nici un caz cu \"ieri\". Pentru ca \"ieri\" il cere pe \"a fost\" s.a.m.d.
Repet, cele de mai sus se vor doar mici observatii. Daca au sa te ajute, in viitoarele dumitale afisari de poezii pe site, am sa ma simt si eu fericit. Succes!

Domnule Costel,

Disertatia dumitale despre Timp, la subsolul poeziei de mai sus, este lipsita de sens. Ca \"timpul e o masura a miscarii\", o stie toata lumea. Dar, dupa cum se vede, a te apuca sa faci o intreaga demonstratie, a ceea ce inseamna Timpul, intr-un mod absolut mecanic, ca un invatator, abia numit pe post, in fata unei clase de nivel primar, este complet in afara subiectului. Daca ar fi sa extrapolam, folosind metoda ta, Stelele ar trebui sa dispara, Luna n-ar mai trebui sa existe, iar Eminescu n-ar mai fi poetul pe care il stim, pentru ca s-a incumetat sa scrie un poem intitulat \"Luceafarul\". (Denumire, care, daca am urma parerile tale, ar trebui sa reprezinte o planeta rece, neospitaliera - 12.104 Km., 500 grade C., 90 de bari presiune etc.-, undeva prin sistemul nostru solar.)
Hai sa fim seriosi!
Pentru un poet, Spatiul, ca si Timpul, sunt elemente fundamentale. Lasa-ne pe noi, cei care avem nevoie de ele, sa le folosim. Dumneatale, cu intregul meu respect pentru cunostintele tehnice de care dai dovada, poti sta linistit. Nimeni n-o sa se atinga de kilogramele si metri de care vorbesti. E adevarat, n-ai sa delectezi pe nimeni, dar nici n-ai sa fii deranjat. Kilogramul e kilogram, chiar daca nu se stie de ce. Cand ai sa te decizi sa scrii poezii si ai sa observi ca ai nevoie de Timp, daca am sa-ti pot fi cu ceva de folos, da-mi de veste.

P.S.: A fost odata un fizician pe nume Einstein, care ne-a dat o teorie si la care Timpul si Spatiul se interpatundeau.
Acelasi lucru l-am obsevat citind Ecclisiastul.
Incantat de trecere.

Am vrut sa scriu o epigrama
- Cum numai nea Dumitru stie -
Dar m-am oprit, cuprins de teama
Ca, de-o ratez, e-o...\"Tragedie\"!

La multi ani, nea Mitica!

Florin,

Prin definitie, sonetul, forma fixa de poezie, are reguli care trebuiesc respectate. In cazul de fata, dupa cum pare, ai respectat forma exterioara. Ai observat, corect, ca ai nevoie de 14 versuri si le-ai asezat conform cu cerintele (doua catrene plus doua tertete). Dar asta nu este tot. Metrica sonetului, in cazul de fata, arata sa fie partea ta slaba. Numarul de silabe folosit la prima strofa, ca regula, trebuie folosit in continuare. In poezia ta, fiecare strofa are un numar de picioare diferit.
O alta regula este aceea de a folosi acelasi tip de rime in prima si a doua strofa (chiar daca se schimba pozitia lor) de la \"imbratisate\" la \"alaturate\". Urmatoarele doua strofe
(tertetele) pot avea rime diferite fata de primele strofe, dar si ele trebuie sa rimeze (trei cu trei), folosind sistemul de rimare \"incrucisat\".
O alta lacuna, mai putin paguboasa, este ca folosesti asonante de tipul \"argint / venind\", cand ar fi mult mai usor sa gasesti rime perfecte. Acelasi lucru l-as spune si despre folosirea rimelor verbale cu accentul prozodic pe vocala finala \"a\", vezi: \"vrea / despica\".
Despre sonet s-ar putea scrie mult mai mult. Eu, dupa cum vezi, m-am referit numai la cateva dintre regulile lui de alcatuire. Pentru a intra mai adanc in substraturile compunerii acestei forme fixe, ai nevoie de mai mult exercitiu. Sonetele, de exceptie, ale maestrului in acest domeniu, Adrian Munteanu, ti-ar putea fii de folos. Inceputul, dupa cum se vede, l-ai facut. Succes in continuare.

Marinca,

Nu stiu ce varsta ai dar, dupa felul cum scrii, te-as incadra printre cei din clasa a patra. Si totusi... primele versuri ale strofei a doua mi-au dat de gandit:
\"Pe dor c-un lant de l-as lega / Ar rupe lantul si-ar pleca!\" Suna frumos. Nu este vorba, aici, de versuri cu o rima perfecta (avem o asonanta), dar suna frumos. Poate ca, aplecandu-te mai mult asupra poeziilor tale, citind mult mai mult, si selectandu-ti cu discernamant ideile, ai sa ajungi sa fii citita cu interes. Succes!

Dar unde este domnul Galateanu ?
Daca i-am admirat articolele sale caustice, in poezie se arata a fi foarte slab. (Cel putin asa il recomanda poezia de fatza). Dar nu am intrat pe text, pentru ca ar fi foarte multe de de spus. Intrebarea mea a fost, la timpul ei, foarte simpla: Unde este \"sonetul\"? Dupa cate stiu eu, atat cat mai pot sa-mi aduc aminte de la scoala, SONETUL este o forma fixa de poezie. Si trebuie sa aiba 14 versuri. Sau, asa am fost invatat! Poezia de mai sus are 28. Poate ca avem aici doua sonete?! Poate! Dar, si aici ne impiedicam. Dupa ce am tras cu ochiul la cei care stiu sa scrie sonete, am observat ca primele doua strofe INTOTDEAUNA sunt catrene iar ultimele doua tertine. Amu, poezia de fata ma cam pune in incurcatura! ! Or cum am dat-o, n-a iesit!. Poate ca domnul Galateanu, afland ca exist si eu in realitatea sa virtuala, o sa ma/ne descurce. Deci, inca o data: Unde este \"sonetul\"?

Domnule Diviza,

Vazand cum alearga Anda sa te pupe, eu, nefiind pregatit pentru asa ceva, iaca, am hotarat sa las \"prostiile\" la o parte si sa-ti dedic o scurta poezie. Daca, fara voia mea,
ideea este eminesciana, sunt sigur ca umorul, atat cat m-am priceput sa-l cuprind, este \"divizian\":

Samson avea puteri cât alții zece;
Avea și părul lung, vărsat în plete;
Un nas încovoiat, privirea rece
Și-un dor aprins de fusta unei fete.

Ea, sfântă și nevolnică făptură,
Cu-n chip timid și scump ca de fecioară,
Zâmbind cu ochii și mimând din gură,
I-a spus povestea și... l-a tras pe sfoară.

Prinzând momentul când dormea cuminte,
Cu brațul căpătâi, întins pe iarbă,
C-un foarfec lung, plus un sărut fierbinte,
Și-a fost lăsat bărbatul fără... \"barbă\"...

In zori de zi , când s-a urcat în tindă
- Voind binețe tuturor să deie -
Speriat văzu chelia din ogindă
Și-a înțeles ce poate o femeie...

S-au scurs de-atuncea anii, fără număr,
Cu toate astea câți n-au prins să guste
Puteri întrunchipate într-un umăr
Și-mpiedicări de poala unei fuste !

LA MULTI ANI !