Poezie
Divina Tragedie
Cantul VIII
3 min lectură·
Mediu
Un babilon! Așa păreau s-arate
Încrângăturile de legi-spirală,
De-adunătura vremii guvernate.
Mă tot codeam, cuprins de îndoială,
Văzând trei guri cum așteptau deschise,
Să mă absoarbă-n foamea abisală.
\"Spre STÂNGA să cotesc\" - mi se prescrise,
De-același infailibil Disident,
Când \"Ordinul de sus\" mi se transmise,
Cu sentimentul că-s promovat Sergent.
Dar cum puteam să-mping drumul cu pieptul,
Când \"Pythia\" mă lăsase insolvent ?!
Ea îmi \"vânduse\", sigură, conceptul,
- Legându-mă de el prin jurăminte –
Că DREAPTA e-n prezicere perceptul
De-a merge doar pe drumul dinainte.
Abandonat, zăceam pe-o întrebare
În golul ce-mi cutreiera prin minte,
Când, brusc, o genă, în reanimare,
Se deșteptă-ntr-un șoc imprevizibil,
Ghidându-mă pe calea de salvare:
Pe MIJLOC era drumul plauzibil,
Către acele \'nalte destinații !
Și, dus parcă de-un gând irezistibil,
- Catalizat de-avânt și palpitații -
Mă și văzui acolo, pe colină,
Martor unor suspecte tribulații.
(Dar, cum abia urcam pe serpentină,
Nu dezlegasem, încă, nici o iotă,
Din percepțiunea asta misogină.)
Plutea-n văzduh o \"mână\" mafiotă.
Olympul, tot, părea că se \"traduce\"
Într-o spoială pur fanariotă.
Ne-nțelegând pe care drum s-apuce,
Gândirea mea zăcea atrofiată
De recea rezemare pe uluce,
Când, din Neunde,-o voce-nzăbălată
Mă prinse, implacabil, în capcană,
Ca fata ce se lasă despuiată:
-\"Ești încurcat în gloata plebeiană !
Prescrisă ți-e direcția! Și clară!
De ce îți mântui timpul de pomană ?!\"
-\"Maestre !\"...Ca o umbră mercenară,
Descinsă dintr-un Parthenon sihastru,
\"Ceva\" m-a strâns, să nu mă piardă iară:
-\"Sub care stea ești năruit pilastru?
Că fără noimă mintea-ți pendulează,
Stârnind furtuni aproape de dezastru !\"
-\"Maestre, -am zis, ca omul spre amiază -
De când, la sfatul tău, trecui hotarul,
Oracolul mă binecuvântează\".
-\"Oracolul ?!...Cine-a tocit amnarul,
Stârnind cicloane-n mintea ta de-un gram,
De nu-ți mai stă pe burtă brăcinarul ?!\"
-\"Maestre -am zis- e fata lui Priam.\"
Un râs barbar, din vintre, în cascadă,
Mă învolbură ca frunzele pe ram.
-\"Smaranda a voit să mi te vadă
Și să te-atragă-n vale, la pârleaz,
Unde pe mulți i-a dus, dintr-o ocheadă,
În mreje prinși... la greu și la necaz !
Tu uită de \"ferchezuita\" fată
Ce așterne-n drum marama-i de pricaz !\"...
Năuc, un vânt porni pieziș să bată.
Parcă-ntr-o dungă și la cotitură,
Lovind ca într-un zid de cazemată.
Murmure tâmpe, clocote de ură
Se-ncolăciră metamorfozate
Într-o urgie fără de măsură.
Dintr-un Nimic ajuns Enormitate,
Tot mai viril, mai versatil, mai tare,
Larma se-amplifică-n ferocitate,
Și prăvălindu-se peste hotare,
Cu detunări și fulgere livide
Deschise \"drumul cel fără-ndurare\".
Valsând sinistru, umbre vechi, rigide,
Pe el, forțau Edilii să decidă,
În dezbinări și lupte fratricide,
După legi noi avutul să-l dividă.
-\"Ce faceți oameni buni ?!\" – eu, cu sfială
Mă-amestecai cu umbrele-n coridă.
-\"Nu te băga! Nu-ți fierbe nici o oală !\"
Și-aceeași mână, încă nevăzută,
Mă trase brusc afară din greșeală.
-\"Ãștia se bat pe-o cauză pierdută!
Când s-a decis ca bunul să se-mpartă,
Tot omul și-a văzut traista umplută;
Cine-a luat, când a ieșit pe poartă,
Azi huzurește-n bine, fără teamă
Că punga îi va fi cândva deșartă.
Numai că \"nihilismul\" se înhamă
În lupte intestine, inutile.
Tu mergi pe calea ta! Calea te cheamă!
Ai înțeles ce ți s-a zis, copile ?!\"...
Ca o furtună care se-ntețește,
Ca trăznetul dintre puteri ostile,
Vocea din urmă-n mine scormonește,
De parc-ar prevesti deznodământul.
-\"Ce vor și ăștia, ce le mai lipsește ?\"
-\"Ce-aveau mai bun și au pierdut: Pământul !\"
0144972
0
-\"Ești încurcat în gloata plebeiană !
Prescrisă ți-e direcția! Și clară!
De ce îți mântui timpul de pomană ?!\" si...acel \"ceva\"...