Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Divina Tragedie

Cantul VIII

3 min lectură·
Mediu
Un babilon! Așa păreau s-arate
Încrângăturile de legi-spirală,
De-adunătura vremii guvernate.
Mă tot codeam, cuprins de îndoială,
Văzând trei guri cum așteptau deschise,
Să mă absoarbă-n foamea abisală.
\"Spre STÂNGA să cotesc\" - mi se prescrise,
De-același infailibil Disident,
Când \"Ordinul de sus\" mi se transmise,
Cu sentimentul că-s promovat Sergent.
Dar cum puteam să-mping drumul cu pieptul,
Când \"Pythia\" mă lăsase insolvent ?!
Ea îmi \"vânduse\", sigură, conceptul,
- Legându-mă de el prin jurăminte –
Că DREAPTA e-n prezicere perceptul
De-a merge doar pe drumul dinainte.
Abandonat, zăceam pe-o întrebare
În golul ce-mi cutreiera prin minte,
Când, brusc, o genă, în reanimare,
Se deșteptă-ntr-un șoc imprevizibil,
Ghidându-mă pe calea de salvare:
Pe MIJLOC era drumul plauzibil,
Către acele \'nalte destinații !
Și, dus parcă de-un gând irezistibil,
- Catalizat de-avânt și palpitații -
Mă și văzui acolo, pe colină,
Martor unor suspecte tribulații.
(Dar, cum abia urcam pe serpentină,
Nu dezlegasem, încă, nici o iotă,
Din percepțiunea asta misogină.)
Plutea-n văzduh o \"mână\" mafiotă.
Olympul, tot, părea că se \"traduce\"
Într-o spoială pur fanariotă.
Ne-nțelegând pe care drum s-apuce,
Gândirea mea zăcea atrofiată
De recea rezemare pe uluce,
Când, din Neunde,-o voce-nzăbălată
Mă prinse, implacabil, în capcană,
Ca fata ce se lasă despuiată:
-\"Ești încurcat în gloata plebeiană !
Prescrisă ți-e direcția! Și clară!
De ce îți mântui timpul de pomană ?!\"
-\"Maestre !\"...Ca o umbră mercenară,
Descinsă dintr-un Parthenon sihastru,
\"Ceva\" m-a strâns, să nu mă piardă iară:
-\"Sub care stea ești năruit pilastru?
Că fără noimă mintea-ți pendulează,
Stârnind furtuni aproape de dezastru !\"
-\"Maestre, -am zis, ca omul spre amiază -
De când, la sfatul tău, trecui hotarul,
Oracolul mă binecuvântează\".
-\"Oracolul ?!...Cine-a tocit amnarul,
Stârnind cicloane-n mintea ta de-un gram,
De nu-ți mai stă pe burtă brăcinarul ?!\"
-\"Maestre -am zis- e fata lui Priam.\"
Un râs barbar, din vintre, în cascadă,
Mă învolbură ca frunzele pe ram.
-\"Smaranda a voit să mi te vadă
Și să te-atragă-n vale, la pârleaz,
Unde pe mulți i-a dus, dintr-o ocheadă,
În mreje prinși... la greu și la necaz !
Tu uită de \"ferchezuita\" fată
Ce așterne-n drum marama-i de pricaz !\"...
Năuc, un vânt porni pieziș să bată.
Parcă-ntr-o dungă și la cotitură,
Lovind ca într-un zid de cazemată.
Murmure tâmpe, clocote de ură
Se-ncolăciră metamorfozate
Într-o urgie fără de măsură.
Dintr-un Nimic ajuns Enormitate,
Tot mai viril, mai versatil, mai tare,
Larma se-amplifică-n ferocitate,
Și prăvălindu-se peste hotare,
Cu detunări și fulgere livide
Deschise \"drumul cel fără-ndurare\".
Valsând sinistru, umbre vechi, rigide,
Pe el, forțau Edilii să decidă,
În dezbinări și lupte fratricide,
După legi noi avutul să-l dividă.
-\"Ce faceți oameni buni ?!\" – eu, cu sfială
Mă-amestecai cu umbrele-n coridă.
-\"Nu te băga! Nu-ți fierbe nici o oală !\"
Și-aceeași mână, încă nevăzută,
Mă trase brusc afară din greșeală.
-\"Ãștia se bat pe-o cauză pierdută!
Când s-a decis ca bunul să se-mpartă,
Tot omul și-a văzut traista umplută;
Cine-a luat, când a ieșit pe poartă,
Azi huzurește-n bine, fără teamă
Că punga îi va fi cândva deșartă.
Numai că \"nihilismul\" se înhamă
În lupte intestine, inutile.
Tu mergi pe calea ta! Calea te cheamă!
Ai înțeles ce ți s-a zis, copile ?!\"...
Ca o furtună care se-ntețește,
Ca trăznetul dintre puteri ostile,
Vocea din urmă-n mine scormonește,
De parc-ar prevesti deznodământul.
-\"Ce vor și ăștia, ce le mai lipsește ?\"
-\"Ce-aveau mai bun și au pierdut: Pământul !\"
0144972
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
564
Citire
3 min
Versuri
100
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Erbiceanu. “Divina Tragedie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-erbiceanu/poezie/78250/divina-tragedie

Comentarii (14)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
E un text artistic ce necesita mai mult efort logic decat imi pot permite acum, desprind totusi unele idei, cum ar fi:

-\"Ești încurcat în gloata plebeiană !
Prescrisă ți-e direcția! Și clară!
De ce îți mântui timpul de pomană ?!\" si...acel \"ceva\"...
0
@elena-malecEM
Elena Malec
alias Smaranda te citeste din exil, Adrian.
Sa n-o intrebi ce crede; nu mai e demult virgina si a cam pierdut harul profetiei. Dar ii place cum scrii.
(Sa nu afle Pythia, ok?)
0
@adrian-erbiceanuAE
Adrian Erbiceanu
Silvia,

Textul, luat unilateral, asa cum bine ai observat, necesita efort pentru a fi inteles. Dar, lucrarea, cum ai sa poti vedea in viitor, alcatuieste un tot unitar, o satira sociala care se vrea tot mai virulenta pe masura ce avanseaza. Cei vizati, te asigur, au s-o simta. Pentru a mentine, cat de cat, o continuitate si pentru a da cititorului posibilitatea de a urmari firul actiunii, nu am mai postat nici o alta poezie intre canturile acestui poem.
Multumesc pentru comentariu.

P.S.: Acel \"ceva\" ma ghideaza.
0
@adrian-erbiceanuAE
Adrian Erbiceanu
Elena,

Casandra, alias Smaranda, citeste poemul -pe care eu l-am scris nu departe de locul ei de refugiu- si tie iti place. Pythia stie! Dar, sa nu-ti faci probleme. Nimeni n-o crede!
Multumesc frumos.
0
@radulescu-florinRF
Radulescu Florin
\"Un babilon! Așa păreau s-arate
Încrângăturile de legi-spirală,
De-adunătura vremii guvernate.

Mă tot codeam, cuprins de îndoială,
Văzând trei guri cum așteptau deschise,
Să mă absoarbă-n foamea abisală.\"
Frumos,maestre!Va citesc intotdeauna cu placere.


Cu stima
Rudy Valentino
0
@adrian-erbiceanuAE
Adrian Erbiceanu
Rudy,

Asa cum ai observat si in Cantul precedent, am avut de lucrat, nu gluma, pentru a ma descurca prin acest \"Babilon\"
modern. Din fericire, pentru mine, \"Babilonul\" il vad de departe. Din nefericire, pentru multi, \"Foamea\" umbla libera pe strada.
Imi face placere cand vad comentariile tale.
0
@ioana-barac-grigoreIG
ca si la celelalte divine, ironie rafinata, lumina cruda a vederii de far, informatie (deci, putere), cultura si stiinta de a pune caramizile in piramida...

cu pretuire

ioana
0
@adrian-erbiceanuAE
Adrian Erbiceanu
Ioana,

Daca, macar, o singura caramida se va dovedi asezata corect la locul ei, truda mea va fi rasplatita.
Cu multumiri, pentru comentariu,
Adrian
0
@ioana-barac-grigoreIG
Adrian, vezi bine ca urisul tau are picioare de stanca...
edificiul e cladit pe munte, iar arhitectul si zidarul sunt unul si acelasi.

ioana
0
@adrian-erbiceanuAE
Adrian Erbiceanu
Ioana,

Am luat nota. Sper ca acelasi lucru ai sa-l poti spune si despre Canturile care au sa urmeze.
Cu sincere multumiri,

Adrian
0
DC
motto:
\"Cand \"Ordinul de sus\" mi se transmise
Cu sentimentul ca-s promovat Sergent\"
( versuri din \"Divina Tragedie de Adrian Erbiceanu\"

cerul incurcate mersuri
are,de din caporal
doar sergent facu, pe versuri
demne chiar de-un... general!

p.s. citit cu mare placere. felicitari!
0
DC
M-a amuzat promovarea la gradul de Sergent. Va citesc ca de obicei cu mare placere. Dupa parerea mea asa versuri meritau cel putin gradul de general nu de sergent. Astept cu nerabdare urmatoarele capitole
0
@adrian-erbiceanuAE
Adrian Erbiceanu
Lui Dumitru Cioaca-Genuneanu,

Uff! Greu se mai \"a(d)vanseaza\"! Dar nu-i cum vreau \"io\". E cum zice \"Sefu\'\". Si eu astept capitolele urmatoare: Poate!...poate!...
Iti multumesc pentu apreciere.
0
@anda-andriesAA
Anda Andrieș
\"Când, brusc, o genă, în reanimare,
Se deșteptă-ntr-un șoc imprevizibil,
Ghidându-mă pe calea de salvare:

Pe MIJLOC era drumul plauzibil,
Către acele \'nalte destinații !\"

Subscriu celor spuse de dvs. Dar am impresia cã geana va mai sta mult si bine ... la reanimare!

Off topic:
Va felicit din inima pentru Parodia Parodiei!

Anda
0