adrian cirstea

poezia erotică e atunci când jefuind trupul unei femei coapte neapărat trecută de treij`de ani cu urechea lipită de trupul ei și sufletul la gură stai să asculți toate visele burlacilor din

eu nu mă-nchin în fața unor icoane în care dumnezeu e ținut prizonier strigătul neputinței lui îmi topește flacăra lumânării și mi-e teamă cu atâția oameni în jurul meu n-am s-o fac

aș vrea să-ți simt trupul când se chinuie să iasă dintr-al meu culoarea brună a ochilor să te doară până când înduioșat de căderile sunetelor de coaste rupte să mă opresc din a te naște în

un sunet de spadă un strigăt un glonț obraz întors apoi liniște unul din îngeri a plecat învins acum pământul lui suntem noi

încărcat cu gânduri moarte prin universul încă în desfășurare caut din priviri un loc numai al meu pomi frunze blocuri castele nu văd până acum nimic copii agățați cu degetele de cer se

maxim 3 texte/zi (vezi regulile) atenție și la greșeli aici și la alte postări când ninge parcă fulgii de nea se prefac în fluturi cu gurile căscate așteaptă să muște din buricele

îmi vine să citesc toată ura din venele tale să m-așez pe iarba asta plină de tălpi și să-ți trag pe nări literele imperfecte greșelile gramaticale să mă-ndrăgostesc de îngerul ce l-ai

mama mă urmărea în fiecare zi în care mă ascundeam după gardul vecinului să fumez avea de gând să-mi îndese în gură până la ultima bucată de scândură plouată și putredă zicea că fumatul nu e

ochii-i tremură mâna i-e tulbure fără scăpare mai face un pas spre înainte îngerul înecat în durere văd își smulge ultimile zboruri se clatină cerul stau să cadă toate rugăciunile cândva

aș vrea să scriu până când moartea îmi va bate la ușă silindu-mă să-mi pun ochii pe noptieră și să sting lumina și-așa tot mi-aș ascunde creioanele pe sub piele că poate prin dinții vrunui înger

dumnezeul meu locuiește la framm` s în fiecare joi mă așteaptă acolo încălzindu-mi laptele pentru cafea eu mă așez alegându-mi un loc la întâmplare ori un scaun lăcuit ori o canapea moale gri înmoi

n-am intrat nici eu bine cu bocancii plini de bordurile piețelor și-n urechi plăci vintage cu tupac și aaliyah dar cu gândul să mă-ndrept moșule mi se servesc bazaconii pe pâine zâmbete pline

ieri prima ninsoare se chinuia să rămână agățată ca un ciuline in lanul cu maci de crengile copacului din parc dar parcă strigătul săracilor de la poarta bisericii dărâmau și-așa fragilul

încă de când s-a spart stânca ochii-mi sunt tot o deltă în care se zbat bancuri de orhidee în plasele florăreselor grase încă mai tremură în trup rugăciunea strigătul poporului nevrednic Tu

M-am suit într-o zi la Dumnezeu să-I cer să-mi dea o crâmpeie de rai pe unde să-mi pasc ochii căprui dar El mi-a dat, azi, o pereche de ochi unde să construiesc un rai.

Într-un oarecare colț se-aud picături de apă zdrobind tăcerea din cameră. Covorul moale se-așterne pe tălpile mele, sperând că în noaptea asta va dormi cu ele. Ceilalți încă n-au venit. Mă simt

Mă strâng din nou gândurile de tâmple. Ca-ntr-o liniște apăsătoare îmi renasc ideile despre dragoste. Culcat pe glezna ta îmi tac cuvintele, mirosind a ketamină, și le prăbușesc de dușumeaua