ADRIAN ANGHELESCU

Când tremură frunza de nuc În vântul ce suflă ușor Se duc de la mine , se duc Noiane de gânduri în zbor Purtate pe aripi de dor Străbat depărtări uimitoare Pe drumul

Telecomunicații speciale Și flăcări care-acum te protejează Că te-ntreb azi de unde ai parale Ca să-i plătești pe cei care-ți prestează Fiindcă se știe că ești

Ne „apără” unii țara Cu pâra și cu ocara Pe la porțile străine Socotind c-așa-i mai bine Dar străinii precum știți Sunt profitori iscusiți Ce ne-au luat economia Invocând

Ne naștem din instinctele iubirii Când două ființe dragi se contopesc Ca să se-atingă culmea fericirii Din care oamenii se zămislesc. Ne naștem să vedem lumina zilei Iar

Căpitane de vapor Degeaba stai încruntat Că norocul tău cel chior De-acum s-a cam înecat . Nu-ți mai ține cu vrăjeala , Minciuna , manipularea Însă nici cu

Cu satira-n vârf de ac Un fel de acupuctură Eu încerc mereu să fac Bine dintr-o-nțepătură Celor care se-mbuibară Le-administrez mintenaș O porție de ocară Să știe că le

Mi-a plăcut întotdeauna Noaptea cu cer înstelat Ca să mă vegheze luna Lângă tine-alăturat S-ascult cântecul de greier Din concertul lui nocturn Și cu tine să

Ca și-un copac bătut de vânt și ploi Care rămâne toamna desfrunzit Aidoma suntem bătuți și noi De timpul ce se scurge-n infinit Însă copacul iarăși înfrunzește Atunci

Blonda „arzoaică” , fără cocoșel, Se dă de „ceasul morții” peste tot Plângându-se că nici un bărbățel N-o apără de-un așa-zis complot Pe care-l sugerează revoltată Fiindcă

Și zi și noapte, Cu mii de șoapte Tot clipocind La mine-n gând, Mai tumultuos, Năbădăios, Străbătând stânci Și văi adânci Râu de cristal Fuge-n aval Pe lângă lut Cu-al

Patimile Lui sunt lacrimi Pe obrazul omenirii Și-au devenit sfinte datini Pe altarul nemuririi Din privirea Lui cea blândă Se revarsă suferință Când mulțimea furibundă A

De-aceea cerul îl asemuim Ne dă lumina zilei energie Așa precum o binecuvântare Să ne trezim din dulcea lenevie A nopții, pentru vremea viitoare Vibrează și mai mult

În vârf de munți ce taie cerul Lăsând în lături dâre alburii Sunt piscuri unde-ngheață gerul Zăpezile-n cristale străvezii Și unde numai vulturii

Pomii și-aruncă hainele cernite Și-mbracă straiele de sărbătoare Cu toate ramurile înflorite Ce răspândesc în jur parfum de floare Și-această feerie-a înfloririi Atât de

Râd florile în miezul primăverii Sub soarele de-acum mai lucitor Care devine roșu-n pragul serii Și-n miezul zilei mai dogorâtor Gâzele ce-s aproape dezmorțite Deja au

Cu bleu, cu violet, cu aleodor Cu telefoane foarte speciale Se-ntoarce iar viclean către popor Aceleași pârâcios și „coate goale” El are-n spate securiști plătiți Din

Iubirea din tine, un rod de iubire Prin care trecutul se duce-n viitor De unde simțirea va naște simțire Să urce într-una pe piscuri de dor Iubirea din tine, o

La fel ca “cetățeanul turmentat” Care-i cu capul plin de mahmureală Mă-întreb acum : - Pe cine am votat Și ce-i cu toată-această brambureală? Când v-ați unit sau aliat

Muri eroul nebăgat în seamă Unul dintre martirii Timișoarei Lăsând în urma lui jelind o mamă Acum în anotimpul lăcrămioarei El care-avu curajul răzvrătirii Când alții

Auzi că lupul vrea să-și schimbe părul ! Să se-înverzească din portocaliu Pentru a păcăli din nou poporul Care-i naiv și mult prea ageamiu Și cred că n-ar fi chiar

Atât mă „tămâia” cândva o damă Cu vorbe mari de stimă și respect Că la un moment dat îmi era teamă Și-am devenit din start cam circumspect O cunoscusem fiindcă mi-a

Pe tonul cunoscut, nedemocratic Le-a zis “adio” unor pedeliști Dar n-a mai fost atât de “charismatic” Și nici aplaudat de fripturiști Le-a spus că „drumurile se

Aveam atâtea bogății În ziua când ne-am răsculat Și-am fost așa de ageamii Că și căciula ne-am furat Se fabricau mașini ,tractoare , Combine , utilaje grele , Petroliere și

Nu vreau să-mi luați vreun grad de libertate Lăsați-mă-n \"lejerul meu\" să stau Excesele de autoritate De-acum la mine rostul nu-și mai au M-am săturat de