Poezie
Cu sufletul tot mai întinerit
1 min lectură·
Mediu
Ca și-un copac bătut de vânt și ploi
Care rămâne toamna desfrunzit
Aidoma suntem bătuți și noi
De timpul ce se scurge-n infinit
Însă copacul iarăși înfrunzește
Atunci când vremea se-mprimăvărează
În timp ce omul tot încărunțește
Și ridurile peste el se-așează
Doar sufletul îi tot întinerește
Lângă copacii care-l înconjoară
Când totul împrejur se înverzește
Neținând cont de timpul care zboară
Și primăvară după primăvară
Până când drumul se va fi sfârșit
Noi toți purtăm a timpului povară
Cu sufletul tot mai întinerit
00908
0