Poezie
Despre fericire
1 min lectură·
Mediu
Nu-mi amintesc ultima dimineață în care m-am trezit fericit,
dar mi le amintesc pe toate celelalte în care,
de sub geamul meu,
oamenii începeau să se înece cu păsări de apă
și soarele era o cană aurită oferită înecatului.
Pentru fericire nu-ți trebuie multe:
plantezi un pom, ridici o casă, faci un copil,
apoi aștepți fluierând din toate încheieturile
până vine fericirea să-ți spună aforistic
că le-ai făcut pe toate
pe dos.
Despre fericire n-ar trebui să vorbească oricine, oricum,
despre fericire poate vorbi doar zborul pe loc, atunci când se povestește pe el,
despre fericire nu se tace, nu se amințește, nu se plânge, nu se râde,
la fericire nu se visează,
la fericire se poate numai și numai renunța.
Se alungă păsările din ochi,
se adună rufele din piept,
se fac bagajele cu oameni,
ca un lasou de ninsoare, se aruncă sufletul după un tren,
nu se privește nici înapoi, nici înainte,
se renunță.
Și abia atunci.
023699
0
trebuie să ne considerăm fericiți pentru tot ceea ce suntem, dăruim, facem, avem..., nu pentru ce nu.
și există o calitate a poeziei acesteia, exprimată chiar aici: "la fericire se poate numai și numai renunța".
nu pot să spun decât că mi-a plăcut maniera în care te-ai exprimat despre partea frumoasă, generoasă a vieții și față de care, în proporție exagerat de mare, oamenii sunt orbi...
mi-a plăcut cum și unde ai încadrat fericirea și că ne-ai lăsat libertatea să ne alegem partea pe care să ne așezăm pentru a fi cu ea, pentru ea și despre ea.