Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Scrisoare

2 min lectură·
Mediu
Draga mea,
să știi că sufletul a aruncat cu firimituri în urmă,
de granit, ascuțite, mute, dar a aruncat firimituri.
Și când iulie a născut gemeni de soare cârnos,
când alb pe-a-ntregul eram și-n fustă de colibri electrici erai,
când palmele noastre au resuscitat primul pilot,
când trupurile au privit la chip cioplit,
când, cu buzele, căram minerilor din plămâni lumina verde din ochii tăi,
când te rugam să-mi spui ceva ce nu mai știe nimeni
și te pedepseam înghițindu-ți gura,
sufletul arunca cu firimituri pe drum.
Da, draga mea, știu,
timpul trece ca ploaia de vară peste mare,
păsările de tablă nu zboară chiar dacă au aripi de aur,
lupii de lemn nu urlă cât de flămânzi or fi,
dar uită-te și tu: lipsesc firimituri.
Și chiar dacă amândoi am zis că le-a luat apa,
nu-mi spune că, măcar o dată,
nu te-ai gândit și tu că păsările au ciugulit,
că lupii au tăbărât,
că, undeva, o acvilă răpește gemeni de soare,
că, undeva, un lup pândește un pilot prăbușit.
Cu mâna ta, draga mea,
cu părul tău, cu umerii tăi, cu talpa ta,
cu tine am scobit granitul din statui,
am ridicat grâmezi perfecte de ochi, de buze, de urechi...
și am suflat peste.
Și chiar dacă niciodată nu au văzut, vorbit, auzit,
întotdeauna au suferit.
Iartă-mă, să mă ierți, draga mea,
sufletul nu a putut potrivi zborul tău cu pașii mei.
Să mă ierți măcar pentru acum,
când durerea e un tigru vișiniu care îmi toarce în brațe,
când noaptea mă golește ca pe un borcan cu smoală,
când tot ce mai văd e pâine crescând
și niciun drum.
032888
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
272
Citire
2 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian A. Agheorghesei. “Scrisoare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-a-agheorghesei/poezie/14045675/scrisoare

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@emilian-valeriu-palEP
Distincție acordată
emilian valeriu pal
In primul rind tin sa remarc faptul ca este un text consistent, la a carui gen de lirica rezonez si in care chiar ma complac si eu, uneori.
Apoi, unora li s-ar parea facila si dulceaga deschiderea si inchiderea cu acel "draga mea" si putin cliseisticele firmituri de suflet. Depinde de cheia in care e citit textul. Personal, mie mi-a adus aminte(mai ales acea piine din final), de Hansel si Grettel, de ratacirea in doi care devine solitara in acest text, ratacire pe care eu am perceput-o crescind pina spre final. Ceea ce as reprosa textului este supradozajul de lirism si ritmul putin resemnat. Din punctul meu de vedere, cred ca penultima strofa(chiar daca in logica trairilor autorului are sens) ar putea sa lipseasca, pentru ca nu face altceva(cel putin asa am perceput) decit sa forteze golul. E drept, e destul de riscant sa apelezi la o astfel de lirica(unii ar putea spune chiar batrineasca), dar eu nu pretind ca poemul acesta e stralucit. Spun doar ca am rezonat si ca e o traire consistenta in aceste rinduri.
0
@adrian-a-agheorgheseiAA
Nici eu nu pretind că textul acesta e sui generis, am să spun doar că, pentru mine, e mai special decât altele, că nu m-am gândit deloc la stil, la registru, la scheletul discursiv... atunci când l-am scris. L-am lăsat pur și simplu să se așeze singur, chiar dacă asta sună școlărește. Și a ieșit ce a ieșit.

Știu că adevărul liric nu e deloc suficient și nici măcar necesar în ceea ce privește valoarea axiologică a unei poezii (cel puțin nu în prima fază/ primul strat comprehensiv/ă), însă, uneori, nu se poate trece peste el cu bidineaua originalului/ particularului, pentru că taman atunci ar falsa. De aceea "draga mea". Da, așa cum ai observat, laitmotivul firimiturilor vizează rătăcirea în doi/ drumul întoarcerii, dar și faptul existenței a acelui "ceva", atunci când această existență este negată. Transformarea lor (târzie) în pâini, atunci când nu mai contează, este, la nivel conceptual, arhiîntâlnită.

Penultima unitate are meritul de-a legitima sensul "scrisorii", dar acest act se poate face numai și numai în plan strict subiectiv, ca atare, pentru cititorul neutru ea poate fi catalogată chiar și "balast".

E unul dintre puțintele texte pe care le-am comis într-o lucidă stare de totală vulnerabilitate. De acolo, poate, și "supradozajul liric". Și alte posibile rateuri.

Mulțumindu-ți pentru timp și rezonanță,
de bine!
0
@petre-ioan-cretu-0030869PC
petre ioan cretu
Cum nu sunt specialist în a înșira tot felul de concepte, neologisme cu carul, dă-mi voie, atunci când simt nevoia să comentez poeziile scrise de altcineva decât de mine :D, să spun doar ceea ce îmi place și,dacă este cazul, ce nu-mi place.
Îmi place când arunci firimiturile alea de suflet și colțuroase... e drept că mai târziu îmi spui că firimiturile provin de la o statuie de granit, pe care o scobeai împreună cu iubita, în ceasuri de taină...
Îmi plac grămezile tale de ochi, de buze, de urechi... Nu prea am înțeles de ce suflai peste ele, dar îmi plac aceste grămezi, în primul rând că-ți reușeau perfecte.
Nu mi-a plăcut că nu ai lăsat păsările de tablă să zboare. Eu le-aș fi pus motor, după care le-aș fi numit avioane. Să mă ierți, cu toate că durerile mele sunt destul de mari (e drept iau tramadol de două ori pe zi și îmi mai trece durerea), că "nu am putut potrivi zborul tău cu pașii mei." târșiți groaznic pe caldarâmuri și nedrumuri..
0