gest cu moștenire genetică

Nu cred că există gest cu moștenire genetică. Mai nou am învățat că și rîsul este un gest învățat și mă sperie.

ei, adina, si nu vii tu cu verbele si substantivele tale sa-mi intorci zilele, sa-mi ascuti notpile!?!
nu stiu daca ti-am mai spus dar n-am cum sa ma satur vreodata de cuvintele tale scrise. desi toti scriem de regula unul si acelasi bagaj interior, la tine n-am niciodata senzatia ca te repeti ori ca povestesti lucruri povestite mai nainte.
la multi ani. vin cu sorcova. ma primesti? stiu varianta esperanto :)

Viorel, desigur că foarte multe dintre gesturi sunt doar urmarea firească a actelor mai mult sau mai puțin voluntare, social-mimetice, cum ar fi de pildă la copii defectele de vorbire ale fratelui cel mare, imitate și preluate în rostirea celui mic și multe altele, încă, dar există și gesturi moștenite genetic, `construite` uneori din diferite `nevoi` sau datorate conformațiilor aparte. De pildă, când am început să filmez, tendința mea a fost să duc camera la ochiul stâng, cel cu dioptrii mai mici, etc., gest pe care ar fi putut să-l facă, fără ca eu să știu unul dintre înaintașii mei, care la fel, ar avea dioptriile mai mari la ochiul drept, ori, de pildă, felul în care stau cu piciorul sub șezut până când îmi amorțește, gest cel mai probabil moștenit de la tata, fiincă circulația sangvină este mai slabă la partea de jos a membrelor inferioare sau felul în care eu și bărbații din familia mea umblăm desculți prin casă, eu din primăvară până în toamnă târzie, fiincă, eu, cel puțin am un soi de claustrofobie, nu foarte puternică, dar suficientă cât să-mi doresc ca măcar în ambientul meu să nu-mi stresez picioarele cu strânsori de papuci, dar n-am stat să mă gândesc la astea până când nu ne-a observat cineva din afară. Sunt gesturi involuntare, uneori moștenite genetic, alteori preluate. În poezie mă refeream la un alt tip de gest și la o altfel de moștenire genetică, nu o explic, dar iti multumesc pentru popas!

Teea, te aștept cu drag să mă sorcovești, mai ales că acum știi și unde să vii :) Dar hai cu esperanto, că mie-mi plac urările mai deosebite! Un an nou fericit îți doresc, iată că dacă vei reciti acum după ce am și povestit puțin, vei înțelege perfect poezia. Dincolo de glumă, nici nu știi cât de mult mă bucură că există cineva care îmi citește cu drag poezia, ba mai mult, o și place, fiindcă multă lume nu o apreciază. Așa că, de câte ori îmi va veni să ezit la postare, mă voi gândi la tine, cititorule Teea, care te bucuri împreună cu mine la ale mele versuri. Mulțumesc!

Aș mai simplifica puțin, de exemplu versul 2 l-aș vedea așa \"primul gest pe care l-ai face ar fi să-ți dai pumni în cap\". Ar mai fi vreo două versuri în aceeași situație, eu personal merg pe sublimare în poezie, pe un discurs cît mai simplu. Cu toate aceste mici sugestii, poezia mi-a plăcut, dar tu știi asta, altfel nici n-aș fi comentat.

Da, da, da, ai dreptate Liviu, mulțam pentru sugestie, așa l-am și scris inițial, așa că voi reveni la prima intenție. L-am cam postat la prima mână. Sunt perfect de acord cu tăierea direct în carnea poeziei, ăsta e primul lucru pe care îl fac și eu când revizuiesc. Bun, hai că trec să-l mai ștefuiesc ;)

LMA, Liviu!