verdele din părul meu

așa-mi place mie să-mi port părul verde, nici măcar
nu zâmbesc când spun asta, e ceva ce-mi dă o stare de liniște
ceva ce mă contopește cu terminațiile ramurilor în anotimpurile calde
ai fluturi, zicea bunica răsfirându-și degetele a fantezie
încântată că semăn cu ea, am, ziceam și trag la culoarea asta a mea
o să-ți spun numai ție, ăștia mă ajută să-mi fac trăsură de cuvinte
să le înham și să plec prin lume cu salate fermecate, să mai găsesc oameni
să-i mai tămăduiesc, dar sigur că a trebuit să apari, domnule, tu
și să-mi spui că Dumnezeu te urcă și te coboară, să-l urci și să-l cobori
de-a dreptul, să-mi iei capul de pe umeri sau scalpul, să ți-l întinzi în cameră
să-l faci mochetă verde, cu fluturi, pe care în fiecare dimineață
acum te grăbești să îngenunchezi și apoi să te rogi, predictibil, la mine
numai așa, ca să mă faci să-ți mai zâmbesc o dată










Foto: Adina Ungur