Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

verdele din părul meu

despre zâmbet

1 min lectură·
Mediu
așa-mi place mie să-mi port părul verde, nici măcar
nu zâmbesc când spun asta, e ceva ce-mi dă o stare de liniște
ceva ce mă contopește cu terminațiile ramurilor în anotimpurile calde
ai fluturi, zicea bunica răsfirându-și degetele a fantezie
încântată că semăn cu ea, am, ziceam și trag la culoarea asta a mea
o să-ți spun numai ție, ăștia mă ajută să-mi fac trăsură de cuvinte
să le înham și să plec prin lume cu salate fermecate, să mai găsesc oameni
să-i mai tămăduiesc, dar sigur că a trebuit să apari, domnule, tu
și să-mi spui că Dumnezeu te urcă și te coboară, să-l urci și să-l cobori
de-a dreptul, să-mi iei capul de pe umeri sau scalpul, să ți-l întinzi în cameră
să-l faci mochetă verde, cu fluturi, pe care în fiecare dimineață
acum te grăbești să îngenunchezi și apoi să te rogi, predictibil, la mine
numai așa, ca să mă faci să-ți mai zâmbesc o dată










Foto: Adina Ungur
013.098
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
162
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Adina Ungur. “verdele din părul meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adina-ungur/poezie/221192/verdele-din-parul-meu

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@bodea-emil-felicianBFbodea emil felician
Verdele din părul tău
E un verde a la Cluj...
Sincer, nu vreau să fiu rău
Poți să nu ți-l strici cu ruj?

PS.Am glumit...poezia place...place
0