în clipa asta

încep să înțeleg și mai mult mesajul profund al autoarei, pe care, mărturisesc, începusem să-l caut...impresionată de tumultul lăuntric întrezărit...clipele pot fi sau nu distanțe...depinde de felul în care le trăim, în care le integrăm în noi, de cum ne proiectăm în ele, de cum le raportăm la noi...timpul e o taină...sau altfel spus, trăiește clipa dar nu muri trăind-o!...
cu admirație pentru \"dansul\" gratios, perfect controlat, prin cuvinte,
ioana matei

aș fi lucrat mai fin formulările: \"ca în clipa asta\", \"ca și când\", \"și poate că și sunt\", \"să faci asta\", \"aproape că mă sufocă aerul respirat fără tine\", \"mă ard și mă revărs singură\", \"mă fumegă... mă umple\" \"vulcanul... care mă erupe\".

totul pare a fi scris dintr-un torent de simțire, o invadare lăuntrică, ce sparge orice capacitate de a gândi/metaforiza/poetiza/prelucra, fiindcă vin valuri de magmă greu de elaborat.

Ela

pe lîngă expresiile menționate de Ela, aș mai schimba și \"la o distanță normală\" cu ceva mai puțin vag or ciudat, spre exemplu \"aproape\". pentru că doar aici m-am împiedicat din avîntul bun luat din start, menținut cu viteză supercosmică a intuiției pe tot parcursul poeziei.
remarc debordarea albiilor închipuite ale fanteziei proiectate mai ales din interior cu argumentul unei invocații. bun fluidul lirismului, libertatea firească, revărsarea gîndului în simțire și invers, dinamica neliniară, nonșalanța. atracția constă poate în lipsa unei hărți, a unor puncte de reper, limite sau realități false. anume faptul că dai frîu liber emoțiilor născute din neodihna clipei în defulare artistică face credibil discursul, îi dă acea valoare personală, șarm și puterea de pătrundere a expresiei prin sufletul celui care o savurează. sensibilizează imaginația. memorabil finalul. de parcă ai spus tot ce aveai a spune dintr-o răsuflare și după asta - tăcere doar. pînă și ea echilibrează cumva densitatea poeziei.

Ioana, mulțumesc mult pentru răbdarea și interesul cu care mă citești!

Ela, nu am pretenția că ar fi o capodoperă, fiindcă nu este genul de poezie elaborată și de construcție (cum obișnuiesc să le scriu) ci este scris în câteva secunde, nu pot să-l modific, dacă ajunge așa cum este acolo unde trebuie, îmi este suficient. Dar mulțumesc că te-ai oprit.

Ecaterina, nu pot modifica nimic, este ca și cum aș încerca să-mi modific o emoție puternică, nu pot! Chiar și acel \"distanță normală\" are noima lui și încă una foarte precisă. Din nou îți mulțumesc că te-ai apropiat analitic de textele mele, cu respect!