Poezie
***
1 min lectură·
Mediu
Alb ca un înger un mesteacăn plângea
pe umerii toamnei,
goi.
Fluidă frunza, se prelingea
pe obrajii ei,
în noi.
Semințele pline
începeau să se coacă
în gândul
unei gutui.
Un moș bătea într-o toacă,
o secunda ce-a fost
și nu-i.
Deloc prea târziu,
ci doar prea întuneric
pentru aripile ce creșteau și creșteau
pe apusul,
rostogolindu-se
sferic,
pe fruntea copacilor
ce lăcrimau.
Repetau pașii mei, ai tăi și ai noștri
un ritm prea pierdut,
prea știut,
prin firele visului meu destrămat
buzele tale-au trecut,
ca herghelia aceea de cai
ce a migrat de demult.
Lumile noastre curgeau
din nori, pe cer, dinspre cer
și mesteceni albi se topeau
în ger…
013.287
0
bucuros de popas,
Paul