La furat căpşuni

Soră-mea şi eu fugit-am, de acasă, pe furiş,

Cînd zăduful e mai mare şi toți caută umbriş.

Prin hățiş cu stofă deasă, peste deal, prin nucărie,

Iată-ne ajunse-n grabă la căpşunile din vie!

-Ţssst, -un greier fluşturatic,cu mustățile la ceafă,

Taie sufletul amiezii parcă ar cînta la arfă...

-Stai, îi zic, căci sunt mai mare, şi ascunde-te aici-

Şi aşteaptă!La chemare - te porneşti tîrîş, pe brînci...

Soarele îşi fierbe-n clocot un ceaun de mămăligă-

tot văzduhul arde-n flăcări! iară soră-mea ma strigă:

-Hai, că vine nea Costache să cosească sunătoarea!...

Eu, fur la căpşune coapte şi n-aud înştiințarea...

Una-n poală,două-n gură- se topesc fără-ncetare!

Ce aromă, ce gust tandru -o sarut pe fiecare!

...Dar urechea, vai, ce-mi arde! Soarele s-o fi pitit

şi mă smulge prea năvalnic dintr-un vis neisprăvit?!

Vai, ce ochi amari ca fierea, mă strivesc cu necruțare?!

Hmm... viteazul din tufişuri se mai vede doar în zare!

Eu strig cît mă ține gura! Strig...dar, cine să m-audă?

De căpşuni mi-e plină gura, iar acum de una crudă!

Nea Costache vezi prea bine-de furat m-a dezvățat:

Cu-o duzină de căpşune verzi şi acre m-a-ndopat!