Adela Vasiloi

Magistralul Nu sufăr vorba spusă cu emfază, Sunt simplă ca o strună de vioară, Admir aroma crinului, fugară, Și inima de dor mi se cabrează. Vibrez cu Universul într-o fază,

Ca fluturii eterici – Talente consumate, Efemeride suntem și naiba sa ne ia! În cerc ședem turcește Cu cești frumos pictate Și picurăm cu versuri în drojdii de cafea! Iar lămpile

Dimineața în livadă Fac albinele paradă! Și orice bodoc de floare-i Tulburat, nevoie mare: Astăzi înflorim, copii - Și-i odată-n viață, știi? Sus, pe arbori, facem bal, Fără ceartă și

Știți, ariciul urechiat* Nu-i hazliu, ci-i înzestrat! Și e admirat pe drept - Are un auz perfect! El aude tot, ce mișcă, Tot ce zboară, fuge, pișcă: Șerpi, șopîrle, șoricei, Glas de lup și

Un nor supărat se porni la plimbare Și-mi zise fudul, cu un fel de sfidare: - Nu tu erai piciul, ce azi dimineață Îmi spuse flecar, plîngăreț, nătăfleață? Să știi, băețele, că n-avui dreptate,

Ieri crabii în grabă urcau pe corabie, Se-ndreaptă corabia azi spre Arabia, Arabii se bucură, însă o vrabie Le spuse: - caribiii furară corabia! - Car-r-amba! Car-r-ramba! - strigară arabii, -

Trimișii toamnei - vânturi - o-ndeamnă să dea ghes, Și plângători de vise aduc, pe aripi ude, Smulgând frunzișul rânduri din ramurile nude - Să-l plîngă în culise, în ritm greoi și des. Ce

Globuri mici de păpădie, Înșirate pe câmpie... Care-i mai la îndemână Ia-l încetișor în mână. Ia te uită! Pot să jur, Că-i un bec cu abajur! Am să vin aici la noapte, Să le văd aprinse

Ce adîncime ați atins În suflet, sunete divine? Ce gânduri albe și senine, Ce bucurii de necuprins? Cu mintea nu vei izbuti Să înțelegi această vrajă, Acea tandrețe uriașă, Acele calde

Versul nu e lac, nici baltă, Nu e apă stătătoare, E - când inima tresaltă, E, cand sufletul te doare. Versul meu - izvor de munte - Curge și din piatră seacă, Cade - și se sparge-n

Vântul nu adie în această seară, Am aprins o veche, tristă lumânare, Eu sunt liniștită, straniu de ușoară, Versul nu mă arde, pieptul nu mă doare, Foile ca bruma le inchid in masă. Azi îmi las

Zăpezi, zăpezi... memorii de demult, Cicloane de emoții strangulate, Abia aud al vostru vag tumult, Grăbind spre Roma pe cărări-cascade. Ce triste sunt, din Leta aburind, Planând spre-al

Ca fluturii eterici, Talente consumate, Efemeride suntem și naiba să ne ia! În cerc ședem turcește Cu cești frumos pictate Și picurăm cu versuri în drojdii de cafea! Iar lămpile