Poezie

Dorul

1 min lectură·1 decembrie 2010

Mediu

Vântul nu adie în această seară,

Am aprins o veche, tristă lumânare,

Eu sunt liniștită, straniu de ușoară,

Versul nu mă arde, pieptul nu mă doare,

Foile ca bruma le inchid in masă.

Azi îmi las să zboare dorul în vâltoare,

Dorul meu bezmetic - pasăre frumoasă!

În această lume, umbră solitară,

Voi pleca pe câmpuri, mică și voioasă,

Să petrec amurgul roșu, ca o pară.

Iar deasupra - luna albă-străvezie,

Iar în jur - arome dulci de primăvară,

Cântece uitate și povești - o mie,

Despre-acele locuri triste și păgâne,

Unde-am fost odată, când a fost să fie,

Și mă voi întoarce-n ziua cea de mâine,

Penetrând uitarea peste ani de pace,

Dacă se vor prinde rănile pe mine,

Va pleca durerea, inima-mi va tace.

Iar aici, în astă vale somnoroasă,

Simțul amorțește, bine nu-mi se face.

Asta mi-am dorit-o? Gândul nu mă lasă,

Gândul rău mă bate, să-i răspund îmi cere.

Iată că și doru-mi s-a întors acasă,

Dorul din tristețe, dorul din durere.

În amurg plecase, s-a întors cu zorii...

Unde mi-i cărarea? Ce ușor mai piere

Urma mea în iarbă, urma lui prin norii

Roz de dimineață. Liniște... Tăcere.

001.912

Adela Vasiloi. “Dorul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adela-vasiloi-0033040/poezie/13963111/dorul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.