În singuratatea mea
privesc spre telefon, întins pe canapea
mă simt pierdut când nu aud în receptor
cum îmi spui că mă vrei și că ți-e dor.
Cum sunt acum, tu m-ai creat,
tu m-ai atins, m-ai
,,Noapte bună, vis ușor”, îmi zici tu din depărtare.
Perna moale mă îmbie vise dulci să colorez,
Dar de teamă că n-am să te visez,
Mă ridic hipnotic în picioare.
Lumini se
De când te-am cunoscut, viața mea e o poezie –
cea mai frumoasă poezie scrisă de tine vreodată:
Pe buzele mele, buzele tale dau contur unor tandre versuri,
Iar în ochii mei, ochii tăi
We all live few lifes; we are one, two or more persons at the same time; we love somebody, miss someone else, kiss other lips and give hopes to another one; we are so divided that we no longer have
pe sub masă, pe lângă masă,după pat
pe unde ți-ai lăsat nepăsarea?
filtrele aspiratorului nemțesc
se tânguiesc neputincioase să-ți
adulmece urma și să te arunce în
vârtejul găurii
absentă fațadei cotidiene, urmez
cărări echivoce ce mă duc spre lumini iluzorii;
cândva, punți de arome de tei, de nuc, de magnolii,
aplecându-se ca într-un magnetism redundant,
se întindeau
plâng cu un ochi, iar cu celălalt râd de cât am plâns;
reflecția tremurată a unei jumătăți de chip
se prelinge pe o lacrimă și rămâne spânzurată
până ce gravitația își pierde cumpătul,
și
plină de tot, goală de toate
rece de tine, caldă de lacrimi
o inimă a nimănui s-ar dărui tuturor
un corp pustiu e ca o tablă de șah
șah-mat - un învingător și un învins.
stau nemișcată,
și iată-ma din nou în fața casei mele...
în pragul ei, își are întinși umerii lați,
peste tocul ușii, ca o pânză de păianjen,
singutatatea.
îmi fac loc prin ea și intru.
înăuntru, pe
am o inimă de vînzare,
e o inimă mare,
atât de mare încat poți cuprinde în ea iubirea unui univers întreg,
e o inima tânără,
a sângerat mult, dar încă bate cu putere, tresare, tremură,
Lumea mea are patru pereți, are un drum pe care poți să
ieși, dar care nu mă duce nicăieri...nu știe unde,nu știe cu
cine și nu-mi scoate pe nimeni în cale. E un drum pustiu. Un
drum
Vreau să mă arunc în brațele nepăsării,
Să-mi las gândurile să zboare în locuri interzise,
Să sărut un necunoscut, să zâmbesc unui copac,
Să cânt la semafor, să plâng când privesc în
doi pași...mai am să fac, pană să mă ciocnesc de vârful
pantofului tău,
dar stau și...mai bine privesc conturul
tălpilor tale,
și aștept, doi pași...sau chiar unul,
de la tine,
aștept...
o
absentă fațadei cotidiene, urmez
cărări echivoce ce mă duc spre o lumină iluzorie;
cândva, punți de arome de tei, nuc și magnolii
se întindeau de la ușa mea la banca pe care mă
plecăciuni ție,suflete nebun,
te lași neînteles de toți,
mă pierzi în disperare,
mă cufunzi în extaz...
te implor,
tu mă arunci în ziduri reci;
te blestem,
tu râzi de mine cu visuri
două,trei,patru ore
număr...pe zi;
una,două,trei zile
te aștept...pe săptămână;
două,trei luni din an
mă întreb ce faci;
zece ani din viață
nu-i trăiesc.
astăzi eu am trezit dimineața,
am udat cu rouă repede iarba
și ți-am trimis demoni în vis...
deja obosisem să aștept telefonul tău;
știu că iar o să râzi de nerăbdarea mea,
o să privești
umbra demonului pe un nor,
păsări născute cu o singură aripă,
fluturi orbi în paradis,
lacrimi ce fierb pe obrazuri moarte,
ecouri de secetă în oceane,
lumi abisale, lumi
și vântul...vântul îmi mângâia fața și lui firele rebele de par ce-i atârnau peste ochi;
aveam un singur gând,să mă arunc pe nisip în brațele lui și să-i eliberez cu un sarut fruntea;
voiam să
m-ai făcut să te văd prin întuneric,când totul dispare și...doar tu rămâi..acolo..în mijlocul tuturor,luminos,mai luminos decât ieri,mai iubit ca niciodată...de mine,suflet rătăcit în lumea ta
mi-am căutat norocul
într-o floare de liliac,
într-o zi ca asta,
pe un soare ca cel de azi,
într-o primavară plină de astenii
și nu l-am găsit...
mi-am pus o dorintă
când cea mai mare stea
AM