Tic-tac

Lumea mea are patru pereți, are un drum pe care poți să ieși, dar care nu mă duce nicăieri...nu știe unde,nu știe cu cine și nu-mi scoate pe nimeni în cale. E un drum pustiu. Un drum pe care nu-l folosesc decât când în lumea mea se adună prea multe gunoaie și trebuie să ies să le arunc....tot în drum, dar mai încolo puțin... Lumea mea are două raze de soare care ticăie în fiecare dimineață deasupra patului meu, tic-tac...tic-tac...zi, noapte, săptămână, lună, an. Le numară mereu obrajii mei, fruntea mea... Lumea mea are două râuri sărate din care beau, în care mă scald, în care mă sufoc și în care mă trezesc... Tic-tac ... Dar azi o să ies, da, promit, o să ies pe drum și o să sap cărări, o să ajung la un deal și o să trezesc eu razele din spatele lui dimineața, o să beau apă de izvor, o să mă scald în ape dulci, o să mă sufoc cu miresmele florilor și o să mă trezesc în brațele calde ale cuiva! Ahhhhhhh.................................................. Tic-tac.................................................... Ahhh....................................................... nu pot trece dincolo, grămada de gunoi e prea mare.......... ............................................................ mă întorc în lumea mea, în patul meu, între pereții mei, cufundată în două râuri sărate, zgâriată de raze, la capătul unui drum blocat de mizeriile unui corp înfipt în pat, ale unui suflet cu picioare, ale unei minți ce se izbește de pereti și cade, ale unei inimi ce tot repetă tic-tac...tic-tac...tic.