A

Corectează \"sh\" cu diacritice.
La introducerea textului ai butoane adiționale, dacă tastatura nu-ți permite.

Andreea

Mă va ierta Nichita dacă îi stâlcesc de tot un vers, nu am volumul pe aproape și memoria îmbătrânită nu mă mai ajută: \"punctul își rămâne sieși larg\". Acesta a fost gustul pe care mi l-a lăsat lecturarea poeziei tale.

\"Sfârșitul începutului\", deși adecvat contextului, mi se pare ușor uzat.

Imaginației nu trebuie să-i punem punct niciodată, poate doar să o împingem mai mult spre real.

Andreea

Până să râdă maestrul Geană de tine că n-ai auzit de Coldplay până acum, râd eu (dacă-mi dai voie, tati; când mai vrei să afli de muzică bună știi unde mă găsești).

Acum, cu referire la text:
Observ aceeași atmosferă din Nimic despre moarte II; apropierea de nuanța astro a poeziei și a existenței mie îmi dă cel mai acut setiment al morții, dar nu cel al sfârșirii dureroase, cel al împlinirii prin moarte.

Când te desrătăcești din constelații, va veni și tonul la telefon. Mi-e dor de o nouă Utopie...

Andreea

Inițial, când am văzut \"Corbul\" m-am gândit la E.A.Poe și al său \"Nevermore\".

Textul reprezintă o \"confesiune\" adaptată, impresiile unei zile toride inserate în plasa literară.
România este o țară a aparențelor, a intereselor și politețurilor mascate.

Ați surprins bine prognoza meteo a propriei noastre vieți.

Andreea

M-a atras titlul, trebuie să recunosc, mi-am spus: ce zi minunată pentru a citi un text agramat. După ce i-am dat de capăt, m-am convins că ai probleme cu româna; curiozitatea m-a împins mai departe să văd pe unde și cum îți duci viața.

Rezidență: Torino... buun, așa s-ar putea explica lacunele de limbă maternă. Biografie: \"student la română, în momentul de față în anul trei de doctorat, tot la română...\" Da? Grav!

De ce?! Uite de-asta: \"lui Veronica\" (au!), \"arterie\", \"infedel\" \"aprile aceluiași an\".

Andreea

Acest om încă se scrie... Ssst!

La mulți ani frumoși, Adriana!

Andreea

sentimentele italice
descriu traiectorii eliptice
în visele primului străin
lacrimile colțoculare prind aripi
transparente
răsfrânte în cer
am zburat dincolo de orizont


Inventezi frumos, Alma, dar asta știam deja toți...

Andreea

Cristalizarea disperării prin cuvânt, tăcere, timp.

\"orbii își voi arunca privirile\"

O antinomie bine șlefuită (poate involuntar, poate nu).

\"să îl ucidem încet
să îl ucidem repede\"

Într-adevăr, ce zi...

Andreea

Dacă ar fi fost mai scurtă capodopera ta, m-aș fi obosit s-o disec în așa fel încât să nu mai simți vreodată nevoia să scrii.
Pentru texte ca acestea există un singur cuvânt: penibil; nu, mai există unul: jenant.

Și cum o subintitulezi? Luceafără? De fapt, ai recunoscut deja că te-a lovit vântul în ceafă... așa de tare bătea prin Bucuresti? Sper că numai pe tine te-a nimerit, sărăcuțul, și mai ești și lovit de tunet.

Da, înțeleg, \"poezia\" ta este rezultatul unor intemperii cerebrale care te-au făcut să dai la rațe. Numai că noi nu suntem rațe și ne amuză / îngrețoșează (ce molipsitor ești, ptiu să nu de deochi) asemenea... aberații cu iz de versificare.

Vroiam să te \"laud\" măcar pentru lipsa greșelilor gramaticale, dar corect este \"înota\" cu un singur N.

Andreea

Sinuciderea soarelui într-un pahar de nisip este mai mult decât suficientă pentru a susține orice poezie, dar nu te-ai lăsat cu una cu două, ai născut un text de nota zece pe care abia acum îl citesc, spre rușinea mea.

Dacă tot se apropie Marte de noi, mă vopsesc și eu în culorile războiului, dar numai pentru a fuma apoi lejer pipa păcii.

Îmi place foarte mult poezia, mult de tot!

Andreea

Poezia (în forma în care am găsit-o acum) este una din cele mai frumoase demonstrații lirice pe care le-am citit (sau urmat pas cu pas cu pixul în mână și fruntea încrețită de formule).
Eu cred că ai reușit să exprimi ceea ce vroiai și asta contează mult, faptul că ai reușit să înțeleagă și alții contează și mai mult.
Acestea fiind spuse, poezia îndeplinește condițiile din enunț.
Quod erat demonstrandum,

Andreea

Copacii din poezia ta (sau, poate toți) sunt asemenea oamenilor.
Imaginea pe care ai surprins-o atât de frumos aici îndulcește toamna anticipat.

Andreea

Între două Căi Lactee
nimic despre moarte
încă mai e timp.

Lunile sunt pe jumătate pline, pe jumătate goale și se completează ca piesele unui puzzle, nu-i așa?
Cerul e de o culoare nedefinită, minutele devin nenumărabile, iar sifonul e substitutul sângelui lui Hristos.

În constelație ai scăpat un strigăt de moarte, știu eu sigur că nu era de la ursuleț. El e tot timpul optimist, îl știu de mică.

Încă mai e timp...

Andreea

Poezia ta
e un
firicel de sunet cu intenția explozivă la capăt

la ambele capete
și mult mai departe

Eu aplaud și cred că doamna maya e încântată de onoare.

Andreea

Un cântec desenat cu aripile unui pui de înger pe visul de sub pernă.

Un Ea și o El să fie, aproape și dincolo de aproape, întotdeauna!

Andreea

Nu am ce reproșa acestei poezii.
Am simțit fiecare cuvânt.

Felicitări!

Andreea

Participând la trăirea puternică a poemului, pe care, trebuie să recunosc, îl \"simt acum in interior\", nu pot să nu ader la părerile dumneavoastre - umile în comparație cu valoarea inestimabilă a poeziei.

Totuși, au rămas câteva aspecte neobservate și ar fi păcat să le trecem cu vederea în continuare. Este, așadar, de datoria mea să subliniez punctele-cheie, nucleele acestei fiziologii a iubirii.

În primul rând, laitmotivul \"zbor\". Dacă îl citim invers, \"robz\", am putea penetra însăși esența acestei expuneri doar aparent scremute (pentru că, după cum încercam să evidențiez, acest text are o latură nebănuită nouă, muritorilor de poezie_de_rând); astfel, robz ar putea reprezenta pluralul romglezesc de la rob, întrucât, stimați cititori nevinovați de a fi ajuns pe această pagină, ați putut deja intui originea pseudonimului Manniqueen - manechinuită.

Trecând la level 2 al capodoperei, prin succesiunea \"n-a fost sa fie / si-a fost dat sa suferi, o dezamagire\" atingem de fapt puntea dintre preludiul de \"nisipuri albe,miscatoare\" la, ați ghicit, faza de platou a trăirii, susținută eficient de \"ce te-a facut mai tare, mai puternic acum\". Simțiți filosofia ascunsă (bine) în DOS-ul acestor versuri?

Nu vă impacientați, relatarea erotico-nervoasă continuă în același ritm devastator pentru privire: \"si-as vrea sa zbor, sa zbor pana la tine / prin cerul negru contopindu-se cu mine\" - contopire imposibilă, aceeași cu incompatibilitatea din \"Luceafărul\". \"e-o inima ce zbiara..e-o inima facuta scrum...\" reprezintă punctul culminant, orgasmul lirico-epic. Eliberarea se realizează printr-o \"prea moale\" chestie \"ce despică cerul\" (!)

\"zboara..cat mai poti sa zbori...\" DA!

Mă închin în fața acestei revelații evident mistice.

Am sosit cu întârziere la aceste text, dar e benefică rătăcirea mea.
Poezia este frumoasă și merită apreciată mai mult.
Pentru că e poezie, dincolo de scutul tău de gând.
Felicitări!

Andreea

Cochilia visului de tinerețe

Uneori mă împodobeam cu scoicile albe
să nu-mi guști pistruii timizi
dar tu, tu le erai lor văl de privire
și mai aproape de mine n-ai fost niciodată
ca atunci.

Da, știu tinerețea pe de rost
pot să-i recit speranțele cu ochii închiși
pot să-i văd prin coajă miezul neîmplinit
și să-i sparg valul cel mai înalt cu un sărut.

Dar tu cine ești, pui adormit?
Un început...

Andreea

Vlad Alexandru Ionuț, sau VAI!, poate că textul de față nu e tocmai reușit. Sau poate că nu e poezie.
E o minciună și noi ne mințim în fiecare zi.

Sunt sigură că vei reuși să scrii mai bine de atât.

Sper să desprinzi partea pozitivă din părerea mea, pentru că există...

Andreea