CONFLUENCES POETIQUES – O Antologie a poeziei românești contemporane: Despre ceea ce este și nu este poezia

CONFLUENCES POETIQUES – O Antologie a poeziei românești contemporane: Despre ceea ce este și nu este poezia




O antologie este un florilegiu, în sensul literal al cuvântului, care ascultă de criterii estetice, ceea ce o distinge de simple «morceaux choisis».

Linda Maria Baros și Magda Cârneci, scriitoare binecunoscute, au publicat în voluminoasa revistă anuală Confluences poétiques N°3, dec. 2008 (a asociației Confluences poétiques, care reunește o rețea activă de poeți străini la Paris) editată cu concursul Institutului Cultural Român o «Anthologie de la poésie roumaine contemporaine». (Lansarea a avut loc pe 28 februarie 2009 la Maison de la Poésie la Paris).

Revista are un sumar variat, pluriartistic: traduceri din poezia lumii, despre experiența picturală a artiștilor români de la Paris și o Anthologie de la poésie roumaine contemporaine, conținând poeme traduse de către Linda Maria Baros, Magda Cârneci și Andrei Cadar din operele celor 20 de poeți selectionați (cărora li se rezervă un spațiu de 150 de pagini!).

Autorii selecționați merită enumerați pentru a pătrunde mai bine sensul în care această selecție a fost ordonată: Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Ana Blandiana, Serban Foarță, Paul Aretzu, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Gabriel Chifu, Traian T.Cosovei, Marta Petreu, Ioan Es.Pop, Lucian Vasilescu, Mihail Gălățanu, Simona Popescu, Dan Coman, Serban Axinte, Dan Sociu, Cosmin Perța, Claudiu Komartin.

Bineînțeles că acești poeți nu acoperă marele număr de poeți talentați (care depășesc acest număr, limitat de spațiul editorial), dar fără îndoială că acest efort lăudabil va continua din alte unghiuri posibile.

Mobilul este entuziast din partea lor: a dovedi că România nu este doar țara lui Ceaușescu, că această țară are o cultură considerabilă, insuficient cunoscută.

O parte din autorii români au fost traduși și înainte, dar faptul ca traducerile sunt puține reprezintă o pierdere pentru cele două culturi. Deci această antologie are meritul de însufleți sensibilitatea poetică, obligându-ne să ne punem mereu întrebarea despre ceea ce este și nu este poezia.

Avant-propos-ul antologiei scris de către Magda Cârneci (poet și critic de artă, doctor în istoria artei) unde se subliniază că autorii au încercat să pună în balanță poezia româneacă, cu un puternic potențial emotiv și impulsiv, cu poezia franceză, reflexivă, decantată, ceea ce o face să avanseze (visătoare) ipoteza unei sinteze viitoare între cele două maniere de a trăi poezia!

Linda Maria Baros a primit Le Prix Apollinaire 2007 (și alte numeroase premii) pentru « La Maison en lames de rasoir », considerat ca unul din cele mai importante premii de poezie în Franța (un veritabil Goncourt de la Poésie, decernat de un juriu ales pe viață de poeți consacrați).

În «En guise d’introduction», poeta Linda Maria Baros explică metoda de selecție și autorii propuși de fiecare poetă.

Pentru Linda Maria Baros, acești poeți aparținând unor generații literare diverse, adepți a unor stiluri diverse, au fost considerați ca reprezentativi pentru starea actuală a poeziei române contemporane.

Această antologie se lasă traversată ca un fir roșu de frisonul existențial, de beția creatoare și vitală, de dragostea totală de poezie a autorilor.

Divinul, cotidianul, meditația, vorbăria etc. - poeții trăiesc în trupurile lor sensibile această rezistență evidentă la agresiunile vieții ori ale superficialității, pe fond de haos politic, social și economic, un « iad modern » ca cel denunțat de Aragon.

Magda Cârneci, într-o analiză judicioasă, profundă și sensibilă, subliniază « obsesiile » și umorile care ne bântuie după lectura textelor selecționate: ele pot fi ecoul unei descurajări, decepții care îmbracă « toate nuanțele posibile, de la tragic la burlesc ». De asemenea, al unui « ton direct », al unei sonorități uneori brutală în această poezie de azi, care renunță aproape definitiv la metaforă și chiar la imagine, preconizând o « sinceritate teribilă și teribilistă, uneori până la greață », Magda Cârneci remarcă « un abandon brusc, catastrofic al reconfortului religios, al uverturii metafizice și chiar a poeticului ».
O altă direcție luată de scrisul contemporan în general ar fi cea « narcisică, le moi, moi, moi ».


Vom analiza și prezenta câțiva din poeți din acest punct de vedere, dar numai parțial, căci 20 de autori sunt dificil de analizat într-o simplă recenzie.

Ileana Mălăncioiu deschide această Antologie cu poeme care ating culmi ale resorbției angoaselor psihice. Virtutea cuvântului scris constă în această conștiință a eliberării prin scris, chiar efemeră, în nucleul surd al angoaselor: « Je frissonne quand les yeux pétrifiés épouvantés /Roulent et deviennent tout blancs/Et quand pareils aux grains de maïs/D’autres oiseaux viennent les picorer ».

Angela Marinescu, poetă și eseistă de valoare, scrie febril, pe meterezele disperării, ale vidului, tocmai pentru că poeta resimte că nu se poate trișa cu cuvintele. În expresia sa poetică, această angoasă duce la Frumos, la Sublimul trăirii emoționale: « il fait noir mes yeux se sont bridés/comme un tigre qui se tient prêt pour sauter/à la gorge de sa proie/et en fait qu’importe maintenant/lorsque je ne peux plus rien toucher/sans que cela prenne feu…».

Serban Foarță, poet și profesor universitar, traducător eminent de poezie, este prezent în această antologie ca un inovator, provocant, subversiv, care împinge frontierele limbajului comun, trece cu usurință de la un registru intim la unul social, coroziv, aluziv, o adevărată “jouissance » a găselniței ideatice.
Un poet « lucrat » de cuvinte și forme pe care le pune « au travail », observă progresia lor, dându-le o nouă dimensiune (a patra ?): « VIZITEZ L’ABYSSE DE PASCAL§/Ouvert tous les jours (sauf le lundi/quand s’est fermé pour nettoyage/ainsi que pour la Saint-Clément/pape et martyr)/entre laudes et vêpres &complies./Belle perspective fontainière /des esplaces infinis/Mise abyme. Trompe l’œil… (ANNONCE IMPORTANTE).

Paul Aretzu, poet premiat, este un autor interesant, reprezentativ pentru poezia religioasă, deși discursul mistic nu este o simplă confesiune monocordă. Se simte fibra unui poet angajat, mizericordios, versul sau frapează printr-o vibrație sinceră, cum să exist și să spun vocea Ființei, cum să străbat în lumina Cerul în care poetul mistic, se simte dus și scurs într-un infinit universal: « Mon Dieu, je ne suis qu’un homme, /j’essaie d’être droit. Toi,/ mon Dieu, tu m’as donné /le manuscrit hébreu de l’âme. Le mot est un pays. /Le psaume est l’esprit mis par écrit » …Acest poet ne trimite la psalmii poetului brașovean Adrian Munteanu, care și el aspiră la pacea interioară prin cuvântul îmbălsămat al acestui gen literar vechi de când lumea.

Liviu Ioan Stoiciu, poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist (cu care am fost comparată de Mircea Iorgulescu pe vremea debutului meu în poezie) scrie o poezie cotidianistă directă, nervoasă, de « écorché vif », care a marcat generația sa, ca un porta voce puternic, tragic: « sortis de l’hypocrisie et rentrés dans /un musée de sciences naturelles,/libres, un musée transformé en église –soyez /tous bénis, « le néant demeure au –dedans de moi-même »(Musée transformé en église)

Mihail Gălățanu este prezent cu poeme abrazive, ludice și pline de vivacitate spirituală: \"Si tu n’aimes pas le sexe, tu es un con. Le sexe, comme le salut, illumine ma vie/Le sexe est un salut plus petit. Le sexe par amour, je veux dire. C’est un salut temporaire\" (Le SEXE livresque-burlesque).

Nu pot să nu subliniez prezența în această antologie a poetei originare din zona Brașovului, unde a făcut primii săi pași de ucenicie literară la Liceul din Brașov și la Cenaclul 19, și unde am avut plăcerea să o remarc și să susțin primii pași ai unui talent nedezmințit și deja original, alături de talentații săi colegi de generație Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea etc., autori care au cunoscut de-asemenea o consacrare apreciabilă. Profesor universitar, poetă, romancieră, eseistă, tradusă în numeroase limbi, poeta Simona Popescu este prezentă aici cu poeme care revelă un autor exigent, ambițios, care rescrie definiția poemului, riscă, trăiește poezia ca o experiență de scriitură pură, dar și în raport cu limbajul. Autoarea resimte cu umor și ironie fină un fel de decalaj între lentoarea limbii și a vitezii de gândire, o superpoziție de senzații, de corespondențe culturale, simte și resimte un perpetuu telescopaj de senzații, sentimente gînduri, pierdute uneori în acest « tsunami » lingvistic, traversat de știri contradictorii, adesea într-un registru ludic, până la cinism.

Poemul este adesea, la Simona Popescu, un « sediment », ceea ce rămâne între scris și cuvânt, ceea ce îi conferă un fond și un anumit dinamism: Travaux en vert; Mon plaidoyer pour la poésie »(fragments) Beautiful Thing; La Bonté est une belle chose /C’est le « pouls de la libération/pour ma pensée/attentive et soumise »…

Claudiu Komartin, născut în 1983, este un poet și un traducător din limba franceză. Este cel mai tînăr poet al antologiei, o voce nouă, a « noului Val », poet decomplexat, care se mișcă cu ușurință și credință în cuvântul scris, conștient că numai prin cuvânt o eliberare este posibilă, chiar dacă efemeră; este o poezie care recoltează ce este transmis de către generațiile anterioare. Între răspunsuri multiple, certitudini și incertitudini, Claudiu Komartin caută să lărgească spațiul ipotetic al poeziei: « Pensées d’hiver »: « Je sortirai de l’hiver plus ventru, plus malade, plus hypocrite. J’ai déjà beaucoup de mal à me ressaisir-/j’allume la cuisinière/Comme si j’appelais le SAMU-»

Am remarcat că unul din poemele dedicat Magdei Cârneci este opera poetului Pierre Oster, mare prieten al României, cu care am avut privilegiul rar de a discuta și a-l asculta ca invitată în cadrul Festivalului internațional de poezie de la Lodève ori în cadrul reuniunilor cenaclului « Humanisme et Culture » din orașul meu actual Frontignan, la 10 minute de Sète.

Mi-a vorbit spontan de Magda Cârneci și Linda Maria Baros, dar mai ales îmi amintesc când mi-a vorbit, cu o voce stinsă și lacrimi în ochi, de « marele poet și om de cultură » Ștefan Augustin Doinaș și de soția lui, cu care a cultivat o prietenie de excepție. Citind unul din poemele sale (foarte lung dealtfel), intitulat La Terre, l-am întrebat de unde îi vine inspirația pentru un asemenea subiect (el, citadinul, parizianul prin excelență) și mi-a răspuns (lăsându-mă perplexă) că la origine acest poem La TERRE a fost și este inspirat de Câmpia Română… România are în Pierre Oster un prieten de o remarcabilă sinceritate, spiritualitate nobilă, erudită, care poartă sus misterul artei sale sublime.

Efortul lăudabil a redactorilor acestei Antologii pune în evidență și indiscutabil un altruism de excepție, pentru a face cunoscută « fără limite și bariere lirica românească contemporană », căci după cum spune Linda Maria Baros atât de bine pe coperta IV: « Traduire est un exercice de reconnaissance de l’autre».

Această antologie este cea a unor meditații poetice esențiale, care dau lumină și culoare vieții, căci poezia este modul de expresie care convine cel mai bine la cunoașterea lucrurilor esențiale :dragostea, moartea, credința, bucuria, nefericirea. Această antologie este interesantă, convingătoare și atinge scopul sau inițial, de a deschide porțile lumii culturii române, de a prezenta poeți români care ne invită la interiorizare, care între știință și simțire fac « prizonieri » pentru noi, adevărul și frumusețea universului.