A murit Vintilă Corbul
Biografie Andrei Novac -Născut la 1 iulie 1983 în Tg-jiu. -Din anul 2009 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. -Absolvent al Universitatii de Vest din Timișoara Facultatea de Litere, Istorie si Teologie. -Absolvent al masteratului în cadrul Universitații din București Facultatea de Istorie secția Relații internaționale și integrare euro-atlantică. -Doctor- în filologie în cadrul Universității de Vest din Tiimișoara, profesor Cornel Ungureanu, cu tema: Generația 70, cazul Valentin Tașcu. -Grupaje de versuri în: Convorbiri Literare,Gorjul literar, Rostirea Romaneasca, Foaie de Latinitate, Caietele Columna, Scrisul Românesc, Luceafărul, Luceafărul de dimineață Ramuri, Mozaicul, Unu, Zona literară, Paradigma XXI, Oglinda literară,Revista Poezia, Revista Caligraf, Caietele Balcanica 2009(revista Fesivalului Poeților din Balcani) Revista Luceafărul de dimineață, Orizont pe situl agonia.ro si in presa locala din Târgu-Jiu. Volume publicate: -Poezii, editura Newvest, Tg-jiu, 2000. -Miez de talpă, Editura Eurostampa, 2003, Timișoara. -A nouăsprezecea inimă de înger, Editura Eurostampa, 2003, Timișoara(volum dedicat lui Nichita Stănescu) -În anul 2005 prezent in antologia Ultima generație primul val ,Editura Muzeul Literaturii Române București.(prefață Lucian Chișu) -Vârsta sării, Editura Muzeul Literaturii Române București 2006, cu o prefață a domnului Valentin Tașcu. -Locul în care întorc tramvaiele, Editura Timpul, Iași 2008, cu o prefață a domnului Liviu Ioan Stoiciu. -Aceiași, Editura Brumar,Timișoara, 2011, cu o postfață a semnată de Cornel Ungureanu. -În anul 2010 este prezent în antologia Maratonul de poezie și jazz, editura Tracus Arte, București. -În anul 2011 este prezent în antologia Maratonul de poezie și jazz, editura Tracus Arte, București. -În anul 2012 este prezent în antologia Maratonul de poezie și jazz, editura Tracus Arte, București. -În anul 2014 este prezent în antologia Piper, scorțișoară, dafin, vanilie, editura Brumar, Timișoara. -A colaborat între anii 2000-2002 cu Radio TG-JIu și Radio Omega (Emisiunea Curtea cu prieteni) -In perioiada 2005-2006 am fost moderatorul unei emisiuni,intitulata Imperativele culturii, emisiune care prezenta viața si opera poetică a personalităților universale într-o îmbinare cu muzică de calitate. Emisiunea se difuza pe site-ul www.radiocomplex.ro. -Scriitori care au facut aprecieri asupra cărților: Romulus Iulian Olariu, Vasile Ponea, Aurel Turcus, Alexandru Alex,Ion Popescu Bradiceni, Eugen Dorcescu,Valentin Tascu, George Mihalcea, Darie Ducan, Nicolae Jinga, Ioana Dinulescu, Liviu Ioan Stoiciu, Eugenia Țarălungă, Dan Mircea Cipariu, A. G Secară Cornel Ungureanu, Gheorghe Neagu, Victor Sterom. Contact:andresnovac@yahoo.com
Cenușă și orhidee la New York este prima carte apărută sub semnătura celor doi, marcând o colaborare de aproape 29 de ani. Cartea a supărat sistemul comunist datorită descrierii atrăgătoare a lumii capitaliste, primul tiraj al cărții s-a epuizat în doar o săptămână (160.000 de exemplare).
Căderea Constantinopolului este cartea cu cel mai mare succes al scriitorului, fiind și cartea cu cele mai mari vânzări din beletristica romînească
(192.000 de exemplare), a fost tradusă în: franceză, greacă și arabă.
Corpul neânsuflețit al scriitorului a fost adus aseară în țară. Scriitorul va fi înmormântat în cimitirul Bellu, alături de soția sa, joi, ora 13.
(informații preluate : pehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Vintil%C4%83_Corbul)
Cum sa citezi
Andrei Novac. “A murit Vintilă Corbul.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2008/02/a-murit-vintila-corbulComentarii (15)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
e fortat recunosc incerc sa evit tocmai \"manifestari\" de genul asta care se vor \"serioase\"
nu stiu avem noi ca natie stilul asta de \"bocitoare\" indecenta - nu stiu dar trecerea spre cele sfinte trebuie sa se faca cu mai putin circ fara carute cai aruncari de bani cohorte de preoti cu tamaie prosoape linguri farfurii si o gramada de oameni care zic vaaiii saracul si lor de fapt putin le pasa zic asa ca sa zica ceva
daca te-a deranjat comentariul meu imi cer scuze
Ela
Îmi amintesc bine că m-am inghesuit într-o librărie, adolescent fiind, să apuc un exemplar din volumul ``Cenușă și orhidee la New York``.
Despre recentele evenimente editoriale, nu știu dedesubturile recentei colaborări cu Jurnalul Național, și n-aș vrea să comentez...
M-a amuzat sintagma (ironică, zic eu) a lui Paul Ionescu cu ``noi, scriitorii``
Ultima carte scrisa de Vintila, Extaz, moarte si rock \' n \' roll fiind chiar in traducerea mea si a lui Adrian Nita, la editura Adevarul Holding care se ocupa de publicarea intregii opere a scriitorului.
E infinit mai usor sa persiflezi niste ramasite omenesti decat sa creezi un singur caracter autentic, cu specificul psihologic atat individul cat si al epocii complexe careia i-a apartinut, mai ales cand sunt vizate unice circumstante istorice, cu ramificatii hotaratoare in evolutia civilizatiilor.
Irina Kalamides, uriasul Cosmas, moartea nobilei Maria -i-am uitat numele de familie- urland sub smoala turnata de pe ziduri de proprii compatrioti, sau inginerul Urban, proiectantul tunului cu ghiulele de marmura, nu fac decat sa-mi demonstreze statura Dvs pipernicita de autor.
Pe care ati tinut mortis sa v-o evidentiati lasand comentariul Dvs.
Domnule, Paul Ionescu sunt deja obișnuit cu astfel de reacții, mă întreb oare de ce, persoane care nu au făcut absolut nimic pentru cultura română, situație în care vă aflați și dumneavoastră, în loc să își vadă de treabă devin absolut penibili.
Mă întreb ce vă deranjajă atâ de tare la acest text, conținutul, sau felul în care a fost scris, vă dau un sfat: mergeți la bibliotecă și apoi vorbiți.
Pentru a împlini rostul fiecărei vieți, care se oprește aici pentru a continua într-un alt fel dincolo, cred că cea mai potrivită atitudine este cea de respect. Și compasiune - din partea celor care invariabil vom fi protagoniști ai aceleiași tulburătoare treceri. Cred că urmele lăsate pe cartea autentică a culturii românești de cel care a fost scriitorul Vintilă Corbul sunt exemplare.
Tudor
Vintila Corbu nu mai e, dar a lasat in urma destul....si noi cei mici avem ce cerne.

Mare scriitor!
Mare Român! Nația este adânc tulburată și adânc îndurerată de moartea lui.
Este teribilă această veste.
Trebuie ca noi, scriitorii, cu mic cu mare, să ne reunim în cuget și să aducem prinosul recunoștinței noastre celui ce a fost Vintilă Corbul.
Trebuie să ducem moștenirea lui generațiilor viitoare și să ne închinăm pios în fața acestui titan al literaturii românești de pretutindeni.
Veniți fraților să-l slăvim.
Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai bine.