poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 224 .



Oameni și vremuri 7
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2019-10-30  |     | 



După slujba de pomenire a lui nenea Nae, Gheorghe ar mai fi stat la ai lui de-acasă, încă o săptămână. Mai avea zece zile de concediu și l-ar fi ajutat, în vremea asta, pe tatăl său la coasa a doua de pe locurile din Doscior și Valea Panului. Dar s-a opus soția sa, Anița :
- Eu nu mai pot sta, Gheorghe. L-am visat pe ăla micu nu tocmai bine. Se făcea că-l scălda mama într-o apă murdară. Asta poate să însemne boală și, știi și tu, mie mi se cam îndeplinesc visele. Ce-o să facă biata bătrână cu un copil de doi ani bolnav, Doamne, ferește, cu fierbințeli. Tu faci cum crezi, dar eu plec!
- Cum ai să pleci singură, femeie, mai ales acum când s-a anunțat că autobuzul lui Vizantea e pe butuci, s-a stricat, și că-i trebuie, pe puțin, două zile ca să-l repare. Cum ai să ajungi pe jos, cale de mai bine de douăzeci de kilometri, până la gara din Vâlcea?
- De-ar fi și patru zeci, dar eu tot plec!
Aceste vorbe, spuse unul altuia, începeau să semene tot mai mult a ceartă. Fără să vrea, mama Anica le-a auzit și a intervenit.
- Are dreptate Anița, Gheorghe, e bine să plecați mai devreme dacă e vorba de copil. O să vă ducă tac-tu, cu carul la care o să-i prindă pe cei doi bouleni, până la gara de la Jiblea. Economisiți, maică, și banii, pe care i-ați da lui Vizantea, și o să ajungeți și mai devreme.
Au plecat a doua zi cu mult înainte de a se face ziuă. De sus îi privea puzderia de stele, iar. mai jos, mult mai aproape de ei, se mișcau altele mai mici, unele chiar mai strălucitoare. Anița nu-și putea lua ochii de la ele. Una s-a oprit pe jugul boilor și lumina de acolo.
Gheorghe și tătâne-su parcă nici nu le-au observat, doar Anița le privea cu interes. Ar fi întrebat ce-i cu ele, dar pe dată își aduse aminte de ce povestea Gheorghe, de când era copil și mergea, împreună cu alții din vecini, să pască noaptea vitele. Atunci se căzneau se prindă licuricii din zbor și, de puține ori, reușeau. Deci ăștia sunt licuricii. Oare de ce nu sunt și pe la ei?
Dintr-odată zise, parcă numai pentru ea:
- Ce frumoși pot fi licuricii în zbor!
- Ei, frumoși! Niște cărăbuși care zboară și luminează din coadă. Acum, în august e lumea lor, că altă dată, chiar de-ar fi, nu-i vezi, îi răspunse socru-său.
Opintindu-se din răsputeri, boulenii i-au urcat un deal în vârful căruia s-au oprit doar atât cât Gheorghe să aibă timp să împiedice cu un lanț o roată din spate, pentru a putea coborî în siguranță. O pantă abruptă i-a dus în satul Muiereasca. Aici doar câte un câine, când și când, părea interesat de trecerea lor, casele fiind înconjurate, încă, de un întuneric destul de dens. Au lăsat în urmă satul urcând un alt deal. Când au ajuns sus, ca prin farmec, întunericul s-a subțiat, iar la răsărit, în fața lor, cerul era înroșit. În curând au apărut și primele raze ale soarelui. Se vedea, acolo, departe, culmea Stânișoarei parcă înfiptă în cer. Mai încoace șerpuia Oltul nu departe de casele Călimăneștiului ce păreau de aici, de sus, niște jucării. Se putea distinge și podul de lemn peste care trecea drumul ce ducea la o casă mai mărișoară, Gara Jiblea. În fața ei, erau înșirate, parcă, niște cutii cu chibrituri. Când au fost mai aproape, și-au dat seama că erau vagoane ce se odihneau, cine știe de când, pe o linie moartă. În jurul lor câteva găini, trezite dis-de-dimineață, și un cocoș, râcâiau pământul. Or fi găsind, poate, boabe de grâu căzute din vreun vagon.
După câteva ore, când soarele se ridicase destul de sus, au coborât din tren în gara Sibiului. Tramvaiul i-a purtat spre parcul Subarini. În fața stației cu acest nume, se afla Arsenalul alături de Spitalul Militar. Gheorghe a intrat pentru câteva minute în întreprindere și s-a întors cu bicicleta pe care o lăsase aci la plecare. Cu Anița șezând pe bară, cu mâinile lângă ale lui, ținându-se de ghidon, Gheorghe a început să pedaleze. După nici o oră erau acasă. L-au văzut pe cel mic, de cum au intrat în curte. Dar acesta nici nu i-a băgat în seamă. Continua să-și țină bunica de fustă urmând-o la fiecare pas.
Au mai trecut câteva zile în care a trebăluit pe lângă casă. În ziua în care i s-a terminat concediul, a încălecat, imediat după ora 7, bicicleta și s-a prezentat la serviciu. N-avea de unde ști și nici cum bănui că acea zi nu va fi ca cele obișnuite. Încă de la vestiar, unde își lăsau fiecare în dulapul său hainele de stradă și îmbrăcau salopetele de lucru, oamenii vorbeau mai mult decât de obicei, au continuat să vorbească, fără ca el să știe ce, între ei și după ora 8 când începea programul de lucru. Gheorghe era dezorientat. Ca șef al atelierului nu știa ce atitudine să ia. El răspundea de disciplina din atelier. El va trebui să dea seamă, în fața colonelului comandant dacă treburile nu mergeau bine pe aici. Și-a dat în curând seama că și în celelalte ateliere lucrurile se întâmplau la fel. De la turnătorie trebuiau să vină, la prima oră, piesele care mai trebuiau rectificate, cele care se puteau, la forje, la fel și de la secția de strunguri și raboteze. N-a sosit niciuna. Nici desenele pieselor ce trebuiau prelucrate, care soseau de la biroul tehnic, nu erau, ca de obicei, în mapa de pe dulăpiorul lui. Directorul comandant nu și-a făcut apariția, așa cum o făcea în fiecare dimineață, să se știe că este prezent și că veghează la bunul mers al întreprinderii. Nu, nimic din toate acestea. Ce-o fi? Că trebuia să fie ceva!
N-avea de unde ști, așa cum știau cei care aveau aparate de radio și pe care le-au deschis cu ceva timp înainte de radio-jurnalul de la 10 seara. Atunci, în câteva rânduri, o voce gravă a anunțat la intervale de mai multe minute Atențiune!... Atențiune!... Atențiune!... Lăsați aparatele deschise!... Vom transmite un comunicat important pentru țară!. În urma acestor anunțuri repetate, toți ai casei așteptau cu înfrigurare ce o să urmeze. Mulți au avut timp să-și anunțe vecinii și rudele ce locuiau în apropiere, dar n-aveau aparate de radio, să vină și ei să asculte. Și toți aceștia ascultau. Era vocea regelui. O voce ușor nazalizată care unora le părea a fi blândă, dar totodată fermă. Români. În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înțelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite,
Vocea a mai spus, apoi, despre încheierea stării de război cu Uniunea Sovietelor, Marea Britanie și Statele Unite, mai spunea că aceste puteri au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena care ne-a răpit nordul Transilvaniei. Mai zicea că de acum am început un nou drum de înfăptuirea unei Românii libere puternice și fericite.
Cuvântarea regelui a căzut ca un trăznet asupra celor care au ascultat-o. Unii credeau că, gata, de-acum va fi pace. Se vor întoarce de pe front soții, tații, copiii, sau frații. Alții, destul de puțini, au înțeles că România nu numai că s-a desprins de axă, ci că se va alătura națiunilor unite pentru a lupta împotriva Wermachtului. Unii, care aveau în familie soldați care au fost luați prizonieri în Rusia, trăgeau nădejde că aceștia vor fi în curând eliberați și se vor întoarce pe la casele lor. Cam acestea se discutau. Dar aproape nimeni nu era sigur, poate n-au înțeles ei bine ce a spus regele. Ce vor face rușii? Vor ocoli România? Se vor întoarce acasă? C-or fi și ei sătui de război.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!