poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 824 .



străbătând ceața 57
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2015-04-13  |     | 



Într-adevăr, ambarcațiunea se afla acolo unde îi spusese maiorul și se părea că-l așteptă, deoarece i s-a făcut semn să urce. Cu ranița în spate și cu valiza în mână, de-abia și-a putut ține echilibrul în cei câțiva pași pe care i-a făcut pe punte. A coborât, apoi, mai multe trepte ca să ajungă într-o încăpere strâmtă unde stăteau înghesuiți, de-a-valma, pe două bănci față în față, bărbați și femei. Se părea că n-ar mai fi niciun loc dar, după câteva mișcări ale acestora, s-a mai făcut unul și pentru el. Și, după ce a șezut, n-a scăpat de senzația de instabilitate, simțea o pendulare destul de accentuată de la stânga spre dreapta. Apoi, sunet de motor, însoțit de câteva smucituri, a schimbat poziția micului vas. Pendularea, acum înainte și înapoi, precum și apa ce țâșnea cu înverșunare pe micile hublouri arătau că se înaintează cu o viteză destul de mare. L-a apucat frica gândindu-se la mediul lichid și instabil pe care se afla. Dar asta n-a durat, pentru că a realizat ce se întâmplă în jurul său. Femeile și bărbații erau liniștiți, vorbeau între ei într-o limbă care, cu toate că nu o înțelegea, i se părea cunoscută. Da, era limba pe care Ivan Ivanovici Bodnărenco, profesorul lor de rusă, a încercat în fel și chip să-i învețe și pe ei a o vorbi, dar n-a reușit. O sticlă cu un conținut străveziu a început să treacă din mână în mână. Nu l-a ocolit nici pe el. I-a dispărut teama că i s-ar putea întâmpla ceva rău printre acești oameni ai apelor. Starea de siguranță i s-a întărit când și-a dat seama că tânăra femeie, care sta sprijinită cu capul de umărul unui bărbat, nu ținea în brațe un pachet, cum i se păruse lui, ci un copilaș ce a început să scâncească, învelit într-o păturică. Vocea melodioasă a tinerei mame l-a liniștit în curând.
Mișcarea ritmică a ambarcațiunii, sunetul monoton al motorului, dar și cele câteva gâturi de vodcă l-au adormit în curând și pe el. N-a putut să-și dea seama cât timp a trecut de la îmbarcare până când o voce răgușită, însoțită de un ghiont în umăr, l-a trezit.
- Hei, granicerule, am ajuns, asta-i Sulina! Capitanul o opri mai întâi la pontonul vostru, al granicerilor.
La primii pași pe care i-a făcut pe ponton și, apoi, pe trotuar, picioarele parcă n-au mai vrut să-l asculte. I se părea că totul se clatină ca pe vasul din care tocmai coborâse. S-a oprit și-a lăsat valiza jos, și-a aranjat ținuta și a aruncat o privire de jur împrejur. Peisajul îl cunoștea de astă-vară, doar soarele arzător lipsea, vântul ce bătea în rafale parcă nu era la fel de rece ca la Tulcea. Pe partea cealaltă, în amonte, la câțiva zeci de metri, prin fața unei gherete vopsite în verde se plimba un soldat cu arma pe umăr. Desigur, era santinela, în post, din fața companiei la care trebuia să ajungă. Trecu strada și se apropie de el. S-au recunoscut unul pe altul instantaneu.
- Tu ești, Ciovică ?
- Da, bă Nuțule, eu sunt! Știam că trebuie să sosească unul de la Brăila ce a stat prin Tulcea, dar nu credeam că tu vei fi ăla.
I-a turuit Ciovică repede, ca un adevărat oltean ce era, că prietenul lui de la centrală a recepționat o notă telefonică semnată de șeful ăl mare către maiorul de aici, în care i se atrăgea atenția să ia măsuri ca militarul ce se îndreaptă spre Sfântu Gheorghe să fie trimăs spre Sulina și, apoi, să se ducă colea, pe mare cu vreo vedetă grănicerească că brațul e înghețat bocnă, că văleu frig mai era, și nu-i navigabil, că-ți spusăi că n-aveai cum. L-a oprit de vreo două ori până a înțeles că șefii din Brăila s-au interesat de el și că ar fi fost de datoria maiorului de aci să-i rezolve problema ivită cu ocazia întreruperii circulației fluviale spre Sfântu-Gheorghe. Trebuia doar să ia legătura cu Căpitănia portului, ca să fie așteptat de cineva și îndrumat spre vreun cuter care făcea o cursă spre Sulina, iar de aici să fie trimis spre destinație cu o vedetă grănicerească ce, oricum, mergea spre Constanța și putea face o mică escală la pontonul din Sfântul Gheorghe.
- Și de ce n-a făcut așa?
- Bag seama se luă cu alte treburi și uită. Când își adusă aminte fu prea târziu, pasagerul de Brăila ajunsă la Tulcea și, când vorbi el la căpitănie, militarul, adică tu, ia-l de unde nu-i!Că chiar, unde fusăși?
N-a mai stat să-l lămurească pe Ciovică și a intrat.
A mai stat și aici câteva zile. Între timp maiorul, care era plecat la Brăila, s-a întors. Când a dat cu ochii de el, a început din nou să-l amenințe cu batalionul disciplinar. Amenințarea n-a avut niciun efect asupra sa. Știa că are, în plutonierul și cei trei soldați de la Tulcea, martori de nădejde în apărarea sa și că nu era el de vină că maiorul n-a executat la timp ordinul primit de la superiorii săi.
Într-una din dimineți, a fost trezit cu noaptea în cap trebuind să se echipeze urgent. La pontonul din fața companiei aștepta V.G. 8, una din vedetele grănicerești. Silueta ei albă, cu înscrisuri albastre, se legăna elegant pe valurile iscate de un vapor ce înainta nu departe de ea. După ce s-a urcat, n-a mai trecut mult timp și ambarcațiunea s-a desprins de legătura ce o ținea de uscat și a început să înainteze parcă în derivă, cu toate că se auzea sunet înfundat de motor. A fost sfătuit de un marinar să rămână la pupa unde se simțea mai slab tangajul și, pentru orice eventualitate, să se țină strâns cu mâinile de o țeavă. N-a fost nevoie, o vreme, să-i urmeze sfatul. Digul de piatră din stânga și sălciile mai de departe se grăbeau, parcă, să rămână în urmă. Nici farul, despre care știa că se cheamă genovez, n-a stat mult la vedere și le-a luat și el urma. Apele tulburi au început să-și schimbe, pe măsură ce vasul înainta, culoarea în albastru închis. În depărtare se vedeau valuri cu creste înspumate. Aerul, ce părea că s-a pus în mișcare, a devenit mai răcoros. Pe nesimțite, valurile și-au simțit prezența printr-un legănat tot mai accentuat. Și nu numai prin legăn, ci și prin stropii care, parcă, veneau nu de jos, ci din văzduh unde s-au transformat în picături extrem de fine ce se depuneau nu numai pe pielea obrazului și a mâinilor, ci și pe haine pe care ,parcă, le impregnau fără a le uda. Când mișcarea în sus și în jos a început să se accentueze, s-a prins cu mâinile de acea țeavă. A mai căpătat încredere în el când a văzut pe unul din marinari ieșind pe ușa unei cabine pentru a voma pe punte. Și-a zis că el dacă n-are astfel de probleme înseamnă că este sănătos ori, că, oricum, se poate adapta ușor la situații noi. N-ar fi putut spune cât timp s-a aflat așa, într-o mișcare continuă, între cer și ape. Timpul, parcă, s-a oprit ori că s-a transformat și el în mișcare și apă. La un moment dat, simți că valurile s-au mai liniștit, că nu se mai fac atât de simțite, ci pot să fie privite mai fără teamă, că vacarmul valurilor s-a îndepărtat făcând din nou loc sunetului sacadat de motor. Simți că vasul și-a schimbat direcția ca apoi, după puțin timp, să revină. Privind atent, dincolo de bord, și-a dat seama că acesta a început să se învârtă în cercuri care deveneau din ce în ce mai mici și că, în mijlocul lor, se afla mereu o mahună, una din acele bărci mari, în care încăpeau peste zece pescari cu uneltele lor. În curând, vedeta a atins mahuna și a lăsat spre ea o scară lungă de frânghie. Unul din pescari a prins-o cu mâna și a legat-o strâns de un odgon ce plutea după barcă. Teama de valurile înspumate, de imensitatea mării, care aproape i-a dispărut, i-a revenit și mai puternică atunci când și-a dat seama că el va trebui să coboare pe acea scară ce se afla într-un echilibru atât de instabil. Și unde? Pe o barcă ce, cu toate că știa că este foarte mare, era săltată de valuri asemenea unei coji de nucă. Văzu cum ranița și valiza i-au fost aruncate peste bord și prinse de un pescar de pe mahună. Mai trebuia, deci, să coboare și el, și încă destul de repede. N-a avut timp ca frica să-i paralizeze mișcările că, de voie, de nevoie, a trebuit să se țină strâns de funiile din care era formată scara și să coboare încetișor simțind, totuși, pendularea destul de accentuată în care se afla. Mâini puternice de pescar l-au susținut și așezat pe o bancă. Ceilalți pescari și-au întors capetele spre el zâmbindu-i. N-a putut privi mult timp spre vedeta de pe care coborâse și acum înainta destul de repede căutând, parcă, să se ascundă printre valurile tot mai săltărețe. Frica îi dispăruse ca prin minune. Simțea doar că legea gravitației dispărea când urca pe înălțimea unui val și că atunci când cobora, împreună cu mahuna, între două valuri, stomacul îi rămânea acolo sus. Fără veste, făcu ceea ce făcuse acel marinar pe vas, vomă cu putere. Unul dintre pescari îi întinse o sticlă de vodcă. Teama nu-l lăsă să-și desprindă o mână din încleștarea cu care se ținea de margine băncii. Pescarul se apropie și-i puse sticla între buze. Trase câteva înghițituri, fără să simtă niciun gust. Ar mai fi continuat, dar sticla i-a fost retrasă. După puțin timp, simți o căldură prin tot corpul și putu să privească mai liniștit în jur. Șase pescari vâsleau, trei de o parte și trei de alta. Unul manevra la pupa cârma, iar alți doi se străduiau să arunce niște cârlige uriașe legate de niște sfori destul de groase. Le aruncau ca, apoi, să le tragă iarăși pe mahună și iarăși le aruncau. Părea, la prima vedere, o joacă de copii a unor oameni mari pe o mare agitată. La un moment dat, unul din ei, pe când trăgea de sfoară, să readucă cârligul, începu să se opintească. Alții doi i-au sărit în ajutor și, apoi, încă doi. Trăgeau cu nădejde. Un pește uriaș se zbătea lângă barcă. Doi oameni au lăsat sfoara și au pus măna pe niște ciomege uriașe, luate de sub bancă, și au început să lovească nu numai apa, ci și capul peștelui. Șase oameni au tras în mahună un uriaș sturion de aproape doi metri lungime. Și acolo peștele se zbătea, dar pescarii, cu lovituri dibace, au reușit să-l răpună. L-au întins lângă alți cinci, care stăteau cuminți pe fundul mahunei. Mulțumiți, au început să vâslească spre țărm. Sticla a început iarăși să treacă din mână în mână. Peste Nuțu a trebuit să sară, stomacul îi dădea semne că nu va mai putea să primească. Într-un târziu, când soarele era spre scăpătate, mahuna s-a apropiat de țărm. Au trebuit să treacă pe la punctul de control. Soldatul cu carabină S.K.S. i-a numărat pe lipoveni și s-a uitat, numărându-i, și la sturioni.
- De data asta avurăți noroc, nu ca alaltăieri, când ați venit cu aproape nimic.
- Da, granicerule, așa-i. Mai târziu, când ne vom întoarce de la cherhana spre casele noastre, o să-ți aducem și ție o bucată de ficat și, poate, și vreo bucată dintr-un șalău ce-l avem acolo.
- Da, cu tine ce-i, bre, pe mahuna lipovenilor, cum ai ajuns aici?
Auzindu-i glasul, Nuțu l-a recunoscut. Era colegul lui din perioada de instrucție, soldatul Șiu, de loc din Giurgiu.
- Eu sunt, măi Șiule. Uită-te la mine și ia zi-i cine sunt?
- Bă, Nuțule, știam că o să vină unul de la Brăila, dar nu credeam că o să fii tu și o să ajungi de pe mare.




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!