poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 712 .



Străbătând ceața 51
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2015-02-27  |     | 



A treia zi, după depunerea jurământului, s-a dat din nou alarma. De data asta n-a mai fost una falsă. Chiar au plecat, pe plutoane și companii, din curtea unității. N-aveau cum să simtă aerul rece și picăturile mici și dese ale ploii pentru că aveau, peste foaia de cort făcută sul, sacul de spate încărcat cu de toate, le mai atârna tot pe spate, în stânga, masca de gaze, în dreapta, lopata Lieneman și, bineînțeles, arma SKS din dotare. S-au bătut doar câțiva pași de front după ieșirea din curte, apoi s-a ordonat pas de voie. Comandanții de plutoane aveau, totuși, grijă ca să se păstreze distanța dintre formații. Până la ieșirea din oraș, s-a dat în câteva rânduri tonul la cântec. Unele plutoane interpretau cu însuflețire Marșul grănicerului : Sunt grănicer de strajă la hotare,/ Ziua și noaptea mereu eu patrulez,/ Privirea mea se-ndreaptă către zare,/ Pe linia bornelor mereu veghez... Altele intonau în forță Frunzuliță verde, verde de stejar,/ Dragă-i viața când ești militar,/ Când compania pornește/toată lumea ne privește/ Și să vezi cum dragi fetițe/ Ies afară la portițe...
Cei mai mulți se întrebau „oare încotro ne-or duce?” Sigur, după direcția pe care au apucat-o, nu la kilometrul șapte, unde au fost la tragere. Știau destinația doar ofițerii și gradații. Aveau s-o afle, nu peste mult timp, și ceilalți, Capul Midia, dar nu bănuiau că până acolo sunt peste 20 de kilometri. După un timp ritmul s-a mai încetinit. Din când în când, câte un comandant de pluton sau de companie, ori locțiitori de ai lor, se urca din mers într-un camion care trecea, încet pe lângă ei. Trupa mergea însă înainte, și tot mergea. După câteva ore și din rândul ei se desprindea câte un soldat care, nemaiputând de oboseală, zicea în sinea lui fie ce-o fi și se desprindea din formație pentru a ședea apoi pe marginea drumului. Stătea acolo începând să simtă frigul și ploaia până ce, după un timp, era urcat într-un un camion cu prelată. Dar cei mai mulți au ajuns cu bine pe o plajă unde se auzeau valurile mării zbătându-se. Celor mai mulți, după ce și-au lăsat sacii, masca, foaia de cort și arma, le venea parcă să zburde, într-atât li se părea că sunt de ușori, nu mai simțeau niciun fel de oboseală. În curând au ajuns acolo și marmitele cu mâncare. Ciorba de fasole era aproape fierbinte, iar tocănița de cartofi, cu bucăți de carne scoase din conserve, era și ea la o temperatură potrivită. În curând vocile au amuțit, se auzeau doar lingurile lovindu-se de marginea și, apoi, de fundul farfuriei din tablă ce și-o avea fiecare în dotare.
După masă nu li s-a îngăduit să stea mai mult de un sfert de oră, apoi li s-a comandat echiparea. Și-au luat pe ei toate cele. Sacii de spate li se păreau însă cu mult mai grei ca la venire. Trebuiau să se opintească zdravăn pentru a-i ridica. Litrii de apă impregnați în ei de ploaia, care acum părea a sta, i-a îngreuiat peste măsură. Rând pe rând, s-au ridicat și, la comandă, au plecat. Tot mai mare era distanța între plutoane. Degeaba a încercat un ofițer să mai dea tonul unui cântec, în curând s-a lăsat păgubaș.
Când șoseaua a început să urce panta lină ce ducea spre cazarmă, primul pluton ajuns aci s-a oprit. Au fost așteptate și celelalte. Aproape toți ofițerii și-au privit ceasurile de la mână. Erau mulțumiți.
De-abia la Bilanțul companiei de a doua zi au aflat și ei, soldații, de ce erau atât de mulțumiți ofițerii lor. Ieri, în compania noastră s-a petrecut un fenomen îmbucurător ce ne umple de mândrie. Marșul spre capul Midia a avut loc în cele mai bune condiții, media orară a fost cea la care ne-am așteptat, de 4 kilometri pe oră, doar sub 1% n-au reușit să-l termine abandonându-l. Vă felicit! Iată, se gândi Nuțu, s-ar părea că tovarășul maior nu va mai ieși roșu la față din biroul comandantului.
Spre sfârșitul săptămânii, din nou s-a adunat toată suflarea pe platou. După rapoartele date și primite de comandanți, s-a citit Ordinul de zi prin care Comandantul unității îi ridica la gradul soldat fruntaș pe cei care s-au evidențiat în pregătirea de luptă și politică. Cu o oarecare surprindere și-a auzit Nuțu numele strigat de pe acea listă. A primit și el un cartonaș pe care erau prinse două trese galbene pe care și le va coase pe epoleți.
- Io-te-te, au înflorit și la tine dovlecii, ziceau vechii gradați când îi întâlneau pe cei noi. Asta din cauza culorii treselor ce străluceau, fiind noi.
În zilele următoare, dormitoarele au început să se golească. Cei mai mulți plecau spre subunitățile din frontieră, comandanții de grupe au primit aproape toți concediu, alții au fost propuși să meargă la școala regimentală pentru a deveni comandanții celor ce vor fi încorporați în toamna viitoare. Mai puțini, printre care și Nuțu, au fost aleși să facă parte din plutonul de transmisiuni. Vor învăța alfabetul morse pentru a primi și transmite mesaje cifrate. I s-au părut interesante activitățile de aci. A reușit destul de repede să folosească manipulatorul electric pentru a transmite grupe de litere și cifre ori a le nota repede pe cele recepționate. A ajuns să transmită ori să recepționeze peste 60 de semne pe minut. A învățat, apoi, alături de ceilalți, să cunoască și chiar să facă unele lucrări de depanare ale aparatului de emisie-recepție R-20. I se părea că a intrat într-o elită a armatei. E drept, și aici se făceau plantoane și se spăla zilnic pardoseala de mozaic și apoi se lustruia cu o cârpă aspră
pe care se punea săpun. Toate astea se făceau, însă, fără ordine strigate, nimeni nu era amenințat sau pedepsit. Instrucția de front a ajuns să fie așteptată. Locotenentul Mija, ce purta pe piept insigna de radiotelegrafist clasa I, cu toate că făcea cu ei și instrucție de front, câteva ore pe săptămână, nu prea punea bază pe această activitate. Știți ce vreau eu, măi băieți? Să nu uităm să batem pasul de front, ceva întoarceri de pe loc și din mișcare și prezentarea armelor pentru onor.
Dar n-a durat mult acest respiro. A ajuns și la urechea lor, a militarilor în termen, câteva zvonuri despre reorganizări în cadrul trupelor de grăniceri. Și n-au fost numai zvonuri, trebuie că aveau și un sâmbure de adevăr, pentru că s-a desființat plutonul radio. Cei mai mulți au fost trimiși la sediul companiilor ori ale pichetelor de frontieră ca specialiști în exploatarea și întreținerea centralelor telefonice. El a primit ordin să se prezinte la Depozitul central pentru transmisiuni de lângă Sfântul Gheorghe pentru un curs de șase luni. Va învăța acolo, i s-a spus, să fie reparator de materiale de transmisiuni într-un atelier de pe lângă un regiment ori o altă mare unitate. S-a bucurat nu pentru ce o să învețe acolo, ci pentru călătoria ce-l va apropia atât de mult de casă. Va călători singur. A primit o foaie de drum pe care și-o va completa în gară precum și o alta pe care scria Delegație. I s-a spus și ora la care pleacă trenul direct Constanța-Brașov. A ieșit din unitate arătând Delegația și foaia de drum cu mai bine de zece ore înainte de plecarea trenului. Să se plimbe în voie, fără nicio grijă, prin oraș. Și-a lăsat în gară, la bagaje, valiza și a umblat hai-hui. A stat poate mai bine de o oră sprijinit de o balustradă, în apropierea Cazinoului, privind marea. Nu se mai sătura s-o privească. A coborât apoi câteva scări și a întins o mâna în apă ca apoi să și-o ducă la obraz. Să termine odată armata și va mai veni pe aici, sigur o să mai vină!
După ce s-a urcat în tren, mai mult a dormit pe un colț de bancă. A privit apoi cu interes pe fereastră doar Podul lui Saligni și luciul apei de dedesubt. Nu și-a dat seama când a trecut de București. A dormitat în colțul lui până când a simțit aer proaspăt de munte. Până la Brașov a stat pe coridor la geam. De mult nu mai văzuse brazii. I-a fost, acum și-a dat seama, dor de ei. Ajuns în gară nu s-a grăbit să schimbe trenul spre Secuime. Erau destule și putea pleca mai spre seară. I-a făcut o surpriză surorii lui, care era de câțiva ani măritată în acel oraș. Era acasă doar ea și fetița ei care abia împlinise patru ani. Au povestit de toate mai ales despre copilăria lor petrecută, aproape toate verile, la bunici. Între timp, fetița ieșise afară la joacă. De acolo i se auzi vocea printr-a altor copii: nu pot să stau mult pe afară că a venit unchiul meu, care este grănicer și apără hotarele patriei. Cine o fi învățat-o astfel de vorbe?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!