poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 853 .



Străbătând ceața 41
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2014-12-03  |     | 



S-a obișnuit, până la urmă, aci. Întocmea conștiincios documentele primare, centraliza datele pe care apoi le transmitea la contabilitate. Tractoriștii și mecanicii s-au obișnuit, la rândul lor, cu el. Câțiva i-au devenit aproape prieteni. Cei mai mulți tineri erau din satele apropiate. Sâmbăta seara, dar câteodată și în timpul săptămânii, plecau acasă de unde se întorceau cu provizii, must de struguri care începuse bine a fierbe, slănină veche de anul trecut, fructe. Se organizau câteodată adevărate petreceri. Așa s-a întâmplat într-o seară. După ce au pus pe masă cam tot ce aveau, limbile s-au dezlegat, se râdea din te miri ce. În curând Nuțu s-a dumirit. Feciorii aceștia, veniți de acasă, sărbătoreau și ei, cum puteau, intrarea în postul Crăciunului. Unii au început să-și amintească despre șezătorile ce se organizau prin satele lor unde fetele tinere coseau sau torceau, iar băieții se țineau de glume speriindu-le. Spunea Marcu din Blăjel că, la intrarea în post, toate oalele din casă trebuie lăsate cu gura în jos.
- De ce, Marcule?
-Nu mă întreba pe mine, întreabă-i pe ăi bătrâni că ei zic asta.
- Și pe la noi se întorc oalele. Dar ai noștri știu de ce. Ca să fie feriți de pagube în anul ce va veni, zise Ion din Mânărade.
- Pe la noi, prin Sâncel, oamenii fac ce fac și eu acuma. Adună fărâmiturile ce mai rămân, într-o păstură, și apoi le aruncă în curte să fie de hrană vrăbiilor ca să nu mai mănânce holdele. Cel ce aruncă zice fiți îndestulate și de la holde oprite!
Cei mai în vârstă, puțini la număr, lăsați nu de mult la vatră din armată, discutau cu totul altceva. Se făceau auzite denumiri precum Canalul Suez, Port Said și Port Suez, Barajul de la Assuan. Era des amintit numele generalului Gamal Abdel Nasser. Unii erau de acord, alții total împotriva ajutorului primit de Egipt de la Uniunea Sovietică, niciunul nu agrea intervenția anglo-americanilor.
Au mâncat și, mai ales, au băut feciorii de lăsatul postului, dar de data asta nu s-a iscat niciun scandal. Doar dimineața au dormit ceva mai mult decât de obicei. Nici directorul, nici alții din conducere n-au băgat de seamă. Planul era aproape îndeplinit pe tot anul. Acum, după ce semănăturile de toamnă erau încheiate, a sosit și vremea plecărilor în concediu. Pentru cei mai mulți plecarea în concediu însemna așteptarea Crăciunului, a Bobotezei și a Sfântului Ion.
Într-o bună zi, pe neașteptate, vremea s-a schimbat. După câteva ore de ploaie neîntreruptă, vântul rece a adus nori de zăpadă care au întunecat, ziua în amiaza mare, cerul. Spre seară lumina singurului bec din stradă lăsa să se vadă puzderia fulgilor ce cădeau neîntrerupt. A mai nins câteva ceasuri și în dimineața care a urmat. Amintirea înzăpezirilor din anul trecut îi dădu un fior, oare se vor repeta și anul acesta că să fie nevoit să petreacă sărbătorile în acel dormitor?
A prins însă la timp motorul cu mers de accelerat. Era mulțumit. Avea la el aproape două mii de lei, salariul pe două luni. Banii pentru paltonul kaki erau asigurați. Va putea contribui și el la cumpărarea porcului ce-l vor tăia de Crăciun.
A ajuns destul de repede în Sibiu. Cu toate că ceasul de pe peron arăta doar câteva minute după ora cinci, seara se lăsase de-a binelea. Ce-ar fi, își zise, să dau o raită prin centru? Oare pe ce plimbăreți, dintre cei cunoscuți, voi întâlni? Zis și făcut. Își lăsă vechea valiză de lemn la depozitul de bagaje și se îndreptă spre Piața Mare apoi, mai departe, pe I.V. Stalin, pe lângă Telefoane, spre Farmacia 24. Se plimbau, parcă aceiași tineri ca și cu luni sau ani înainte. Pe partea cu Cinematograful Pacea elevi, eleve, tineri funcționari, pe cealaltă parte, cea cu Împăratul Romanilor și Agenția CFR, muncitori, soldați, singuri ori cu câte o însoțitoare. Tramvaiul mergea încet, parcă abia făcându-și loc prin mulțimea plimbăreților.
În dreptul Alimentarei, căreia i se mai spunea Floașiu, stăteau, parcă abătuți, un domn și o doamnă. Nuțu îi recunoscu. Erau părinții fostului său coleg, din clasa a cincea, Liviu Babeș. Liviu terminase liceul cu un an înaintea sa, pentru că cei de la liceul teoretic făceau doar trei ani, nu cum făcuse el patru la școala medie tehnică. Chiar dacă, după cele șapte clase, au mers la școli diferite, legătura între ei s-a menținut. De multe ori se plimbau seara pe Corso, cum i se mai spunea străzii principale. De câteva ori l-a vizitat acasă unde avea ce vedea. În camera lui se găseau de toate, sârme, șuruburi, aparat Letcon, lămpi de radio. Dar ceea ce îl atrăgea în mod deosebit era aparatul de mărit foto. Era aproape vrăjit de prietenul său care, după ce trăgea perdelele groase de doc, lăsa camera într-un întuneric total, apoi aprindea un bec roșu. Din tăvițele pline cu revelator începeau să apară pe bucățelele de carton ale hârtiei fotografice imagini care apoi erau trecute în tăvița cu fixator. În curând pe o sfoară întinsă, ca de rufe, erau prinse, la uscat, fotografiile. Ajuta și el la tăierea lor cu o mică ghilotină ce avea margini zimțate.
Acum doi ani, după terminarea școlii, a dat examen la Politehnica din Timișoara și a reușit printre primii. Vara trecută nu l-a văzut. Poate se vor vedea în vacanța de iarnă. I-a salutat de departe. Aceștia întotdeauna erau bucuroși când se întâlneau cu el. De data aceasta parcă nu l-ar fi văzut. Doamna se uita undeva departe, domnul abia schiță un salut cu capul. Nuțu îndrăzni totuși să zică:
- Ce mai face Liviu ? Nu l-am mai văzut mai bine de un an.
Doamna s-a făcut a nu-l auzi. Domnul îi răspunse printr-o întrebare la care nu așteptă un răspuns ci-l dădu tot el:
- Dar tu? Bănuiesc că bine.
Apoi plecară amândoi fără a zice un cuvânt.
Rămase descumpănit. Oare ce-or fi având cu el? I-o fi supărat cu ceva?
Cu aceste gânduri ajunse în fața farmaciei. Aici, ca întotdeauna tineri, dar și oameni mai în vârstă,
stăteau sprijiniți de barele metalice puse în fața vitrinei. Alții, care n-avuseră norocul să aibă loc să sprijine acele bare, stăteau în fața lor în picioare. Discutau, cu aprindere, ca de obicei, despre soarta fotbalului sibian. De data aceasta discuția era mai aprinsă. Cele două echipe, Arsenal și Șoimii, erau
pe ultimele locuri ale clasamentului în seria a doua a Diviziei B. Una trebuia să pice în eșalonul inferior. Dar amândouă aveau același număr de meciuri câștigate, pierdute și egalate. Și golaverajul era absolut identic. Deci va trebui meci de baraj. Unde și când se va ține? Pe stadionul de Sub Arini sau pe un teren neutru?. Acum la încheierea campionatului, sau în primăvară? Oare ce va hotărî federația? Se făceau divagații mari de la subiect. Printre cei mai activi participanți la discuție, l-a văzut și auzit de departe, era fostul său coleg Nicușor Tămaș. Și acesta, cum l-a zărit, a părăsit discuția și s-a apropiat de el.
- Pe unde umbli, baroane? Nu te mai vede omul cu anii.
- Am fost și eu plecat o vreme, dar, după cum vezi, am revenit.
- Să-mi povestești și mie, și eu aș pleca să mai văd lumea, că m-am săturat tot pe aici.
- Eu m-am dus unde am fost repartizat. Dar, ia spune, îi cunoști pe părinții lui Liviu Babeș?
- Cum să nu, niște oameni foarte cumsecade. Dar sunt necăjiți peste măsură.
- Dar de ce? Eu am crezut că sunt supărați pe mine, de abia mi-au răspuns adineaori la salut.
- N-au ce avea cu tine. Stai numai să-ți spun.
Dar nu i-a spus atunci pe loc. L-a luat de braț și l-a tras mai întâi spre bulevard și apoi spre parcul din fața Spitalului Luther. Aici i-a șoptit la ureche: Liviu a fost arestat.
- Nu cred. Dar de ce?
Pentru că a fost și el acolo, la Timișoara, la manifestație.
- Ce manifestație?
- Pe ce lume trăiești? Nu știi ce se întâmplă în Ungaria? Nu știi că și prin Timișoara s-au apucat de manifestații, mai ales studenții?
Nuțu știa câte ceva despre asta, dar destul de puține. Știa din ceea ce a auzit la difuzor, în sala de mese, că în Ungaria, la Budapesta, a început o contrarevoluție împotriva socialismului dar că organele competente au restabilit liniștea. Și în ziarele pe care le mai lua de pe la contabilitate scria cam la fel. Dar că și la noi în țară s-ar fi întâmplat astfel de lucruri n-avea de unde să știe
-Dar tu de unde știi, măi Nicușor, ce s-a întâmplat la Timișoara, că prin ziare nu scrie.
- Sigur că nu scrie, dar spune la Vocea Americii. Și nu numai la Timișoara, ci și la Cluj, și chiar în București.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!