poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 933 .



Străbătând ceața 31
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2014-02-27  |     | 



Degeaba a spus inculpatul că președintele Consiliului popular și plutonierul major, șeful postului de miliție, mereu veneau și cereau bani din casă spre a juca la loto și la loz în plic. La început s-a opus și, când aceștia au insistat, le-a cerut chitanță pentru sumele ridicate.
- Vrei chitanță, bă Costică? Ai uitat cine te-a angajat și cine ți-a încadrat soția ca șefă la atelierul de țesut covoare? Ai uitat câte clase ai ? Să-ți spun eu dacă nu mai știi! Ai doar șapte primare și acelea fără certificat de absolvire. Ai uitat și că băiatul lui Gligorea a terminat Școala de cooperație și acum își caută serviciu pe la gospodăria agricolă? N-are cum să găsească, doar știi că nevasta lui Filip, președintele, este socotitoare acolo. Dacă ar ști Gligorea câte clase ai, ar merge la raion și, în doi timpi și trei mișcări, fiu-su ți-ar lua locul, aici, în primărie. Și apoi n-ai la ce te teme. În curând vom pune banii acolo unde au fost, doar ai aflat că tov. Scarlat, inginerul zootehnist, ne va da schema, întocmită științific de el, pentru a câștiga în mod sigur. Așa că nu-ți mai face griji, în curând cu banii primiți de la noi o să-ți cumperi chiar și o pobedă, nu, nu un ceas de mână, ci o mașină de lux Pobeda.
Sumele promise de președinte și șeful de post nu mai soseau. Casa de bani era aproape goală. Când mai încasa sume de la impozite ori amenzi, Costică a început să cumpere și el lozuri în plic. Noaptea, când ai casei dormeau, le desfăcea. A câștigat ce-i drept, în câteva rânduri, mai multe mii de lei, dar suma nu putea acoperi gaura de la casierie.
În sfârșit, a sosit și ziua controlului financiar. Imediat cazul a fost preluat de Procuratura raională, apoi de cea regională. Președintele Comitetului executiv comunal și șeful postului de miliție au fost chemați să dea declarații. Niciunul n-a recunoscut că ar avea de a face cu lipsa banilor din gestiunea casierului, nici nu exista vreo probă în acest sens. Fiind un caz care se anunța deosebit de grav, cercetările au fost preluate de Procuratura militară. La două luni, după începerea cercetărilor, dosarul a fot înaintat Tribunalului teritorial militar. La proces avocatul din oficiu a încercat să demonstreze că inculpatul n-ar fi putut delapida atâția bani într-o perioadă atât de scurtă, că, dacă într-adevăr ar fi făcut-o, s-ar fi văzut o schimbare a felului său de trai și a familiei sale. Ori, în tot acest timp, familia lui precum și părinții ori alte rude mai apropiate sau mai îndepărtate n-au cumpărat vreun imobil sau alte bunuri de folosință îndelungată. În concluzie, ar trebui luată în considerare declarația inculpatului că terțe persoane au contribuit, dacă nu total, cel puțin parțial, la înfăptuirea prejudiciului și că atunci pedeapsa ar trebui împărțită solidar intre inculpat și aceștia. În felul acesta statul ar putea recupera, dacă nu în totalitate, măcar o parte mai importantă din pagubă. Pledoaria tânărului avocat a trezit speranțe în sufletul inculpatului. Câteva nopți a putut dormi mai liniștit și s-a visat în anii copilăriei. Căuta, dar fără sorți de izbândă, să-și aducă aminte, din spusele bunicii sale, dacă e de bine sau e de rău când te visezi călare pe cal alb pe un câmp cu mulți maci. L-ar fi întrebat pe colegul său de celulă, ce era judecat pentru omor deosebit de grav, dar acesta n-avea chef de vorbă. O singură dată i-a vorbit, în acea săptămână de când împărțeau celula:
- Bă, tot e bine că ăștia nu te mai spânzură ca înainte. Acuma pac... și gata.
Mai avea încă speranța că se află într-un vis urât. De câteva ori și-a mușcat buza până la sânge, doar-doar se va trezi. Nu s-a trezit, era tot acolo în celula întunecoasă. Aștepta în fiecare zi, a pierdut până la urmă șirul numărării lor, ora stingerii când patul era lăsat jos de pe perete și se va putea culca. Se gândea că poate va da Dumnezeu și va adormi și se va visa în libertate lângă cei doi ai săi. Se bucura și când își visa părinții ori fratele. Era mai rău când nu putea dormi și gânduri negre îi umblau prin minte. Se vedea în fața plutonului de execuție. Își vedea soția și fiul întinzând mâinile spre el. Își vedea bătrâna mamă punându-se între el și gloanțele ce ieșeau din arme. Plângea fără să i se audă vreun suspin, plângea doar în el.
A fost dus, încătușat la mâini, din nou în fața completului de judecată ca să i se citească sentința. A așteptat, păzit de doi milițieni aproape o oră pe coridor și apoi încă o jumătate de oră în sală. I se părea un semn bun întârzierea completului de judecată, poate că se discută încă, poate că unii susțin că nu este vinovat sau nu chiar așa de vinovat încât să merite moartea. I se va da închisoare pe viață sau doar pentru câțiva ani. Va ieși până la urmă și, desigur, va mai avea zile bune în mijlocul familiei, își va vedea băiețelul crescând și mergând la școală. De ce să nu spere că doar n-a omorât pe nimeni, n-a dat foc, n-a făcut rău nimănui, ba, dimpotrivă, alții i-au făcut lui. El este doar vinovat că n-a plecat imediat după ce cei doi au început să ceară bani, a fost un om slab. Acum ei stau acasă în mijlocul familiilor și poate îl discută ca pe un element negativ în ședințele lor de sindicat ori de Frontul Plugarilor. A participat și el la astfel de ședințe și știe cum se vorbește acolo.
S-au ridicat în picioare toți cei din sală când a intrat completul de judecată. Judecătorul a trecut la un metru pe lângă el. L-a privit într-un anumit fel. N-a știut atunci ce să creadă, ce prevestea acea privire. Poate că, își zicea, l-a privit ca pe unul ce în curând va primi o veste bună ori privirea aceea zicea mă uit la un om care în curând va muri
Când grefierul a început să citească, a fost înghiontit de unul dintre milițieni pentru a se ridica în picioare. Cu capul plecat și cu boneta în mână asculta. Asculta ceea ce a auzit de mai multe ori la procuratură și în timpul procesului. Era aceeași poveste. Nu l-au impresionat prea tare nici ultimele fraze: În numele poporului Tribunalul hotărăște: inculpatul este condamnat la moarte prin împușcare...Sentința, nemaifiind alte căi de atac, rămâne definitivă. Condamnatul are dreptul să ceară, prin reprezentantul, său grațierea Prezidiului Republicii Populare Române.
Deci va fi împușcat, dar asta se va întâmpla cândva departe în timp. Va face prin avocatul său cererea de grațiere apoi iarăși va aștepta. Va mai aștepta până să fie împușcat și dacă cererea de grațiere va fi respinsă. Cât va mai fi în viață, va tot aștepta. Acum este cumplit de obosit, de abia așteaptă să ajungă acasă pentru a se odihni. Casa lui, însă, acum este temnița și nu se va putea odihni decât după ora stingerii. El și milițienii n-au plecat însă imediat. Trebuia să i se pună cătușe și la picioare. Acum și-a dat seama ce purta unul dintre milițieni în geanta mare de sub braț, cătușe pentru picioarele lui. La început nu și-a dat seama că sunt așa grele. Auzea doar zornăitul lor pe cimentul coridorului. Apoi, la coborârea scărilor, a fost sprijinit de paznicii săi.
N-a trebuit să aștepte prea mult în noua sa casă. Doar trei zile până la sosirea rezultatului de la Prezidiul RPR. A fost anunțat că cererea i-a fost respinsă. În noaptea ce a urmat a fost mutat într-o altă celulă. Aici era un întuneric deplin, nu se vedea ca în cealaltă lumina becului de pe coridor și nici ferestre nu păreau a fi. A dormit destul de bine în acel întuneric. Trezirea i-a fost bruscă, într-o lumină orbitoare.
- Hai, să mergem, suntem așteptați!
A ieșit, între cei doi, însoțit și de zornăitul lanțului. În curte l-au întâmpinat primele raze ale soarelui. S-au îndreptat spre o grămadă mare de pământ. A, este pământul scos dintr-o groapă. La câțiva pași era o ladă de o formă curioasă. Aha, este un sicriu. Sicriul meu. Lângă groapă un stâlp înfipt în pământ părea mult mai înalt decât era, pentru că umbra îl prelungea nefiresc de mult. Un soldat l-a legat fără mare greutate de stâlp și apoi i-a scos cătușele de la mâini și de la picioare.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!