poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3083 .



Venetia, chiar si daca
proză [ ]

Colecţia: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Crin ]

2009-08-10  |     | 



Te pălește-așa, un dor de ducă criminal…
Cînd ești tînăr, se întîmplă frecvent, doar poți face orice! În cunoștiință de cauză, se pot muta și Carpații. Tot lanțul.

În loc să învățăm pentru sesiune, cînd și deparazitat căței ar fi o activitate mai atrăgătoare, Fulguța, în speță eu, și Tudorică, al meu iubit profund și jeluit pe veci în sufletul meu de balerină, ce n-am fost niciodată, fiind slabă doar cîteva zile după ce n-a născut mama, așa, ce ziceam ? deviez, eu și Tudorică, am dat sărci pe gugăl : « cazare venetia ».

Photobucket

Ne-am numărat banii, pînă la ultimul zlot (dar podariu, dar podariu-mi cere-un zlot), actualizat, dar ungurul și austriacu-mi cere vinieta ..« da` pe Fulga n-o vreți ? » M-am supărat. Dar cînd Tudorică a luat mîna de pe schimbătorul de viteze și mi-a mîngăiat genunchiul mi-a trecut.

Campingul era mișto, doar că toți vorbeau romîna. Nenea care aduna gunoaiele era un fost avocat, ce înființase partidul romînilor din Italia. Io nu știu ce e ăla dar Tudorică a ajuns de la asta la Hitler. Și-mi amintesc că Tudorică vroia să mergem la Munchen. Încep să-mi fac probleme. « Generația asta-i născută să fie sclavă» zice, și ridică din umeri « de-aia o sa stau pe-aici... » continuă Vasile, că așa-l chema pe avocat. Ne-a explicat un pic cum funcționează camping-ul, că prețurile-s de turiști, și că să mergem la Plus, ca acolo-i mai ieftin, așa cum am și făcut, eh, o fi germanofil, dar era băiat bun.

Veneția… o splendoare, aș vrea să zic că m-am simțit regină, dar cred că reginele nu-și pun probleme cînd trebuie să dea 1,5 euro ca să facă pipi. Dar poate că și lor le-o fi fost greu vreodată să treacă printre toți turiștii ăștia americani, căci Tudorică a zis că va trebui să dăm în scris cînd intram în țară, cum că nu ne curge nasul. Gripa porcină circulă, barbați-s niște porci, e normal. Nu ne-a curs nasul, căci Tudorică m-a ținut mereu aproape, chiar și cînd un gondolier mi-a oferit noaptea o plimbare cu gondola, doar noi doi, la preț redus de 120 de euro.

Photobucket

Piața San Marco… acolo e sufletul Veneției, oricît te-ai învîrti, oricîte străduțe ai călca… izul, parfumul, zgomotul pașilor își păstrează ecoul printre toate galeriile de artă. Și sunt multe. Muzee la fel. Clasicii, Tiziano la Galeriile Academiei, arta modernă la colecția Guggenheim, unde, sincer, acum nu doar pentru că suntem romîni germanofili, « Măiastra » și « Pasăre în spațiu » erau de departe cele mai atrăgătoare exponate. Altfel am studiat cu interes tablourile lui Pollock: roșu, negru și alb într-un haos mîzgîlicesc, identic, două tablouri imense : unul era « Pădurea fermecată », celălalt era « Circumcizie ». Uitîndu-mă pe fereastra din apropiere, spre albastrul canalului agitat, am rîs înfundat de se scutura tricoul galben transpirat pe mine, și lacrimile-mi șiroiau în taină pe obraji, cu voiciunea unui păcat tînăr. Tudorică m-a scos afară. Cred că tabloul cu circumcizia l-a marcat, chiar dacă arăta la fel ca și pădurea.

Photobucket

Turiștii. Patruzeci la sută din plăcerea zilei era să studiez lumea care trecea pe lîngă noi. Doamnele elegante, ca scoase din cutie, înmărmureau noaptea prin piața San Marco. Erau femei înalte de o frumusețe rară, ce purtau măști strălucitoare, cu pene colorate. Urmau mereu cîte un bărbat la costum, în grabă, nu pășeau vaporoase. Nu-și risipeau aroma coapselor, parfumurilor franțuzești pe turiști leșinați pe jos, îmbătați de orchestra care în cinstea vaselor de croazieră cîntau melodii de Frank Sinatra. Ziua, pe trepte, dispuși în șir eram noi, infanteria vizitogena… în general, persoane cu bagajul lîngă ei, la picioare, rezemați de cîte o coloană, picotind a somn, infinit depășiți de grandoarea, dar mai ales căldura Veneției. Pe eticheta valizei: dr. Victor Gonzales. În stînga o fetișcană croată cu o pălărie imensă de vrăjitoare, roz, lîngă ea e un tip atrăgător în costum de marinar, poliția comunitară face poze cu turiștii, la costum și cămașă albă, un domn și o doamnă, asiatici, traversează piața, cu serviete mici și negre în mînă, pe lîngă ei un senegalez vinde poșete contrafăcute, un alt senegalez le vinde pe străduțe, exact în fața magazinului Gucci ! Indienii vind trandafiri roșii, Tudorică ascultă conversația gondolierilor, care adineaori se băteau cu mături în baraca lor, și glasul fericit al unui tenor care prăbușit în gondolă emană un profund sentiment de fericire. L-am admirat cu jind, într-adevar, avea cel mai mișto job pe Terra. Plimbare continuă cu gondola, o arie de operă iubită la disperare, un prînz copios. Un nene cu turban verde, bluză și pantaloni largi de in alb, papucei strălucitori cu varf încovoiat îi face poze unei domnișoare cu un semn în frunte, învelită într-un voal roșu, strident, el face poza rapid, apoi dispare ca o boare alergînd după un țînc prin toată piața San Marco, toată lumea o urmărește, cît o fi avionul pînă-n India? În fața bazilicăi doi tipi la costume negre, ochelari de soare negri, discută încruntați, singuri, în căști, o domnișoară într-o adorabilă rochie albă, vaporoasă, își balansează picioarele, așezată fiind pe un gard de protecție, lîngă tomberonul preaplin. Galerii cu portretul lui Marylin Monroe în sticlă, un cal în mărime naturală din rădăcini, un sărut din lut, porumbei de sticlă, o unghie imensa din lumînări, un trotuar din oglinzi, un abis din vată și baloane de săpun, o oglindă pentru fiecare zi.

Veneția are de toate, dar mai ales e distinsă. De cum am pășit în Veneția, am ajuns lîngă un hotel de patru setele, pe lîngă care treceam zilnic. La intrare erau postați leandrii, o elegantă candela de veghe atîrna la poartă, poarta mereu deschisă, unde un acordeonist stă aciuat chiar și în noapte, chiar și în nopțile ploioase cînd doar eu și Tudorică mai așteptăm un vaporaș, el ne cîntă. În interiorul curții se etala terasa hotelului, în marmura și aur, în canapele de piele și măsuțe de sticlă, unde mereu între amforele cu flori ședea doamnă în vîrstă, cu părul alb, cu o coafura în formă de clopot. Era acolo de fiecare dată cînd treceam. Un tablou complet. Un instantaneu continuu. Înainte de fiecare vaporaș deja o căutam. Pînă într-o zi cînd n-am mai văzut-o, și așteptînd vaporașul la Zaterre am observat-o plimbîndu-se de-a lungul canalului, și farmecul s-a risipit. Lui Tudorică nu i-am spus nimic, că el zicea că trebuie să fie o păpușă gonflabilă pusă acolo să atragă clienți în hotel. Cam nerod Tudorică.

Altfel e băiat bun, student la politehnică, nu-i poți cere prea multă poezie, știe să găsească oferte ieftine de cazare și bilete de intrare la muzee, pe internet. Mă uimește cu științele lui matematice, fizice, informatice, mecanice, istorice. Dar la bacalaureat să zicem că stătea cu « Ion » în mînă numai la baie. Tudorică știa mereu cînd vine vaporașul și cînd pleacă, cum putem fenta aparatele deși, de fapt, îi era teamă să o facă, dar știa exact cum să facă o poza, din ce unghi și ce-i ăla « holșurub », așa că nu m-am deranjat să-i povestesc de Veneția mea, el o avea pe a lui. De exemplu, lui i s-a părut fascinantă expoziția cu mecanismele lui Da Vinci, le-a zăpăcit pe toate, le-a învîrtit, mi-a explicat, i s-a părut răvășitoare ideea din arhitectura palatului dogilor cu o fațadă care ascundea un nivel, și mai ales sistemul lor de guvernămînt. La fel, i s-a părut de o complexitate matematică modalitatea prin care gondolierii își conduceau gondolele, înțepenea pe cîte un pod și le analiza mișcările pînă cînd aceștia se îndepărtau. Totuși, nu era complet afon, căci mama lui îi cîntase cu voiciune prin casă, și mai ales prin baie și bucătărie, de mic, chiar și operete, astfel că performerii vestimentați în alb, cîntînd în noapte pe cîte o gondolă pasantă îi umpleau sufletul de liniște, și asta pe mine, Fulguța, mă umplea de entuziasm, văzînd cîtă sensibilitate ascunde un politehnist.

Și-apoi, intră și în atribuțiile mele de studentă la psihologie să îl studiez pe Tudorică, și cînd se scarpină în vîrful scăfîrliei, și cînd se vîră sub Dacia lui Bunelu`. Căci o face cu aceeași plăcere lăutrică. Îmi amintesc cum s-a apucat să reașeze paturile în baraca oferită ca și cazare, în camping. Pentru ca să avem paturile unul lîngă altul (un romantic, v-am spus) am ajuns să tragem aer și să sugem burțile cînd intram pe ușă, căci se deschidea cu mare zgîrcenie. Drumul pînă la Veneția și înapoi îl făceam zilnic cu vaporașul iar el își plimba degetele prin pletele mele încît mi-aș fi dorit să țină mai mult de 20 de minute călătoria, iar apoi după ce mă alerga pe toate străduțele, ajunși seara în piața San Marco, la tangoul faimos din « Parfum de femeie » umplea de ciudă toată audiența feminina, luîndu-mă la dans, și dîndu-mă peste cap cu sete, plimbîndu-și palmele de-a lungul spatelui meu ca un magician ce se așteaptă să-mi zboare apoi un porumbel din decolteu.

Photobucket

Așa ne petreceam serile, pînă cînd trebuia să fugim la vaporaș, la ora 10. Uneori seara, dacă din rația zilnică alocată, (o împărțea cu discernămînt și simț de răspundere) rămînea ceva, ne luam înghețată. Ce deliciu, să ți se zdrobească apa mării de picioare, lîngă o gondolă și un strop de înghețată să ți se strecoare pe picior... căci în căldura rămasă de peste zi, înghețata se topea înainte să-mi închei recitalul de savurări. Înghețata italiană, pămînt italian, vînzatori italieni cu mustața unsă, încovoiată pe un obraz, suflet italian la chefuri în camping, și american, și scoțian, și mai ales... de fapt, suflet scoțian în noapte. În camping, prin bărăcile alocate se auzea tot, cum vecinul de vizavi își azvărlea nerăbdător papucii sărind în pat să-si giugiulească iubita. La fel de clar și răspicat s-a auzit astfel într-o noapte, la răstimpuri imposibil de măsurat căci adormeam la loc, cum un scoțian răgea ceva incomprehensibil, mereu același lucru, trăznea cu ceva într-o ușă de caravana, de vreo trei ori de obicei, apoi tăcere deplină. Și trăznea cu un patos, c-o vitalitate demnă de un tînăr anglo-saxon ce nu cunoaște euforia bahică ci trece direct în dezlănțuirea zestrei genetice saxone. A doua zi, o aud (firește, involuntar, prin pereți) pe prietena lui spunîndu-i: It was not chivalry of you to try to break down my door. Adică : “n-a fost deloc cavaleresc din partea ta să-ncerci să-mi spargi ușa”. Dacă Tudorică-mi făcea asta își vedea numai cratițe, țipete și picioare-n fund. Honey, I would put my foot up your ass, like a proper lady. (ăă, mi-e rușine să traduc).

O altă simpatică situație a fost cînd eu și Tudorică, mîncam la o masă, afară, pîine cu pate adus din țară, bineînțeles, undeva prin ziua a șasea, și jucam un joc nătîng. Eu mă gîndeam la un cuvînt și Tudorică îmi punea întrebări la care puteam răspunde numai cu Da sau Nu, pînă cînd el ghicea cuvîntul. Eu mă gîndisem la cuvîntul « ungur ». Și stînd la masă, Tudorică mă-ntrebă molfăind :
- Avem graniță cu el ?
- Da, și mă dădeam pe ardei cu pate, că painea se terminase.
E dușmanul nostru continuu? (voia să spună perpetuu, dar mergea ca și curentul continuu…)
- Da.
Moment în care, din cabina din spatele nostru, coboară un cuplu în vîrstă, iar domnul uitîndu-se pe masa noastră exclamă:
- Ha ! Și noi mîncam același lucru! și întinde degetul spre conservele deșarte de pate Ardealul.
Ei, ce hai și voie bună ! Căci erau Judith și Zoltan fix din orașul nostru, și-au găsit cazarea fix pe internet ca noi, și pînă să ne dumirim noi, s-au dovedit a fi cei mai simpatici turiști din cîți ne tăiaseră calea pînă atunci. Jos pălăria ! Ne-au informat cum e cu opera din Verona, cum că dacă te plimbi de două ori în jurul arenei, hop! apare bișnițarul, iei biletul relativ ieftin la a doua lojă, fără loc, și cînd se deschid porțile fugi cît te țin picioarele, căci italienii nu prea sunt în formă. Pățanii și comicării, încît la sfîrșit, plescăind ultima conservă, ne-am gîndit că, în fond, poate ca și scoțianul răgea ceva de dragoste, și că judecam pripit lumea.

Una peste alta, avocatul Vasile, întreținătorul campingului, ne-a îndrumat către locuri mai ieftine, apa de la robinet rău nu ne-a făcut, plaja de la Lido e perfectă, apa perfectă, tineretul, care se plimbă și se coace în același timp, e prietenos și-ți păzește cu credință bagajul cît timp te bălăcești, muzeele sunt superbe, galeriile la fel.. ah, sticla, am intrat într-un magazin, undeva pe străduțe, inclusiv statuete din sticlă, imense, colorate, cai alergînd, pești atît de frumos colorați, un meștesug al culorilor combinat cu fragilitate și măreție, un fel de inocență a primei iubiri, care dacă n-o atingi cu respect se face cioburi.

Veneția are un sezon pentru toți și un raft de surprize, , căci atît noi, Fulguța și Tudorică ne-am desfătat, deși ne-am dus cu posibilității apropiate de zero, însă ea, curtezana perfectă, își desprinde cîte un voal pentru fiecare ochi în parte, și dacă ești tînăr și din Africa de Sud, și dacă ești francez la patruzeci de ani și te plimbi de mînă, te săruți în întuneric cu amanta, pe treptele unui muzeu în noapte, și dacă ești italiancă și porți pălării imense, într-un trend inexpirabil, și dacă ești indian, și dacă îți cari pruncul împreună cu căruciorul pe trepte, și dacă ești o japoneză cu papuci de lemn, pe Ponte de l`Accademia și oamenii te ating ușor și-ți arată aparatul foto și te roagă să zîmbești mimînd un zîmbet… Chiar și dacă ești Tudorel, care la fiecare lucru imposibil de făcut s-a căznit « ne-ntoarcem cînd avem bani » și lista e lungă. Iar așa, făcînd lista, m-a mai învîrtit la un tango, mi-a sărutat decolteul chiar acolo în piață, încît n-am putut să nu cred că se va întîmpla exact așa cum spune…
Deci hai, chiar și dacă ești Fulguța.



Photobucket




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!