Pentru ce trăiește omul
În singurătate?
De ce-și duce mereu gândul
Nefericit, departe?

Pentru ce atâta dor
Și-atâta vuoluptate?
De ce să mă tot cobor
În singurătate?

M-am decis pe culmea vieții
Să trăiesc ca bruta
Și-n umbra din valea morții
Să-mi astâmpăr truda.

Pe omul cinic să-l transform
Prietenos ca Dracul;
Iar în dizgrație să-l adorm
Și să-l lovesc -săracul.

Mișel, pătat... aș vrea să fiu
Lafel ca orice târfă
Și cu-o privire spre pustiu
M-alint condus de bârfă.

Eu aș putea să fiu ca voi
Și să trăiesc mai bine:
Să am grai, să fiu vioi,
Fără respect de sine.

Voi urma cu vigilență
Lipsa voastră de respect;
Voi critica în neglijență
Cezându-mă și eu perfect.

Pentru ce trăiește omul
În singurătate?
De ce-și duce mereu gândul
Nefericit, departe?

Unde duce atâta dor
Si-atâta vuoluptate?
Pentru ce să mă cobor
În singurătate?