Din nou cernit mi-e orizontul,
Iar inima-mi cea franta s-a oprit
Si nu mai bate decat rar
Cand, rupta de-asta lume, se mai zbate
Si-ncearca sa imi aminteasca
Ca n-a murit;
Dar negru-i sangele ce imi da viata.
Si doar durere-mi e lumina.
Dar nu mai plang.
De ce sa plang? Cand pot sa mor
cu fiecare clipa,
Sa ma ucid cu fiecare gand,
Cand pot in univers sa ma sfaram,
Sa ma unesc doar cu lumina
Sau cu cenusa sa ma-ngrop.
De ce sa plang?
De ce sa pangaresc cu lacrimi
Iubirea noptii ce-i in mine
Si negrul ce doar m-a cuprins?
Caci chiar durerea imi e viata,
Si viata mi-o iubesc.
Iar ura
Nu e decat nuanta fericirii,
Nectarul nemuririi,
Ce ma pastreaza doar mai vie
Si imi opreste inima sa bata,
Prea des.
Si ce e viata toata?
Am de ales?
De ce sa irosesc un suflet..
Sa-mi chinui trupul sa traiasca?
Cand pot sa mor,
cand pot sa sufar..