Ca pe un bibelou stricat și vechi
M-ai prins de tâmplă
M-ai aprins
Mi-ai dat un ultim zbor spre soare
Și nu m-ai frânt.
Amar mi-era apusul
Când mă rostogoleam în mare.
Cumva
Îmi cântă-n corzi sinistre o scurtă serenadă
luna.
Versurile-mi înecate-n cafea
Doinesc.
Lamentându-se,
Cuvintele se scutură de cerneală.
Le întind la uscat pe-un parbriz -
Luminează
Și tac.
Din nou cernit mi-e orizontul,
Iar inima-mi cea franta s-a oprit
Si nu mai bate decat rar
Cand, rupta de-asta lume, se mai zbate
Si-ncearca sa imi aminteasca
Ca n-a murit;
Dar negru-i sangele
Ingerul blond din abis se ridica
si soarele apus mi-l fura,
in timp ce mana mea il strica,
rostogoloindu-l tremurat prin zgura.
Privesc spre globul luminos
uimita ca din maini mi-a
Imbrac vidul cu zestre de ceara -
vreau sa-l topesc in flacara amara
cu o scanteie de durere;
in loc de iasca - picaturi de fiere..
in aer - aburi de straluciri apuse
ce ma imbiba cu o
Sa mor..
Ce vorba simpla!
Nebun sa fiu dac-o rostesc
cu un pistol la tampla?
Deloc..
Intre pereti ca-ntr-un cosciug ma-nchid,
ma ofilesc
iar uneori spre visele pierdute eu ranjesc
si vreau
