Poezii

Ca pe un bibelou stricat și vechi M-ai prins de tâmplă M-ai aprins Mi-ai dat un ultim zbor spre soare Și nu m-ai frânt. Amar mi-era apusul Când mă rostogoleam în mare. Cumva

Îmi cântă-n corzi sinistre o scurtă serenadă luna. Versurile-mi înecate-n cafea Doinesc. Lamentându-se, Cuvintele se scutură de cerneală. Le întind la uscat pe-un parbriz - Luminează Și tac.

Din nou cernit mi-e orizontul, Iar inima-mi cea franta s-a oprit Si nu mai bate decat rar Cand, rupta de-asta lume, se mai zbate Si-ncearca sa imi aminteasca Ca n-a murit; Dar negru-i sangele

Ingerul blond din abis se ridica si soarele apus mi-l fura, in timp ce mana mea il strica, rostogoloindu-l tremurat prin zgura. Privesc spre globul luminos uimita ca din maini mi-a

Imbrac vidul cu zestre de ceara - vreau sa-l topesc in flacara amara cu o scanteie de durere; in loc de iasca - picaturi de fiere.. in aer - aburi de straluciri apuse ce ma imbiba cu o

Sa mor.. Ce vorba simpla! Nebun sa fiu dac-o rostesc cu un pistol la tampla? Deloc.. Intre pereti ca-ntr-un cosciug ma-nchid, ma ofilesc iar uneori spre visele pierdute eu ranjesc si vreau