Poezie
Testament
1 min lectură·
Mediu
Sa mor..
Ce vorba simpla!
Nebun sa fiu dac-o rostesc
cu un pistol la tampla?
Deloc..
Intre pereti ca-ntr-un cosciug ma-nchid,
ma ofilesc
iar uneori spre visele pierdute eu ranjesc
si vreau sa ma anin
de luna azi,
maine de soare..
In fata ta ma-nchin,
spanzuratoare!
Sfarsitul meu il chem
si jertfa ii aduc lumina...
Pacat ca ma impiedic de prezent
cand viitorul vreau sa-l spanzur
cu-o liana;
si ma blestem..
A mea, numai a mea e vina!
ca ma indrept in pas prea lent
spre cripta-n care am sa-mi uit
nu trupul, nu iubirea, nu lumina,
nu amintirea vietii netraite..
Otrava, sfoara, glontul poate..
Doar asta am ratacit in lumea hada -
regret ca v-am uitat in moarte..
Dar nu-i nimic..
Va-nlocuiesc cu-n vierme, cu o râmă..
In rest, nu merita sa iau cu mine
nici primul gand curat -
si el, demult, tot lumea voastra l-a-ntinat..
nici macar ura,
nici durerea
nu e nevoie sa m-aline..
Absenta voastra e destul.
Adio, jungla imbracata-n haine fine!
022.141
0
..dar ce ne facem cu \"mortii vii\" care doar sufera dupa o amitire?...