Ramasitele memoriei, viermi atipici
unduindu-si nasterile pe crucea de lemn
aud cum se scurg colcaind ca o plaga
prin vene , artere, prin trupul intreg expirat
se hranesc cu poamele gandului, rahitice si cangrenate
doar ochii-i mai simt, rastignit intre oameni,
plimbandu-si privirile moi , uscate de lacrimi
pe fierul piroanelor aspre, spre sangele metaforic
scurgandu-se printre aceeasi viermi, adunandu-mi
contractiile inimii naclaite de spaima, depunandu-se
susurand in potirul naturii, graalul ultimei masti...

N-am pe cine sa iert , in stanga sau in dreapta mea
oamenii nu mai au nevoie de iertare pentru a-si lua
speranta de la capat
negustorii de suflete zburda printre ei , promitandu-le
nemurirea...

Colcaiala babiloniana a viermilor ma indeamna la visare
hiperboleeana lume se strange in jurul meu pangarindu-mi crucea...