Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Acum-uri ca și cum-uri

2 min lectură·
Mediu
Indiferent de timp, amintire sau devenire,
azi era o dimineață ca un artefact recuperat din parcul central.
Cerul purta amenințarea ploii,
iar o pasăre atât de nepăsătoare apăsa ba în echilibru, ba în balans
tulpini uscate aplecându-le peste pârâu.
Prinsesem deja a o trăi
într-o singură imagine, ca și intrată în ea, odată cu plăcerea de a mă fi desprins de restul lumii.
Dar partea cu adevărat interesantă a acestei păsări era că se putea vedea cântecul ieșind din ea.
Și, de vreme ce imaginea se va răspândi peste tot
oamenii mei de margine
se vor așeza iar în ordine pentru a mă împinge, cu harnașamentele lor translucide în spate,
în direcția arătată. Vor înainta astfel în rânduri strânse,
îndeajuns de amețitor ca să arunce peste mine pânze grele
până ce imaginea va începe să amorțească.
Azi era o dimineață ca un balans.
Oamenii mei de margine împingeau imaginea din care îmi era cu neputință să mă desprind
de vreme ce ei tot se vor apleca îndeajuns de amețitor peste pârâu, odată cu plăcerea
de a recupera toate acele tulpini uscate.
Pasărea atât de nepăsătoare ce prinsese deja a trăi
tot va recupera ca și intrată în mine cântecul ei amorțit.
Vom înainta astfel ba în echilibru, ba în balans
în direcția arătată.
Azi era o dimineață ca o pasăre atât de nepăsătoare recuperată din parcul central
ce prinsese deja a trăi ieșind dintr-o imagine
pe care eu o voi apăsa până ce voi răspândi cântecul ei îndeajuns de amețitor
în direcția arătată, odată cu oamenii mei translucizi.
Azi prinsesem a recupera oamenii mei translucizi
împinși în timp, amintire sau devenire de artefaptul nepăsător,
acum-uri ca și cum-uri.
0154
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
278
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Veronica Văleanu. “ Acum-uri ca și cum-uri .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/veronica-valeanu/poezie/14206824/acum-uri-ca-si-cum-uri

Comentarii (1)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@george-pasaGPGeorge Pașa✓
Foarte inspirat titlu, cu o ambiguitate care, e drept, îmi cam dă bătăi de cap. Dintre toate valențele acestuia pe care le am în cap, l-aș alege pe acela prin care este exprimată relația dintre un „acum” real, manifestat prin simultaneitatea/succesiunea de alte „acum-uri”, și un „acum” potențial (ca un fel de „ce-ar fi dacă?!”), aflat și el în aceeași succesiune/simultaneitate.
Ce mi se pare de apreciat la acest text este, în primul rând, modul cum se face textualizarea, ca și cum imaginile cu succesiuni, schimbări de planuri/de perspective ar fi expresia unui altceva posibil. „Dimineața” și „pasărea”, alături de „acum-uri” și „cum-uri”/„ca și cum-uri” îmi par a fi termenii jurul cărora se organizează discursul poetic. Sigur, și „artefactul”.
Sunt multe de spus, dar las cititorului libertatea propriei înțelegeri; eu doar recomand textul acesta spre lectură.

P.s. Nu știu dacă în final ai vrut să scrii chiar „artefaptul” (nu ar fi ceva rău, dimpotrivă) sau e doar o eroare de tastare. Înclin să cred că voluntar ai ales forma „artefaptul” (drept gest artistic întemeietor). :)
0