Toamna e ca vara?

Titlul poemului pare un şiret, pe care alegi să îl legi cum vrei. Pare că nu se întreabă despre anotimpuri, ci despre posibilitatea ca un sentiment să-și păstreze temperatura, chiar dacă timpul s-a schimbat. Am gustat imagini şi senzaţii, cum: „te caut numai printre struguri” - o intrare jucăușă, senzuală, cu discret parfum bahic; „și țuica-i încă prună aburită” - foarte plăcută transformarea, unde țoamna însăși pare prinsă într-un proces de fermentare; melancolia din „Ziua e an, și anul săptămână”; „În pepeni, într-un cal cu stea în frunte” - plăcută libertatea acestei enumerări, unde iubita nu mai este căutată într-un loc anume (ci peste tot, în vara întreagă, inclusiv în imagini aproape fantastice). Unele rime păşesc după mecanica versului, mai mult decât după sens(„săptămână / brună”), sau doar aşa vede ochiul meu, mă iartă. Am gustat faptul că iubita nu este comparată cu vara ci este vara însăși, risipită în struguri, pepeni, munți, asfințit și piele brună. Toamna vine, dar nu o poate localiza și nici nu o poate înlocui. Un poem de dor, cu zâmbet pe buze, unde ai trimis melancolia la cules. Pare că vara nu s-a terminat ci doar a început să fermenteze. Frumos, frumos poemul acesta. La bună citire!