franz trombon sprijinind gardul

într-o clipă de neatenție, pe faleză,

ea.

numai picioare, ilegal de periculoasă,

dacă vreți o extrapolare, ca un peteapist

în halat de lăcătuș, mărșăluind cadențat

în rând cu modele secretoase

numai pe dinăuntru,

care strânge la piept o bombă artizanală cu

cap de păpușă și ceas

cu cuc

și cu deflagrație de untură de pește,

ca să păstrăm atmosfera de faleză

frumoasă femeie, pare străină, cel puțin

străină de aceste locuri, îmi spun. sunt singur

în capul meu, cum e și firesc atunci când deși

însurat se mai întâmplă să vezi și câte o

femeie frumușică, nu zic frumoasă, că

frumoasă e numai una, dar frumușica asta

e doar rodul a două picioare, ca o gheișă

prelungită între două trenuri spre mare: unul de navetiști

și altul stând pe loc, cu frânele inexistente…

așadar o femeie frumușică pe corso,

pe când mie, între timp, mi-a expirat cheful de

siesta gen baie solară de am ajuns să

aspir la genericul de final

la femei am argumente precare,

femeia asta numai picioare trebuie că

se trage din Patagonia, că tocmai filmează

o reclamă la calzedonia și,

deși precis poartă numele elena

este, într-un univers paralel, malena

(cârcotașule care îmi ești fiu, să nu aud cel puțin pentru o clipă

de reculegere nicio vorbă urâtă despre monica bellucci, pentru că în

nesăbuința vârstei, vrând să lovești în tornatore, că, vezi doamne, e o copie nereușită

a lui fellini ai lovi în neprihănita, sfânta sinecdocă monica)

femeia asta reduce la absurd orice vis,

am să dorm mai încolo profund, știu precis

parcă nici n-ar fi fost.

fără rost îmi par dintr-o dată durerile de inimă. mai

cu seamă că în stânga și în dreapta mea suferă și alții,

unul, proverbial, îmi face semn cu degetul

gros ridicat că totul e ok, sau poate a rămas așa

împietrit, cu zâmbet colgate, și acum doar încearcă,

în cârdășie cu vântul să dea de urma unei perechi de picioare,

e frumoasă atmosfera noastră

de la mare, cu palicari bătrâni, sau cu

tineri care își jură că dacă vor prinde  peștișorul

de aur nu îi vor cere decât să îmbătrânească frumos, lupi de mare

periculoși nu contemplativi, ca noi, ăștia

despre care sigur se va spune, peste timp,

că am stat la baza grupului statuar  

o fărămă de viață tip kodak