el este asemeni mie
îmi spun când toamnele îmi ruginesc în coate
melancolii friabile
exersează sălbatic jocul de-a fi
(pipăibil sau nu în cuptoarele hăului deja rumenește altă coajă
pâinii de împărtășanie)
chiar de oglinda schimbă veșnic povestea
cernută de sinapse
îmbrățișați vremelnic un el și-o ea vor reproduce lumina
care a-nvățat să respire
pe o unică gură

limba șarpelui ziditor înfășoară fără odihnă
iluzii bătute în ghinturi de adevăr
fără plasă de siguranță
te-aruncă sistematic
din tine afară
cu universul lătrându-ți carnivor pe urme

suntem a moarte suitori cu viforul spaimei
troienind ne-nduplecat ficații
bucuriei anemice
serpentinele duhului ni-s enzimele
care ne cârpesc magistral
găurile negre
când nu ne găsim ochii

tatuată-n smerenii policrome nu-mi vor îmbătrânii niciodată
genunile

o singură certitudine am
din orice unghi ia-i filma vieții tălpile fără leduri
pe lama de bisturiu a efemerului
un paradis expirat
ni se va scurge haotic în vene
cum vor cerne bețiile lutului cicatricile stelelor
din oase
va fi doar uvertura veșniciei
noi dirijorii magici cu simfonia în umeri

el este același eu franjurat de ispite când își cufundă mâinile
în apele cărnii
precum în cristelnița infinitului

pe roata olarului
inima
îi schimbă sorții spițele și-i geruiește
hologramele