poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3531 .



Vor trage podul
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [citadinul ]

2011-05-07  |     | 



La răspântia aceea nu voi mai fi,
Nici pe stâlpul porții sculptate nu vei mai găsi semnele mele,
Pe câmpul verde toate cărările s-au șters,
S-au dus către alte zări carbonizate de soare.
Nici pe străzile orașului atomic umbra mea nu mai aleargă,
Nici sub bolțile bisericii luterane nu mai aștept,
Când bătrânul organist trimite spre vitralii valuri de muzică.
Am dispărut în lumea mea interioară,
Prin tunelul evanescent, unde doar tu,
Ca o stea mică, luminai.
Nu mai aud ploaia, nu mai aud vântul șuierând pe acoperișul de tablă,
Am trecut în grădina de dincolo
Și orașul, ca un câine gigantic,
Cu ochii ca două farfurii, ca două telescoape spațiale,
Urlă din laringele lui de plastic, din gura lui de piatră.
Nu mai sunt acolo, în ciberspațiul fosforescent,
În lanțurile de Mc Donald’s, lângă sticlele de Coca Cola,
În sordidele discoteci, unde urlă un DJ tâmp.
Nu mai sunt în stația de metrou, ca să te aștept,
Când smogul îți mângâie pulpele.
Nu mai sunt la mitingurile de protest,
Unde în portavoce urlă foamea.
Nu mai sunt în preajma gării, printre aurolaci
Și femei bețive, sau în fața guvernului.
Nu mai sunt pe strada mică de periferie,
Cu case mici și verande.
Am trecut în grădina luminată,
Unde totul vine din adânc, unde liniștea
E nesfârșită și tainică.
Vino și tu cât mai ai timp, vor trage podul
Și vei rămâne acolo pentru totdeauna.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!