poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2481 .



imperativ
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emmagreceanu ]

2014-06-21  |     | 




Așa trebuie să fie.

Acest loc la marginea unei șosele circulate intens, dimineața devreme, miros de iasomie, amorțeala corpului trezit din somn lăsându-se molatec pe scaunul mașinii. Așteptare. Pasiune sedată.
Ca o bicicletă scăpată la vale, inima
să nu bată, cînd mintea, creatoare de cercuri, asociază.
Nimic să nu poată interveni.
Nu acceptarea vecinătății câtorva babe strident parfumate, rujate, vorbind despre subiecte la care tu nu ai acces. Nu bătrânul care-și ajută soția să coboare trotuarul, netezindu-i parcă anii lăsați prin cutele hainelor.
Le știu mirosul, răsuflarea, ah! ce deprimare și ce căldură! Atâția bătrâni! Ai crede că aici e un rai unde vin pentru a fugi de moarte.
Cred că așa o să fie mereu.
O să mă așez pe o bancă la marginea mării și o să mă întreb de ce nu am mai făcut asta de atât de mult timp. O să privesc o barcă îndepărtându-se, o să ascult valurile și o să-mi spun că nici somnul cel mai adânc la care râvnesc, nu ar reuși să înlocuiască calmul în care ființa se abandonează acelui spațiu gol, vast și hipnotic.
N-o să mai simt nici măcar nevoia să ajung acasă.
Doar melancolie umbrind conștiința ca o ceață, dorința de a atinge inaccesibilul, golul lăsat de cineva sau ceva, așteptarea unui timp pierdut sau încă nedevenit
nu contează...

O să simt cum ceva din mine, invizibil și totuși atât de prezent, alunecă odată cu valurile, cu vîntul, într-o direcție lipsită de finalitate. Și n-o să-mi mai pese.

Trebuie să uităm.




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!