poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2560 .



9. Postmodern
eseu [ ]
9. Spațiu și Timp - Repere Sacru și profan (de la presocratici până la Plotin) - Înlocuiește textele 9a și 9b Colecţia: Poveste Postmodernistă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sextus Empiricus ]

2006-07-14  |     | 



NOTÃ: Acest eseu înlocuiește cele două eseuri anterioare: 9a. Timp si Spatiu - Repere Sacru si Profan (I) și 9b. Timp si Spatiu - Repere Sacru si Profan (II).
Textul de față, pe lângă faptul că reunește cele două eseuri menționate, el, practic, reprezintă o rescriere, restructurare și adăugire a materialului.
Dacă cele două eseuri anterioare nu au fost șterse se datorează faptului că, printre cei interesați care le-au parcurs, poate se vor găsi câte unii care vor dori să facă comparații între expunerile anterioare și cea prezentă.
Îmi exprim gratitudinea pentru agonicii (destul de mulți) care și-au manifestat interesul pentru subiectul abordat și care sper ca în noul text vor găsi o serie de lămuriri asupra unor neclarități și inadverdențe din textele anterioare, precum și lucruri noi.

************

0.

De ce nu mă voi referi și la alți presocraticii importanți și mă voi opri numai la Heraclit sărind apoi direct la Platon? Pentru că Platon este, pur și simplu, o "sinteză" a acestora, incluzându-l și pe Pitagora. Iar Aristotel nu iese (aparent) din "front", cu toate că dă lucrurile peste cap, așa cum se va vedea și dă de furcă urmașilor. Care, nici până în ziua de azi, nu încetează să-l contrapună lui Platon, prin tot soiul de subtilități. Dar să-l și "împace" cu primul, de asemenea, în mod cât se poate de "subtil". Și nu prea reușesc. (Dar să nu anticipez prea mult). În schimb, Heraclit este excepția excepțiilor.
În fine, alte două repere importante (din punctul de vedere al prezentului text), sunt Philon din Alexandria (primul filosof creștin) și Plotin cu care se încheie Antchitatea greacă. Și care încearcă o "împăcare"/sinteză între Platon (Magistrul său) și Aristotel. Dar, volens nolens, îi include, în concepția sa și pe Heraclit și Philon.

*

Pentru unii cititori, prezentarea doctrinelor celor comentați, va părea, dacă nu banală, cel puțin simplificatoare. Ea însă îmi va servi doar scopului anunțat în titlul capitolului și nu altor interpretări.

1.

Heraclit (aproximativ 535 - 475 î. Cr.) spune : 'Παντα ρει και ουδεν μενει' ('Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat'). Și: ' Nici un om nu poate să intre în apa aceluiași râu de două ori, deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt la fel.' Iar, pentru el, apa, aerul, pământul nu
sunt forme de înstrăinare a focului ci modalități de manifestare a lui. El 'se aprinde și se stinge după măsură'. Această măsură poartă numele de LOGOS DIVIN (În China: TAO, DAO) – prin care Heraclit denumește contradicția. Iar contradicția naște MIȘCARE. Deci LOGOSUL DIVIN în nici un caz nu e static, imuabil, dat o dată pentru totdeauna ci într-o veșnică schimbare [1].

*

COMENTARIUL 1: MIȘCAREA la Heraclit este deci "Instantaneitate" (i.e. RUDIMENT DE TIMP și nu NICICÂND). "Timpul" pare a fi mai profund (în Sacralitatea sa) decât "Spațiul".

2.

Platon (cca. 472 - 347 î. Cr.) spune: "UNU" (Incognoscibil) = DIVINITATEA. Din EL derivă "Lumea Ideilor". Distincția existența sensibilă/existența inteligibilă este baza Teoriei Ideilor.
Planul existenței SENSIBILE este acela al realității aparente, accesibilă cunoașterii "profane" prin simțuri, lumea Peșterii care fundamentează opiniile (doxa).
Planul existenței INTELIGIBILE este acela accesibil doar cunoașterii de tip rațional, a lumii din afara Peșterii, cea a Formelor Pure, a Ideilor, lumea Existenței esențiale.

*

COMENTARIUL 2: Ce a ajuns, ulterior, in zilele noastre, în "profan", cunoașterea "rațională", refuz să accept. Ea ne azvârle înapoi, în lumea Peșterii (a "simțurilor" comune, i.e. a Empirismului pozitivist)

*

Dialectica este metoda prin care se ajunge la cunoașterea Ideii, obiectul cunoașterii adevărate (episteme); este procedeul prin care ne ridicăm din lumea sensibilă în lumea suprasensibilă (inteligibilă).
În cunoașterea inteligibilă intervine intelectul pur (nous).
Mitul Peșterii este o imagine alegorică a lumii și a modului cum poate fi cunoscută. Mitul este prezentat astfel: într-o Peșteră s-au născut și au crescut înlănțuiți niște oameni. Singura lor modalitate de contact cu exteriorul este printr-un perete lateral, semitransparent al Peșterii prin care răzbate lumina soarelui, iar pentru acei oameni, singura lor modalitate de a lua "cunoștință" de ceea ce este DINCOLO este prin acest perete lateral pe care se conturează umbrele din afară. Pentru astfel de oameni înlănțuiți, acest perete este lumea lor. Dacă, însă, vreunul dintre acești locatari ai Peșterii reușește să și sfărâme lanțurile și să vadă adevărata lume și apoi se va întoarce la ai săi, aceștia îl vor considera nebun și va fi repudiat din mediul său social, ostil pentru el prin ideile sale neconforme cu ale majorității.
Ideile se caracterizează prin:
 Desemnează o existență absolută.
 .Această existență există în sine și prin sine.
 Reprezintă o existență eternă.
 Desemnează o existență cosmică (ideea închide în sine toate calitățile particulare).
 Desemnează o existență imuabilă (neschimbătoare).

*

COMENTARIUL 3: "Cosmosul" elen care cuprinde "Lumea Ideilor" și "Peștera" ("UNU" = DIVINITATEA, rămânând în afara "Cosmosului") va deveni, ulterior, în traducere latină "Univers" (unic); iar existența "cosmică" - existență "universală"; tăind astfel polisemantismul "cosmicului", reducându-l, pur și simplu, la un univers unic, i.e. la o nouă "Peșteră".

*

COMENTARIUL 4: În lumea "Ideilor": MIȘCAREA lipsește; ceea ce înseamnă ATEMPORALITATE (i.e. NICICÂND). "Tinerețe fără bătrânețe și etc". Un Eden plictisitor. Singurul care l-ar "înțelege" în întreaga sa ASPAÞIALITATE (i.e. NICIUNDE) fiind doar "UNU" care, însă, nu se află în "interiorul" acesteia. Toate acestea s-ar întâmpla dacă n-ar exista, totuși, "Sufletul" (individual) care "conține" (păstrează) o scânteie din DIVINITATEA = "UNU", dispunând astfel de o perspectivă mai amplă chiar dacă și aceasta e limitată.

*

COMENTARIUL 5: Drumul (ascensional) din "Peșteră" spre "Lumea Ideilor" presupune:
 DURATÃ = TIMP;
 ÎNTINDERE = SPAÞIU (ascensional), paradoxal: dintr-un "afară" iluzoriu cuprins în "Peștera - Închisoare" spre un "Interior" eliberator; din spre periferia (suprafața) unei "sfere", mai mult sau mai puțin "rotunde/sferice", prin "CENTRUL" acesteia = "INTRODESCHIDERE" [2] spre "Lumea Ideilor" și, de aici, mai departe.

*

COMENTARIUL 6: În interiorul "Peșterii" nu există decât CIRCULARITATE "labirintică" (i.e. un "labirint" cu o singură "intrare" care imediat se "închide" după ce ai intrat prin ea; existând totuși o singură "ieșire" care nu se află decât în "centrul" unui astfel de labirint (INTRODESCHIDERE), fiind mascată pentru oamenii de rând, în timpul vieții acestora și care poate fi găsită, în viață fiind, numai de cei ce "practică" filosofia = "Theoria" (căutarea SACRALITÃÞii).

*

COMENTARIUL 7a: Pein "INTRODESCHIDERE" fiecare dintre noi are, potențial , acces la "Lumea Ideilor" și, de aici, mai departe, la "UNU". Ceea ce este în deplin acord cu cele arătate de Eliade [3] atunci când, în cadrul diverselor contexte culturale, prin "Mitul eternei reîntoarceri", se folosesc diversele rituri (cu simbolismul lor subiacent), pentru a regăsi "Centrul" din care a izbucnit "Creația" (inclusiv diversele forme de "Axis mundi" pentru a "urca" până în acest "Centru"; în Cultura noastră specific-română, acest "Axis mundi" fiind reprezentat, de exemplu, de stâlpii pridvoarelor din Oltenia (și nu numai) care-și găsesc expresia perfectă în "Coloana Infinitului" a lui Brâncuși).

COMENTARIUL 7b: Prin prisma modului în care "vedem" noi azi, peste veacuri, lucrurile, apare întrebarea dacă se poate reproșa ceva lui Platon (inclusiv lui Mircea Eliade) ?
Răspunsul, cred, este un "da" relativ pentru Mircea Eliade și un "nu", tot relativ, pentru Platon.
Și aceasta pentru că, în czul lui Platon, deși se poate deduce, cu claritate, că oricare dintre oameni are potențial posibilitatea de a "evada" din Peșteră, doar numai unii dintre aceștia o pot "valorifica" ; mai mult, se furișează o "sugestie": fiecare dintre cei ce "evadează" își "găsește" propriul "centru" în labirintul Peșterii, acesta nefiind deci unic ("universal") - prin urmare, nu apare o "standardizare" strictă și aici este locul pentru un non-reproș ("nerelativ"). În schimb atunci când este vorba de "calea" prin care se poate obține o astfel de "evadare", Platon devine imperativ, "standardizând" lucrurile prin impunerea "dialecticii" sale (unica "metodă") fără a ține seama că, fiecare om în parte, este "înzestrat" de Divinitate cu un anumit "potențial" (să-i zicem "nivel spiritual") pe care cu greu, dacă nu imposibil, îl poate depăși cu o unică "metodă standard", fie ea și "dialectica" platoniciană. Și, în acest caz, non-reproșul adresat lui Platon tinde, aproape de a se suprapune, peste un "da". (Această discuție o voi relua și detalia cu altă ocazie).
În schimb, când e vorba de cele arătate de Mircea Eliade [4], reproșul tinde, la o primă vedere, destul de mult spre "da". Pentru că el pare a "universaliza" (citește a "standardiza") net lucrurile. În sensul că și atunci când nu suntem conștient-religioși, prin diverse "rit-uri" devenim, de fapt religioși, căutând - cum zice el - acel 'illo tempore" și a-spațialitate de unde răsare Creația. Dar și aici intervine o anumită temperare. Și ea intervine atunci când afirmă: 'Pentru omul religios (i.e. "conștient" religios), spațiul nu este omogen, ci prezintă rupturi și spărturi; unele porțiuni (citește "singularități") de spațiu sunt calitativ diferite de altele…..Mai mult: pentru omul religios, lipsa de omogenitate spațială se reflectă în experiența unei opoziții între spațiul sacru (reprezentat de "singularități" n.m. G.M.) ….și restul spațiului. Dar și în acest caz, tendința de a generaliza (universaliza/ standardiza) prea mult, răpește orice posibilitatea "omului religios" de a prezenta diverse "grade" de "religiozitate" mergând, de exemplu, de la un simplu practicant al unei religii și până la cei învăluiți de harul sfințeniei.

COMENTARIUL 7c: Mai rămâne de discutat încă ceva. Și anume modul în care este considerată DIVINITATEA (SACRALITATEA) = "UNU" platoniciană. În sensul că despre ea nu se poate face aproape nici un fel de afiramație (inclusiv dacă este "reală" sau nu). Singura afirmație care se poate face este că ea "există". (De aici și "categoria" filosofică priceps a lui Platon și anume "Existența" care nu mai are nici un opus, așa cum vom vedea când vom discuta despre Aristotel și "categoriile" acestuia, opuse celor platoniciene). O astfel de "viziune" a condus, în timp, la problema dualității (spirit - materie), rediscutată astăzi, cu aprindere, în cadrul a ceea ce este numit "Filosofia mentalului".
Dacă și în acest caz vom recurge la o comparație Platon - Eliade, vom observa că ultimul are o atitudine cu totul diferită de primul pentru că: 'pentru omul religios, lipsa de omogenitate spațială se reflectă în experiența unei opoziții între spațiul sacru, singurul care este real (s.m. G.M) …și restul spațiului' [5]. Lucru care, cu toată străduința autorului de a arăta că acestă viziune apare în toate contextele culturale, nu pare a reprezenta altceva decât o influență clar specifică Contextului cultural extrem-oriental, în general și a celui Budist, în particular [6].

*


COMENTARIUL 8: Se observă, din cele de mai sus, că Platon împarte EXISTENÞA pe trei niveluri:
 "UNU" = DIVINITATEA incognoscibilă (găsindu-se în afara Cosmosului);
 Intelectul cosmic = Lumea ideilor;
 Empiricul = Lumea noastră cea de toate zilele din "Peșteră" (cuprinsă, împreună cu "Lumea ideilor", în Cosmos).

*

COMENTARIUL 9: Diferența esențială între Platon și Heraclit este că, în timp ce primul consideră "Lumea ideilor" ca având "o existență imuabilă (neschimbătoare), ATEMPORALÃ", cel de al doilea spune că o astfel de "Lume" este una dinamică, în veșnică schimbare INSTANTANEE și o numește "Logosul Divin".
În ambele cazuri nu se specifică clar dacă în "Lumea ideilor" (Platon) sau a "Logosului Divin" (Heraclit) există sau nu "Spațiu", adică "întindere" și "Timp", adică "durată". Totuși, având în vedere "veșnica schimbare" - presupusă de Heraclit - a "Logosului Divin", se poate deduce că pe acolo ar "exista" un oarecare "timp" (rudiment al acestuia - i.e. INSTANTANEITATE).
De asemenea, la Platon, în lumea profană a "Peșterii", atât SPAÞIALITATEA cât și TEMPORALITATEA - domnesc. "Circular" pentru profani și "ascensional" pentru dei ce caută SACRALITATEA.
In fine, atat la Heraclit (implicit), cat si la Platon, toposul Divinitatii este incognoscibil. Prin urmare, in acest caz, nu se poate spune nimic nici despre TIMP si nici despre SPATIU.


3.

Aristotel (384 - 322 î. Cr.) produce două "invenții" fundamentale care vor marca definitiv destinul Gândirii europene (occidentale):
a) schimbarea "categoriilor" plaoniciene;
b) introducerea "materiei".

(a) Schimbarea categoriilor platoniciene

Până la Aristotel, "categoriile" (filosofice) platoniciene erau:
 Existența (όν);
 Identitatea (ταΰτον) - Diferența (έτερον);
 Permanența (στάσις) - Schimbarea (κίνπσις),
preeminență având Existența căreia nu i se opunea nimic altceva.
În schimb la Aristotel apar cu totul alte categorii. Și anume:
1. Esența (οΰσϊα);
2. Cantitatea (ποσν - cât de mare);
3. Calitatea (ποίον - cum e alcătuit);
4. Relația (πρός τί - în ce relație);
5. Locul (ποΰ - unde);
6. Timpul (ποτέ - când);
7. Situația (κείσθαι - în ce situație);
8. Posesia (εϊχείν - ce are);
9. Acțiunea (ποιείν - ce face);
10. Pasiunea (πάσχειν - ce suferă).

*


COMENTARIUL 10a: Această schimbare reflectă faptul că, la Aristotel, categoriile (folosofice) au fost "suprapuse" pe categoriile gramaticale ale limbii grecești: esența (devenită substanță) ar corespunde substantivului; calitatea, adjectivului; cantitatea, numelui numeralelor; relația, tuturor formelor comparative și relative; timpul și locul, adverbelor de timp și de loc; acțiunea și pasiunea, verbelor active și pasive; situația, verbelor intranzitive; posesia, perfectului grec, care exprimă acțiunea deja săvârșită [8].
'Teoria lui Aristotel asupra categoriilor mărturisește o încercare de a înțelege Ființa prin abstracțuni de cu tot alt ordin [decât cel ontologic al Ființei ca Ființă]. Categoriile, cum arată etimologia (Platon inca nu introdusese aceasta denumire), țin de dialectica Agorei: verbul kategorien înseamnă "a vorbi într-o adunare", în Agora…' [9].


COMENTARIUL 10b: În acest fel, Aristotel schimbă fundamental accentul: de la Gândire la Exprimarea acesteia. De la perceperea directă a "Lumii ideilor" si, mai departe, a DIVINITATII (Platon) sau a "Logosului Divin" (Heraclit), - subiectivitate pură - la una intermediată prin "limbaj" - inter-subiectivitate. Ceea ce va duce mult, mult mai târziu, la "Paradoxul incomunicabilității" (pus simultan și independent în evidență de Wittgenstein, Saussure și Croce) dar despre care voi vorbi cu altă ocazie. Și, de asemenea, la "obiectualizarea" textului, rupându-l de entitatea care-l produce și re-producându-l, în final, pe actualul tip de computere în cadrul Inteligenței Artificiale. Lipsindu-l astfel de profunzimea structurilor umane care stau în spatele său. Dar asupra acestor lucruri voi reveni, de asemenea, cu altă ocazie.
Tot o dată, "obiectualizarea" limbajului a mai condus și la ceea ce se numește azi, în cadrul "Filosofiei analitice", la "Analitica limbajului". Plecată din lucrările lui Frege și Russel, dată peste cap de Wittgenstein în al său 'Tractatus Logico-Philosophicus' și detaliată apoi de același Wittgenstein în textele sale târzii ; și care este "mărunțită" și întoarsă în toate felurile - pe dos, iar pe față, pe cant-uri etc. - de un grup numeros de filosofi care i-au urmat, până în zilele noastre, fără nici un rezultat palpabil. Si, in fine, la "textualitate", "intertextualitate", "transtextualitate",etc., cu a le lor "texte", "hipertexte", "hipotexte" atat de la moda astazi.
Ar mai fi de semnalat și distincția făcută de Platon, în dialogul Phaidros, între oralitate, care, prin anamimneikoménous (aducere aminte din "interior") se ajunge la re-trăire = experiență subiectivă și text scris care este doar o hypómnesis (i.e. aducere aminte din "afară" ) a unor întipăririri străine [10]. (A se vedea și experiențele lui Penfield [11] pentru tratarea epilepsiei prin introducerea de electrozi în creier, experiențe prin care pacientul nu "își aduce aminte", ci (re)-trăiește efectiv anumite întâmplări ca și când s-ar petrece, pentru prima dată, în timpul "experienței" provocate; precum și "engramele" lui Hubbard [12]). Dar aici sunt mult mai multe de spus, ceea ce o voi face, de asemenea, ulterior. Ca, de altfel și despre faptul că, prin categoriile " Esența", interpretată ulterior și deviant drept "Ființă" ("a Fi") și "Posesie" ("a Avea") [13], Aristotel pare a intui și facilita spiritul individualist-agresiv, ajuns la apogeu în zilele nostre, care va caracteriza Contextul nostru cultural (în opoziție cu cel Extrem-oriental). Lucru "certificat" și prin studii statistice asupra utilizării limbii engleze; studii prin care se scoate în evidență că "a Fi" și "a Avea" au frecvența cea mai mare în exprimările zilnice precum și în texte.

(b) Introducerea "materiei".

*

COMENTARIUL 11a: Odată cu introducerea "materiei" (ca principiu), Aristotel reușește:
 să ofere un "suport" (substrat) Lumii noastre cea de toate zilele (empirico-profane). Suport în care "forma ideilor" platoniciene se în-scrie, in-formând acest substrat;
 să "arunce" materia, ca "potență - substrat", într-un topos la fel de vag si asemănător, dar nu identic, cu cel al platonicianului "UNU".

COMENTARIUL 11b: Consecințele introducerii "materiei" sunt:
 fundamentarea ("solidă", s-ar putea spune) a sugestiilor platoniciene privind "durata" (TIMPUL) și "întinderea" (SPATIALITATEA) Lumii noastre empirico-profane (chiar dacă ambele limitate în "timp" și "spațiu") așa cum le percepem noi în mod "sensibil" (i.e. prin simțurile comune);
 statuarea premiselor pentru un alt aspect al "dualității" (deja introdusă de Platon) și anume cel al distincției între "spirit" și "materie" care, prin Descartes, capătă, ulterior, exprimarea tranșantă a ceea ce, astăzi, a căpătat denumirea de "The Hard Problem": pe de o parte, Lumea "empirică (profană)", iar pe de alta - tot ce se află în "afara" acesteia dar, simultan, și în "interiorul" ei (i.e SACRALITATEA);
 să dea "consistență" și independență "obiectuală" ("viață" proprie) creațiilor umane "artificiale" deschizând drumul spre ceea ce astăzi numim "Tehno-știință"

4.

Philon din Alexandria (12 î. C. - 54 d. C., primul filosof creștin) spune : din 'substanța primară emană existențe secundare fără ca prin acest proces să sufere vreo scădere (a consuma fără a scădea)' [14].
Și mai afirmă: 'Acest Logos (Divin) desăvârșit, care se mișcă … [stă la baza] … intelectului, aflat în rândul ideilor, și principiul nașterii senzației inteligibile, dacă se poate spune astfel, aflată și ea în rândul ideilor. [15]

*

COMENTARIUL 12: Deja, prin Aristotel, introducerea "Esenței/Substanței/Materiei" ca "principiu" și "potențialitate" , dă frâu liber interpretării acesteia în fel și chip atunci când ea se află "în act". Dar ea se află, la Philon, "în act" (i.e. ia "formă", se in-formează) și se "revarsă" numai în afara toposului Divinității ("UNUL" plotinician) ca și în afara propriului topos (cel al "MATERIEI" aristotelice), similar, dar diferit de cel Divin.

*

COMENTARIUL 13: Philon nu afirmă nimic despre "Spațiu" sau "Timp" în legătură cu toposul Divinității sau cel al Materiei (ca "potenta"). El afirmă doar un singur lucru, fundamental pentru ceea ce va deveni, ulterior, "Dogmatica creștină" (a se vedea, printre altele si 'Eonul Dogmatic' al lui Blaga [16]); și anume că din toposul Divin se emană, continuu, de fapt, "Logos Divin" cum spune Heraclit, fără "pierdere", deci fără a se "conserva"! Cu deosebirea că, acum, el devine "substanțial" (combinndu-se cu "materia" care intra "in act").

5.

Plotin (204 - 270 d. Cr.) spune, referindu-se la teoria peripateticilor, dar și a unor platonicieni [17]: ' Alți filosofi susțin că… nu există o singură Materie, ci că, pe de o parte, există aceasta - substanța corpurilor (de Aici, din Empiric, n.m. G.M.) - și ei se referă la Materia avută în vedere de filosofii de dinainte (stoicii n.m., G.M.); cealaltă materie este anterioară, aflându-se în domeniul inteligibil și constituie substratul Formelor și ființelor inteligibile de Acolo.' Ș conchide: 'Acolo (în "Inteligibil"), [acea] materie cuprinde toate formele …. LAOLATÃ și SIMULTAN (s.m., G.M.). Materia de Aici - invers, probabil. Aici toate Formelor sunt distribuite în părți și, în fiecare moment și într-un singur loc, există numai o singură Formă. De aceea, nimic nu subzistă, pentru că fiecare Formă o alungă pe cealaltă. '

*

COMENTARIUL 14: Trebuie remarcat, de la început că:
 Plotin în cadrul Antichității grecesti târzii, încearcă să-și împace Magistrul (Platon) cu Aristotel. Și reușește. Realizând o adevărată sinteză, extrem de originală. Þinând seama si de presocratici (îdeosebi de Heraclit), stoici și peripatetici;
 El adoptă "modelul" platonician structurat pe trei niveluri:
 "UNU" = DIVINITATEA incognoscibilă (găsindu-se în afara Cosmosului);
 Intelectul cosmic = Lumea ideilor;
 Empiricul = Lumea noastră cea de toate zilele din "Peșteră" (cuprinsă, împreună cu "Lumea ideilor", în Cosmos).
 Plecând de la "materia" (substanța) aristotelică, introduce două "ipostaze" ale acesteia când ea trece din "potență" în "act":
 prima ipostază este cea a "materiei inteligibile" care "susține" "formele" din "Lumea Ideilor" în care locoiește "Intelectul cosmic";
 a doua ipostază este cea a "materiei sensibile" care "susține" orice obiect, fenomen și eveniment din Lumea noastră cea de toate zilele, cea "empirică".

*

COMENTARIUL 15: Prin numai două cuvinte, "LAOLALTÃ" și "SIMULTAN" , Plotin va reuși, peste veacuri, să ofere o sugestie pe care, clar, n-a avut-o în vedere. Astfel, într-un loc "adimensional" ("LAOLALTÃ") al "Intelectului Cosmic", Plotin ne face azi să putem interpreta ("văzând" cu ochii minții - simț interior) cu stupefacție, cum "Formele" platoniciene se strâng și se desfac instantaneu ("SIMULTAN") în "ciorchini" (termenul "tehnic" utilizat azi este "clusters") în jurul unei "Forme" privilegiate, mereu alta, formând aglomerări de noi și noi "Forme" într-un dans infinit. Cu toate că orice astfel de "noi forme" EXISTÃ, de la început, date o dată pentru totdeauna, în "Intelectul Cosmic". Acest lucru pare contradictoriu. Și el pare contradictoriu dacă nu interpretăm "Intelectul Cosmic" drept aparținând unui topos "a-aspațial" (LAOLALTÃ) dar nu și "a-temporal" (SIMULTAN care, volens nolens sugerează o anumită TEMPORALITATE). Și deci nu "a-temporal", căci dacă ducem până la capăt "interpretarea", acolo guvernează "Logosul Divin" heraclitean care constituie, de fapt, o schimbare continuă, fără durată, "simultană" (cum zice Plotin), bazată pe un "rudiment" de timp - cel al "instantaneității" .

*

COMENTARIUL 16: În fine, "trecerea" de la "Intelectul Cosmic" la "Empiric" se realizează printr-o "proiecție" [18] a fiecărui "ciorchine" "instantaneu" din "Intelectul (Cosmic)" în "spațialitatea" (cu întindere) și "temporalitatea" (cu durată) a Lumii noastre cea de toate zilele, empirică. Mai trebuie adăugat că nici "întinderea" și nici "durata" obiectelor, fenomenelor și evenimentelor din Empiric nu sunt nelimitate deoarece: ' Aici toate Formele sunt distribuite în părți și, în fiecare moment și într-un singur loc, există numai o singură Formă. De aceea, nimic nu subzistă [la infinit], pentru că fiecare Formă o alungă [după un timp mai lung sau mai scurt - dar, în orice caz - nu "instantaneu"] pe cealaltă'. Prin urmare, deși Empiricul este acum un topos cu "Spațiu" (întindere) și "Timp" (durată) și aici continuă să se manifeste dinamicitatea heraclitiană, însă "derulată" cu încetinitorul.


*

COMENTARIUL 17: Un alt lucru, la fel de esențial, pe care îl realizează Plotin este că mută, pur și simplu, granița dintre o Existență "reală" și o Existență care "există", dar care nu poate fi definită în nici un fel, deci nici ca "reală". Și această mutare se realizează prin faptul că el leagă implicit "realul" de suportul Esenței/Substanței (materiei ipostaziate). În acest fel, această graniță se găsește acum între "UNU" și "Intelect". Intrând astfel în domeniul "realului", în afara Empiricului și Intelectul (Cosmic). Adică, întregul COSMOS. Ceea ce rămâne în afara Cosmosului și al Realității este numai "UNUL" platonician.

*

COMENTARIUL 18: În fine, o consecință - pe termen extrem de lung la scara umană - dar sigur nebănuită și nedorită de Plotin, este că "modelarea" propusă de el ne sugerează azi, peste veacuri, o posibilă a doua ruptură între Sacru (UNU = Divinitate) și Profan (Realitate), prima fiind realizată de sofiști: 'Omul e măsura tuturor lucrurilor', Gorgias [19]. Și putem interpreta azi că o astfel de ruptură se produce în momentul în care Divinitatea ("UNU") "crează" (din "MATERIA" "in potentio") "Intelectul Cosmic" și apoi se retrage părăsindu-l pur și simplu și lăsându-l să se descurce singur și să "creeze", la rândul său, Empiricul [20]. Ruptură care se va contura din ce în ce mai precis ulterior. S-ar putea spune astfel că aceasta a doua ruptură pare a marca și o primă despărțire între Dogmatica creștină (care abia începuse să se constituie - a se vedea Philon din Alexandria) și Filosofie, în cadrul Contextului nostru cultural. Ceea ce, ulterior, a condus la Modernismul Iluminist, eșuat, nu voi obosi repetând, în Postmodernism. Deși prin Sfântul Augustin și prin Dionisie Aeropagitul o astfel de despărțire fusese, în Evul Mediu, atenuată. Iar astăzi, eforturile făcute de ambele părți (teologie și filosofie) au la bază tocmai actualizarea contribuției celor doi [21].

_______________
[1] Diogene Lartios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Academiei 1963; Piatkowski, A., Banu, I., Filosfia greacă până la Platon, Ed. Științifică și Enciclopedică 1979.
[2] Termen fericit găsit de Drăgănescu, M., Profunzimile lumii materiale, Ed. Politică 1979.
[3] A se vedea Eliade, M., Sacrul și profanul, Ed. Humanitas 2005 (apărută, prima dată în 1957) care reia sintetic cele expuse pe larg în Le mythe de l'éternel retour' Ed. Galimard, 1969 (ediție de care dispun), dar a cărei ediții prime a apărut înaintea Sacrului și profanului (cf. Prefaței la ediția Gallimard, datată martie, 1947)
[4] Eliade, Sacrul și profanul, Ed. Humanitas 2005.
[6] Eliade, op. cit.
[7] A se vedea, de exemplu, Satis Chandra Vidyabhusana, A History of Indian Logic, Ed. Motilal Banarsidass (First Edition: Calcutta 1920. Reprint: Delhi 1971, 1978, 1988, 2002); D.T. Suzuki, Zen Buddhism - Selected Writings of D.T. Suzuki, ed. Willian Barrett 1996; Oxford Dictionary of Buddhism, Ed. Oxford University Press 2004; etc.
[8] Dumitriu, A., Istoria logicii, Ed. Didactică și pedagogică 1969.
[9] Noica, C., Porfir, Dexip, Ammonius. Comentarii la categoriile lui Aristotel, Ed. Cartea Românească 1968.
[10] Cornea, A., Scriere și oralitate în Cultura antică, Ed. Humanitas 2006.
[11] Penfield, W., Epilepsy and the Functional Anatomy of the Human Brain. 2nd edition, Ed. Brown and Co. 1954.
[12] Hubbard, L., R., Dianetica, Ed. New-Erra 1999.
[13] A se vedea și Marcel, G., Être et avoir, Ed. Fernard Aubier 1935.
[14] Philon din Alexandria, Comentariu alegoric al Legilor Sfinte după Lucrarea de șase zile, Ed. Paideia 2002.
[15] Philon, op. cit.
[16] Blaga, L., Trilogia Cunoașterii, Ed. Fundația Regală pentru Literatură și Artă 1943.
[17] Plotin, Opere I (Despre cele două materii), Ed. Humanitas 2002.
[18] În Teoria Categoriilor și cea a Toposurilor din matematică o astfel de "proiecție" devine un "prefascicul" sau, dacă privim lucrurile invers, din spre Empiric spre Intelectul Cosmic, un "pullback"/ "produs fibrat" / "pătrat cartezian".
[19] Piatkowski, A., Banu, I., Filosfia greacă până la Platon, Ed. Științifică și Enciclopedică 1979.
[20] O astfel de "ruptură" nu este chiar complet străină unor religii extrem-orientale în cadrul cărora, la un nivel al Existenței, similar cu cel al Intelectului Cosmic, "creația de speța a doua" (a Empiricului) este lăsată în seama zeilor (e.g. Vișnu, Angi, Indra etc. - a se vedea Rig Veda)
[21] Alin Tat (coordonator), Studia Medievalia, Ed. Galaxia Gutemberg 2005.
[22] Diogene Laertios, op. cit.; Piatkowski & Banu, op. cit.; Dumitriu, op. cit.; Plotin, op. cit..

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!