poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6768 .



Măști, bârfe și tristeți universitare
articol [ Creatie ]
la Javier Marias Colecţia: Cutitul de argint

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [taras el bulba ]

2007-02-03  |     | 



Romanul universitar modern îi are ca reprezentanți pe un David Lodge, pe un Martin Walser. La noi putem vorbi de un Lucian Bagiu, cu un interesant proiect romanesc. Marin Preda, în Cel mai iubit dintre pământeni, vorbește ca un outsider, eroul său, Petrini, fiind un pretext pentru a studia poziția intelectualului în societatea comunistă. La fel se întâmpla și în cazul lui Camil Petrescu, în alt context politic.

Romanul Oxfordului (titlul original, Todas las almas, accentuând o perspectivă intimă) al lui Javier Marias, apărut în 1989, iar în versiunea românească a Tudorei Șandru Mehedinți în 2006, la Editura Univers, respectă „canonul” scrierilor de tipul acesta. Descrierea vieții universitare – în special dintr-o altă țară – este dublată de relatarea unei povești amoroase. Protagonistul se află detașat într-o lume universitară străină, prilej pentru a înregistra ciudățeniile, asperitățile și farmecul unei situații inedite. Scrise de regulă la persoana întâi, romanele acestea se constituie într-un experiment biografic. În atmosfera de eprubetă, până și erosul primește conotații dintre cele mai spectaculare, mai imprevizibile.

Condeiul ușor alexandrin al lui Javier Marias depune mărturie despre o lume artificială, puternic ierarhizată, subtilă și agasantă, ridicolă și pasionantă. Fără a aborda perspectiva ironic-sentimentală a lui Lodge, nici pe cea didactico-melancolică a lui Walser, scriitorul spaniol se ajută, totuși, de realizările confraților săi.

Oxfordul este înfățișat ca un loc ciudat, extratemporal și dominat de manii amuzante și nocive, totodată. Bătrânul Will, portarul de la Institutio Tayloriana, trăiește într-o acronie debusolantă: „Erau zile în care nu doar credea că se află, ci într-adevăr se afla în 1947, sau în 1960”. Călătorul în timp din „orașul neospitalier și conservat parcă în sirop” se integrează perfect în jocul cu mărgele de sticlă practicat de patricienii universitari. Până și visiting professor-ul madrilen, aflat pentru doi ani în faimosul centru universitar, nu se poate abține să nu creeze etimologii aberante atunci când, de pildă, este întrebat cu impertinență despre originile cuvântului papirotazo, (bobârnac). Carevasăzică, cu un papirotazo s-ar fi încercat rezistența și vechimea papirusurilor găsite la începutul secolului al XIX-lea în Egipt. Ori ar putea proveni de la papo, „gușă”, adică o lovitură ce se dădea în gâtul adversarului. Spre marea sa surprindere, va afla ulterior că aparent naivii lui colegi englezi se amuzau copios de aceste etimologii fanteziste. Pentru că spiritul oxfordian este caracterizat de umor și discreție. Sub masca snoabă și conformistă, se ascund firi întortocheate, iubitoare de spectacol, sub orice formă li s-ar oferi el.
Discreția, dublată de o bârfă sofisticată, este necesară și din cauza faptului că mulți dons (profesori) din staff-urile de la Oxford și Cambridge sunt foști sau actuali spioni. De aici și deprinderea spionării reciproce, precum și lupta pentru a administrarea impresionantelor resurse financiare.

Spaniolul spontan și pasional înregistrează oikumena oxfordiană ca pe o anti-utopie. Cei din interior acționează conform unei etichete înțeleasă ca o culme a ipocriziei. Așa sunt percepute faimoasele high tables, mese festive organizate de către colleges și prezidate de câte un warden, în general un lord acrit și ranchiunos, care îndeplinește, cum altfel, și funcția de trezorier al universității. Comesenii sunt distribuiți după un algoritm alambicat, fiecare știind dinainte cu ce marotă o să-l tortureze vecinii săi. În Anglia nimeni nu se privește direct în ochi, nimeni nu se interesează în mod real de viața celuilalt. La fel de mecanice sunt și legăturile amoroase perisabile dintre dons și tinerele grase de la discotecile din orășel, dintre dons și nevestele de dons, dintre dons și dons...

Observarea vieții universitare este completată de cea a legăturilor underground. Există o tabără homosexuală, bine reprezentată și rasată, în centrul căreia se află fragilul Cromer-Blake și altă tabără a amanților adulterini, reprezentativi fiind profesorul spaniol și Clare Bayes, soția unui don. Sexul și dragostea sunt net separate, de unde și reflecția intrusului madrilen: „mi-am dat seama că șederea mea la Oxford avea să fie cu siguranță, când se va încheia, povestea unei tulburări de spirit”. Într-o lume în care profesorii sunt preocupați să devină bursari, astfel încât să beneficieze de avantaje materiale înainte de a sfârși cu o pensie mizeră, pasiunile sunt ținute la respect, intimitatea celorlalți fiind o nesecată posibilitate de șantaj. Asta neînsemnând că rezervații dons ar duce o viață politically correct. Doar că întâlnirile ilicite au loc într-un spațiu-timp al indiferenței față de sinele celuilalt. Așa se face că naratorul spaniol află abia înaintea plecării că amanta sa își văzuse, copilă fiind, mama aruncându-se de pe un pod în apele fluviului indian Jumna, că aceeași amantă are un tată fost diplomat și un băiat, toți trei având chipuri înfricoșător de asemănătoare, parcă trase la xerox.

Arta lui Javier Marias constă în știința potențării detaliului, a scoaterii în primplan a insignifiantului (în aparență). Tonul povestirii este lent, cu sensibile tușe ironice, cu sensibile tușe tragice. Fraza curge atât de firesc, dar cu eleganță, încât se vede că a fost prelucrată intens. O manieră à la Thomas Mann, mai puțini evazivă în momentele intime, mai puțin elaborată în considerațiile subtil-ironice. Minicapitole strecurate în pasta textului, fac posibilă alăturarea ulterioară a fragmentelor de existență înrudite, dar îndepărtate cronotopic. Așa este inventarierea coșului de gunoi, sursă bogată de informații asupra individului. Așa este scotocirea anticariatului prăfuit, aparținând inchizitivei familii Alabaster. Așa este figura șchipului Alan Marriott, susținută în negativ de câinele cu o labă amputată. Marriott se ocupă cu colecționarea operelor unor obscuri autori de scrieri de groază, cum ar fi Machen și John Gawsworth, cel din urmă semnând Juan I, King of Redonda, insuliță antiliană. Dar Gawsworth fusese, se pare, amantul mamei lui Clare Bayes, cea care se aruncase în fluviul indian sub ochii naivi ai fetiței sale. Gawsworth nu o urmase în moarte; va ajunge cerșetor, plimbând pe străzile Londrei „un cărucior victorian uriaș”. De aici un fabulos capitol despre multinaționalii creșetori nomazi de pe străzile Oxfordului: „Cerșetorii aceștia britanici și irlandezi sunt ursuzi și fioroși și extrem de bețivi. Nu i-am văzut niciodată cerând ceva. [...] Cerșetorii din Oxford par posedați de o furtună sau febră de a umbla întruna, care îi determină să străbată întregul oraș de mai multe ori pe zi cu pașii lor mari, răstindu-se la trecători, făcând gesturi provocatoare sau obscene, mormăind înjurături, ocări și blesteme pe care nu le deslușești când dai față în față cu ei. Cerșetorii din Oxford hoinăresc. Sunt singurii din toată populația care nu știu unde se duc și bat mereu străzile cenușii și roșietice, pe ploaie sau pe sub norii coborâți”. Încetul cu încetul, firele nevăzute ale intrigii se întrețes, scoțând la iveală o textură neverosimil de bogată în semnificații și în coincidențe.

Un roman destinat celor care aleg fondul muzical în funcție de soiul vinului pe care îl sorb. Un text pentru rafinați, aristocratic tocmai datorită lipsei artificiilor textualiste. În același timp, un roman polițist care tinde spre absolut, în sensul că trezește interesul pentru investigația pură, în independență totală de personajele „anchetate”. Poeticitate nostalgică, fără prețiozități, fără ruperi de ritm și fără ostentație dubioasă.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!