poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4945 .



Ultima generație. Primul val a venit!
articol [ Carte ]
note de lectură

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Liviu Alexandru ]

2007-01-17  |     | 



Când în 2005 a văzut lumina tiparului antologia „Ultima generație, primul val” (Ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2005), care aduce din virtual pe suportul clasic de hârtie o nouă generație de creatori ai scrisului frumos, n-am prea luat în seamă sensul sintagmei și nici nu mi-am făcut prea multe gânduri. Din două motive. Întâiul: nu prea cred în metoda încadrării biologice a artiștilor. Al doilea: mi-a fost mie suficientă explicația d-lui Lucian Chișu din cuvântul său pus dinaintea poemelor: „Antologia acum tipărită devine mărturia incontestabilă a imensului rezervor de talente, de energii lirice din cuprinsul limbii române”.
Acum mă văd nevoit să revin asupra acelor impresii și să le completez sau să le nuanțez, după caz. Și acest fapt întărit de apariția unei alte antologii, de proză de astă dată, „Proză.ro” (Ed. Paralela 45, Pitești, 2006), care adună între coperte 22 de prozatori, din care 11 s-au manifestat în poezie fiind antologați în primul volum. Mai mult, între timp a fost dat publicității și „Manifestul” acestor scriitori sub genericul „Boierismul”. Să recunoaștem, se impune repede o revenire, care să încerce reevaluări și completări, și care poate să înceapă cam așa:
Creația are nevoie, în primul rând, de libertate ceea ce presupune că orice alăturare de felul celei de mai sus devine suspectă. Deși mulți dintre poeții cuprinși în antologie debutaseră editorial (ba, unii aveau deja două-trei volume!) prudența de atunci își avea sămânța în așteptarea îndelungată a operelor Generației 80 și, deci, alegerea adjectivelor se impunea ca elementară măsură de prevedere. Fiindcă s-au mai văzut asemenea elanuri și s-au ales, până la urmă, unul sau doi scriitori demni de luat în seamă, restul mărșăluind o vreme sub principiile estetice declarate, apoi, unul după altul, îndepărtându-se și luându-și creația pe cont propriu, sau pur și simplu dispărând din atenția revistelor de cultură și a editurilor și, prin urmare, a cititorilor. Au rămas, altfel spus, la faza… experimentului… Așadar, o astfel de rezervă e bine (și sănătos) s-o invocăm și acum! Dar…
Ei bine, lucrurile au luat cumva o întorsătură atipică pentru impunerea unei generații de creatori (alt termen mai bun, cum se vede, n-am găsit!). Vreau să spun că mai întâi o generație are grijă să-și facă publice intențiile artistice, apoi să le demonstreze. Îndeobște, neagă cam tot ceea ce generațiile anterioare au considerat a fi fost valoare estetică, forme de exprimare, tehnici artistice, procedând la reevaluări, recondiționări, reierarhizări . Nici „Boierismul”, Manifestul Generației „Agonia.ro”, nu face excepție. Doar că limbajul este ponderat, uneori excesiv neologic, alteori elitist, ceea ce mă îndreptățește să spun că nu sunt chiar sigur că mesajul său a ajuns, fără distorsiuni, la toți iubitorii de poezie. (Chiar termenul „boierism” era des folosit când se făcea vorbire despre opera și personalitatea regretatului Alexandru Paleologu, „boierul gândirii”). Tocmai tonul literar al manifestului pare să fie măsura unei literaturi, care începe să prindă contururi precise. „Înțelegem să valorificăm poezia enunțiativă, dar și pe cea cu încărcătură stilistică, citim în manifest. Ceea ce ne interesează este originalitatea, repudierea rețetei, torpilarea manierei (…).Ajunge cu vasalitatea față de poezia americană (…). Vrem să ne întoarcem la mare literatură europeană, la ordinea și la sistemul apusene și la vigoarea ontică și ontologică a personajului literaturii din est”. Comentariul vine de la sine. Doar aș mai adăuga o vorbă despre spiritul universal al concepției despre poezie. clamat în manifest, precum și conștiința că generația care vine nu călătorește într-un spațiu vid, ci se așază pe temeliile durate anterior, pe cuceririle artistice ale generațiilor trecute, că, în sfârșit, literatura nu începe cu eu ea. Hulitul „spirit critic”, cu adevărat mult prea des și nepotrivit invocat altădată, și când se potrivea și când nu era de folos, funcționează chiar și fără voia noilor „esteți”, care au de ascuns tocmai lipsa…valorii estetice a operelor. O generație întreagă declară: „Ne bucurăm de prezența lângă noi a scriitorilor, care sunt sau nu încadrabili celor trei importante generații, validate valoric, cu care împărțim contemporaneitatea, generațiile 60, 70, 80. Astfel încât: „După mimarea post-decembristă a avangardei, a venit timpul experimentului”.
…Și chiar dacă Generația 80, de pildă, care n-a publicat nici un manifest (în condițiile istorice existente la debutul ei ar fi fost imposibil, poate chiar un gest sinucigaș!) încă are puține opere esențiale, declarate și acestea de câțiva inițiați și apropiați mișcării literare, încă neacceptate de toată lumea și nici omologate de timp, ea, generația care viețuiește prin câțiva mari scriitori (Mircea Cărtărescu, în poezie, Gheorghe Crăciun, în proză, Matei Vișniec, în dramaturgie, Ioan Bogdan Lefter, în critică, își are, fără doar și poate, locul într-un capitol consistent al literaturii române. Trebuie să înțelegem cu toții, cei care am fost miluiți cu chinul cuvântului, că literatura română nu este atât de bogată încât să-și poată permite alungarea unor creatori pe baze extraestetice. Dimpotrivă, avem misiunea să recuperăm fiecare rând scris, bun sau rău, în ierarhizări cinstite, oneste și lucide. Să nu dăm uitării nimic! (Cum se întâmplă de atâtea ori după dispariția fizică a scriitorului. Un exemplu, din multele care-mi vin în memorie, Mircea Nedelciu. O altă meteahnă a românilor care trebuie trimisă în genunea iadului!).
Desigur, nici Generația Virtuală încă nu s-a desfășurat în opere care să le liniștească viitorul. Avem de-a face cu un început și ca-n orice asemenea moment nu putem fi decât entuziaști și optimiști. Pentru că tocmai acest ultim val, împotriva unor afirmații din manifest, nu face altceva decât să încheie… postmodernismul. Și încă mai mult: tocmai prin împrospătarea esteticii postmoderniste în două direcții principale. În primul rând, poezia a coborât și mai adânc în faliile cotidianului, prospectându-l ți supunându-l unei acide ironii, fără îndurare, conform concepției că nu există motive poetice exclusive sau măcar preferate: Orice motiv, prin text, poate deveni poezie. Ironia, satira sunt spuse în gura mare și supuse forjării interioare a textului de care se desprinde însuși autorul, scriindu-se pe sine. În al doilea rând, s-a permis pătrunderea unor elemente postromantice și a unor motive neoclasice pe care, combinându-le, a ieșit la iveală un model poetic original în care textul funcționează ca suport (vezi Manifestul „Boierismul”: „Textul este suportul mesajului…”.) în stabilirea dramatismului interior. Dacă generația anterioară încerca să se obiectivizeze, să se poziționeze față de text ca un scriitor oarecare de texte, noul val subiectivizează vizibil și fără complexe discursul poetic sau epic până la confuzia cu textul și cititorul său. Altfel spus, avem de-a face cu fascinația pentru realul pe care-l exprimă completată cu ironia în termenii lui Kierkegaad, ca fiind o permanentă frondă față de existență.
Magia realității a permis ușoara culisare dinspre poezie spre proză. Antologia de proză are la bază tocmai realitatea de după 1989. Nu este un fapt senzațional că jumătate din poeții cuprinși în antologia de poezie sunt și prozatori, dar este unul demn de menționat pentru definirea artistică a noi generații. Tot din virtual vin și prozatorii. Scrie Marius Marian Șolea în cuvântul său înainte: „Dacă Internetul asigură o viteză a informației imposibilă pe suport material și un feed-back corespondent acestei viteze, hârtia este spațiul validării estetice”. Și mai departe: „Prin aceste două antologii de până acum (cea din 2005, de poezie n.n.) cei din urmă au primit să meargă pe spațiul virtual și nu s-au scufundat, propovăduind canonul, premisele și rostul literaturii, iar tinerii au urcat pe hârtie, sperând să nu cadă de pe relieful ei înalt”.
Fără îndoială, avem de-a face cu o diversitate de încercări și stiluri. Firesc! Unele texte sunt nesigure, altele experimentează, altele se străduiesc să intre într-un anume canon, altele ratează valoarea estetică, altele sunt sigure pe ele, altele trădează un viitor scriitor… și tot așa. Dar mai bine să le citim pe fiecare în parte și să notăm impresiile așa cum s-au născut ele în timpul lecturii:
ZAREH ARA: Gust pentru fantastic. Se vede binișor interstițiile neoclasice. Este îngăduitor față de propriile-i personaje. Pare-mi-se că exotismul unor aventuri cu miză filosofică le subjugă.
IOANA BOGDAN: Practică o proză lirică, duioasă și inocentă. Se vede de departe că poezia a cucerit-o definitiv. Ființe hieratice plutesc printre cuvinte, ca să rămânem în atmosferă.
PAUL BOGDAN: O falsă piesă de teatru. Original ca tehnică, insolit ca scriitură și concepție în care falsele indicații de regie (unele în genul lui Camil Petrescu) devin scheletul, care susține un alt palier al epicului. Altfel spus, ne dezvăluie și ceea ce se petrece după cortină, adică în spatele gesturilor și reacțiilor personajelor, precum și motivația acestora. Este vorba despre vremea copilăriei, care este o continuă competiție, vremea eroică când jocul pregătește viitorul. Cu ochi treaz, este urmărită formarea personalității. Un tehnician al prozei mult mai aproape de postmodernism decât colegii de generație.
CRISTIAN GEORGE BREBENEL: Proză erotică însoțită de seriozitatea psihanalistului, care comentează cu ironie fină faptele. Exotism temperat, vizualizant, ca în scene cinematografice. Pare un film după Mario Vargas Llosa, cu inserții ritualice de inițiere.
GELU DIACONU: O proză a descoperirilor psihologice, cu frazări scurte, dinamice, căutând sugestia mai mult în adâncimea cuvântului decât în așezarea lor în propoziții.
COSMIN DRAGOMIR: Se vede o poftă imensă de-a povesti. Și nu oricum, ci cu umor, pe variante folclorice (ploaie de câini, ploaie de cârnați). Personajele parcă descind din snoave, inteligente, ironice. A doua proză („Animalul din noi”) este cu totul altceva: o ciudată parabolă despre libertate.
ADRIAN FIRICÃ: Un fals jurnal de călătorie, un monolog al unui intelectual avid de alte țărmuri. Așa pare. În realitate, am citit un pamflet acid la adresa pasiunilor lumii moderne, a automatismelor sale, a ticurilor sale, ale noastre, ale tuturor.
FLORIN HÃLÃLÃU: O proză de analiză psihologică. Se vede o anume măiestrie artistică în portretizarea personajelor. Avem de-a face cu un prozator format, care preferă epicul gesturilor mici, u infuzii sociale discrete.
DIANA IEPURE: O proză de atmosferă în buna tradiție rusească, cu toate excesele și absurditățile ei privite cu seninătatea și fatalismul românesc. Comentariul dialogat din final asupra textului scris până acum surprinde cititorul pe care-l poartă prin laboratorul de creație ca să-i completeze și să-i continue firul epic. Este o lume gravă, frumoasă și senină a copilăriei când neajunsurile vieții sunt doar titluri de inventar. Interviul de pe Internet, cu pricepere integrat ansamblului epic, este o mărturisire despre destinul satului basarabean subscris unui destin contemporan dintr-o lume care încearcă să-și găsească identitatea.
DANIELA LUCA: Pare o replică la romanul lui Petru Popescu, „Prins”. Aceeași liniște fatidică în fața morții. Aceeași detașare metafizică. Îndemânarea artistică în urmărirea acestei psihologii speciale, unice, irepetabile în fața marelui și necunoscutului eveniment care încheie existența.
LIVIU NANU: Poftă homerică de-a povesti. Deși tehnica nu-i nouă în literele românești, comicul este nebun. Ironie caldă, sfioasă, fără sfătoșenia lui Sadoveanu, totul ascunde destine tragice, în esență. Existențe fără orizont sufocate de vremurile de peste oameni. Prozatorul are măiestria de-a ne introduce în ficțiune luându-ne chiar de pe strada unui târg din câmpie unde nu se întâmplă aproape nimic și unde, când se petrece ceva, capătă dimensiuni grozave, de sfârșitul lumii. Construiește psihologii antologice cu ușurință, știe să manipuleze personajele, fără să le deturneze sau să le distrugă destinul. De la comicul de situație și limbaj, până la montări scenice absurde (vezi „Incendiul”), totul demonstrează forță epică și măiestrie stilistică.
GHEORGHE NEAGU: Proză realistă, care desfășoară o galerie întreagă de caricaturi a celor care au ajuns în Parlament, vorbesc în clișee și lozinci ca-n Marea Adunare Națională. Ai sentimentul „deja vu” a unei realități. Prin încredințarea unor discursuri unor personaje contemporane, izbucnește năvalnic absurdul. Patriotismul de sorginte comunistă, indigest și fățarnic, expus în cunoscutul limbaj de lemn. Realitatea noastră de după 1989. Există toate temeiurile să credem că ne aflăm într-un roman absurd și senzațional.
FELIX NICOLAU: Proză intimistă, cu striații ironice. Personajul are toate viciile lumii noastre. O femeie prețioasă, snoabă, o minte goală. Cât o lume fără identitate.
VERONICA NICULESCU: Un text despre o lume savantă, delicată și romantică a animalelor care se confundă cu cea a oamenilor. Oamenii, de pildă, sunt așezați în situații limită ca să fie apoi observați cu acribie. Se simte peste tot bătaia aripei singurătății, ca o condamnare a destinului contemporan.
GHINEA NOURAȘ: Proză alegorică. În lumea de dinaintea lui 1989, cu zilele acelea cenușii, apăsătoare, fără speranță, sub povara disperării. Ca și-n proza lui Rebreanu, viziunea speranței ia chipul unui cal alb. A doua proză este însă de un realism crud, cu personaje din suburbia marilor orașe, o confesiune a vieții amărâte.
NICOLAE POPA: Fragment de roman, cu scriitură curată, limpede, în buna tradiție a scrisului frumos românesc modern. Din când în când se simte adierea lirismului de calitate. Personajele conturate cu fermitate, dar fără pretenții abisale. Oameni obișnuiți. Iz de erotism, cu accente ironice.
ADRIANA POPP: Proză de analiză. Profilul psihic al personajului este redactat cu o anumită cruzime. Este vorba despre „amintiri din copilărie” în care copilul este terorizat de niște părinți a căror dragoste devine tiranică, anulează personalitatea, transformă în automate: gesturi impuse, vorbe impuse, sentimente impuse din care armonia este exclusă. Pentru a supraviețui nu există decât refugiul în lumea cărților, în ficțiune. Este strigătul de revoltă în fața unei societăți care hotăra totul, dorințele, necesitățile…
LIVIU IOAN STOICIU: Proză autobiografică. Intelectualul și condiția sa. Scriitorul își privește viața cu falsă îngrijorare, cel mult cu ironie. Își înșiră întâmplările, străduindu-se să le înfățișeze cu cât mai multă obiectivitate. Există însă acea trecere savantă de la ficțiune la realitate și din realitate în ficțiune cu o ușurință de mare maestru.
VALENTIN TAȘCU: Fragment de roman. Fin observator al detaliului atât de necesar prozatorului. Se simte mâna sigură a scriitorului în evaluarea psihologică a marilor hotărâri pe care le iau personajele. Momentul inițierii – măsura dreaptă a evoluției prototipului literar. Din nefericire, textul reia tema blestemului atât de dragă românului, sfârșind într-o lovitură de teatru, ca-n romanele romantismului timpuriu.
GEORGE VASILIEVICI: Fragment de roman. Lumea interlopă, cu destine frânte, viermuite de timp. Scriitorul strunește bine dramatismul scenelor, evitând elegant melodramatismul. Cruzime în desfășurarea epică, dar și excese de limbaj, care pot scandaliza pe esteți. Oricum, există o vagă tendință de-a epata. Sau poate e vorba despre revoltă? Din păcate, există și o anumită monotonie, chiar stagnare în evoluția personajelor; alteori repetarea scenelor supuse obsesiei trădării ceea ce duce la pierderea tensiunii dramatice (vezi proza lui Chuck Palahniuk).
LUANA ZOSMER: Inserare lapidară a unor momente de solidaritate umană, dovedindu-se că omul nu este rău din fire, că ideile sociale, politice, religioase por influența ființa, dar nu o pot altera definitiv și iremediabil. Există, de asemenea, destulă ironie și sarcasm, dar și câteva excese verbale uneori nemotivate epic.
Avem de-a face, deci, cu o antologie „de prezentare” a unor talente certe, într-o varietate de stiluri. Cu scăderi inerente, cu neglijențe ale grabei de-a spune, cu revolte, cu poeme epice, cu personaje de tot felul, la fel cum este lumea și cum suntem noi. Dar și Generația Virtuală, la fel ca Generația 80, este pândită de pericolul disipării. Desigur, în istoria literaturii române Generația 80 va rămâne un capitol consistent dar nu suficient. Asemenea acesteia, și Generația Virtuală ar putea păcătui prin a crede că își este sieși suficientă. Timpul va dezlega și această enigmă!

Liviu Comșia

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!