Dumnezeu e bun. E o noapte frumoasă
de Wallace Stevens(2008)
1 min lectură
Mediu
Arămie lună, pasăre-arămie, când te ridici să zbori Privește-n jur,
Privește-n jur la capul și la țitera
Pe pământ.
Arămie lună, când să te-nalți începi privește-n jur;
E cartea și pantoful, trandafirul
Putrezit la ușă.
Fost-a acesta locul unde-ai venit azinoapte
Zburându-i aproape și fără să te-nalți.
Din nou acum.
În lumina ta capul vorbește. Cartea
El o citește. Din nou e înțeleptul ce pândește
Celeste întâlniri.
Din cea mai ruginită strună un cântec firav stârnind
Și cel mai roș parfum din buturuga verii
Culegându-l.
Din aripile-ți de foc un cântec antic se pogoară.
Cântecul marelui spațiu al vârstei tale
Străpunge noaptea clară.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Wallace Stevens
- Tip
- Poezie
- An
- 2008
- Cuvinte
- 103
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Wallace Stevens. “Dumnezeu e bun. E o noapte frumoasă.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/wallace-stevens/poezie/dumnezeu-e-bun-e-o-noapte-frumoasaIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
