Atâta timp cât știu...
din Femeile în luptă pentru pace și socialism
de Virgil Teodorescu(2009)
1 min lectură
Mediu
O, părul tău de gresie, tăcut,
Căzut aicea, lângă mine, azi,
Ca brumele subțiri dintr-un talaz
Rămase reci pe-arama unui scut!
Aș fi putut să fac din el capcane,
Fără să știi, aș fi putut să-nnod
Din firul lui aerian un pod
Cu foșnete ușoare, subterane.
Să putrezesc în el, iubita mea,
Înconjurat de alge și meduze,
Cu ochiu-nchis, acoperit de frunze
Și de zăbrele reci, de catifea…
Dar bucla ta un deget e prin aer,
Spre păru-nsângerat din Auschwitz,
E un ecou de perne-ncremenit,
Al nopților de gemete și vaier.
Da, n-o să uit și n-o să-mi fie pat
Atâta timp cât știu că într-o zi
Și părul tău iubit ar putea fi
Un rotogol de sânge închegat.
Să fâlfâie – aripi – lângă obraz
Întinde-mi mâinile, dă-mi ochii tăi adânci
Ca să rostogolim livezi și stânci
Și faldul greu al muncii – ‘nalt talaz.
Peste securea ce sticlește-n zare.
În firul lui întunecat s-adun
Ură și luptă și fertilul pumn
Să-l ridicăm cu neînduplecare.
O, părul tău de gresie, tăcut,
Căzut aicea lângă mine azi
Ca brumele subțiri dintr-un talaz
Rămase reci pe-arama unui scut !