Victor Eftimiu

Cerbul fermecat de Victor Eftimiu Era odată un împărat care avea nenumărate moșii, păduri, vii și eleștee. Stăpânea multe sate și

Alcatuire de cuvinte romanesti Iti vad prin veacuri inedita bogatie... Intinerind, pe zi ce-mbatranesti, O, grai din viitor, marire tie

Vreți să știți copilul rău Cum arată? Luați aminte Că vă fac în trei cuvinte Chipul său. Mai ieri, Gavrilă, Fără nici un pic de milă Cum era

Șoricelul zise vrabiei: − Surioara, cat imi esti de draga! Esti tot asa micuta ca si mine si de aceeasi culoare. De cate ori te vad coborand

Caravana trecea si cainii latrau. Argatul spuse conducatorului de camile: − Stapane, ingaduie-mi sa-i iau la goana. − Lasa-i In

De nu ma poti iubi frumoaso, - Caci altul ti-e stapan pe veci - De ce, cand te-ntalnesc in cale O clipa - ochii nu ti-i pleci ? De nu ma poti

Te-or darâma, bisericuță veche Și ziduri noi și drepte-or să ridice, Căci cele vechi s-au cam plecat de vreme Și căramizile-au pornit să

Parisul acuma-i o carte închisă, Nu-i nimeni la pândă sub vechile-arcade, Nu-i nimeni în parcuri, pe poduri nu-i nimeni Și nici o lumină pe ape nu

Pe obrazul stins, pe mâna-i slabă, Pe ochii triști din cale-afară Și-a pus pecetea nendurată Pierduta vieții primăvară. Se scoală-ncet ...

Și noaptea doarme liniștită Și n-o trezește un ecou... Ghețarii albi, în auroră Sunt galbeni ca un aur nou. Ca niște clopote de aur Răsună

Vulturul m-a mușcat de mână când l-am încătușat, Dar s-a-nvățat cu mine și stă legat în curte; Un câine l-a umplut de purici, pisica l-a

Bătrânele oxigenate Cu gura plină de metal Slujeau de mult, orizontal În temple zilnic profanate. Acuma, cu pensionari, Mai joacă pocher prin

Parca-am ramas eu sangur pe pamant, In cer, ca-ntr-o clopotnita uitata E-un clopot greu care-a uitat sa bata Cu funia purtata-n nori de

La Pontul-Euxin, sub firmamentul Etern al dăruirirlor totale În foșnet de covoare și taftale Și-au potolit furtunile torentul. Trecutul calcă

Sonetul este-un leu culcat pe labe, E uraganul ce pândește valul, Nu-i flutur grațios, ca madrigalul, Ci forță-ncătușată în silabe... Îmi ceri

Cu morile de vânt, cu Dulcineea Luptând, iubit, cumpliut, dar fără ură. Apoteoză anii mei trecură, Îmi știe universul epopeea. Cu zâmbetul pe